Afectivitatea

P.P.Neveanu apreciaza ca afectivitatea este fenomenul de rezonanta a lumii in subiect si care se produce in masura si pe masura dispozitiilor de rezonanta ale subiectului, si apare ca vibratie interioara si expresie a individului in lumea sa.

Aprobarea sau satisfacerea cerintelor interne genereaza placere, multumire, entuziasm, etc., in timp ce nesatisfacerea sau contrazicerea lor conduce la neplacere, indignare, tristete, etc. in cadrul proceselor afective, pe prim plan se afla nu atat obiectul cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect.

Nu obiectul in sine este important, ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai intr-o asemenea relatie obiectul capata semnificatie, in functie de gradul, durata satisfacerii trebuintelor. De aceea unul si acelasi obiect (o persoana, o carte, un parfum, etc.) produce stari afective variate la persoane diferite. Mai mult chiar, la una si aceeasi persoana, un acelasi obiect produce stari diferite in momente diferite. Odata el a satisfacut integral cerintele persoanei respective, altadata doar partial sau deloc.

Procesele afective sunt procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi, uneori atitudinale.

In procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului pe care incearca sa il studieze cat mai complet, iar in cazul proceselor afective el se subordoneaza relatiei intr-un fel siesi, pentru a el este acela care face ca obiectul reflectat treptat sa prezinte o anumita valoare.

Procesele afective, desi sunt diferite de cele cognitive, sunt intr-o stransa interactiune cu ele. Atunci cand conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre procesele afective (emotii, sentimente, pasiuni) este solidar cu conflictul cognitiv, respectiv cu ciocnirea ideilor, conceptiilor, a modalitatilor de rezolvare, randamentul activitatii intelectuale este mai mare si invers.

Intre afectivitate si motivatie exista interactiuni. Procesele afective ar putea fi considerate ca reprezentand motive active aflate in plina desfasurare, in timp ce motivele sunt de fapt procese afective condensate, cristalizate.

Afectivitatea este prezenta incepand cu prestatiile inconstientului si terminand cu realizarile constiintei. De aceea este considerata ca fiind componenta bazala, infrastructurala a psihicului, nota sa definitorie prin care omul se diferentiaza de inteligenta artificiala.

Afectivitate si cognitie

Dupa J.Piaget cognitia si afectivitatea sunt resorturile pentru conduita, dar si ca afectivitatea si inteligenta sunt inseparabile. In viziunea sa, afectivitatea este o sursa energetica de care depinde functionarea inteligentei, nu si structura sa.

S-au facut unele comparatii intre „stadiile dezvoltarii intelectuale” analizate de J.Piaget si „stadiile dezvoltarii afective” ale copilului precizate de S.Freud.

I. Criteriile de comparatie dintre cele doua categorii:

1. Gradul de organizare:

- la S.Freud stadiile sunt in stare de organizare si dezorganizare continua;

- la J.Piaget stadiile sunt forme de echilibru dinamic intre structurile cognitive formate.

2. Cronologia stadiilor:

- la S.Freud cronologia nu este obligatorie;

- la J.Piaget cronologia este logica.

3. Distanta dintre regresia afectiva si deteriorarea intelectuala:

- la S.Freud exista reveniri regresive;

- la J.Piaget evolutia este ireversibila, nu se revine la stadiile deja parcurse.

II. Asemanari intre cele doua categorii:

1. Mecanismele de perceptie, incorporare ale lui S.Freud sunt complementare cu „asimilarea” la J.Piaget.

2. Mecanismul identificarii comporta o transformare ceea ce al apropie de mecanismul acomodarii.

III. Diferente intre cele doua categorii:

1. In timp ce procesele cognitive opereaza cu instrumente specializate (ex. gandirea cu operatiile de analiza, sinteza; imaginatia cu procedeele aglutinare, diminuare, divizare), in procesele afective omul reactioneaza cu intreaga sa fiinta. Afectivitatea e o vibratie organica, psihica, comportamentala, este tensiunea intregului organism cu consecintele de atractie sau respingere.

2. Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului, in procesele afective, subiectul se subordoneaza relatiei intr-un fel „siesi”, pentru ca el introduce o anumita valoare, semnificatie.

3. Desi procesele afective sunt declansate prin acte cognitive (ex. citirea unei carti, vizionarea unui film, ascultarea unui concert, reamintirea unei intamplari), ele nu se reduc la acestea. Esentiale nu sunt potentele si organizarea cognitiva a indivizilor ci organizarea motivationala, raportul obiectului (perceput, gandit) cu satisfacerea sau nu a trebuintelor subiectului.

4. Atunci cand tensiunea afectiva scade, se ajunge la indiferenta, scade si capacitatea individului de a solutiona problemele.