Comportamente violente și distructive

În cadrul acestei lucrări am încercat reliefarea a două tipuri specifice de comportament: comportamentul agresiv şi comportamentul suicidar.

Iniţial, demersul nostru a avut în prim plan copii şi adolescenţii. Ulterior am extins aria de cercetare şi asupra agresivităţii şi suicidului întâlnite în cadrul persoanelor adulte.

Scopul nostru nu a fost acela de a aprofunda subiectul. S-a dorit mai degrabă o încercare de punctare a unor elemente pe care le-am considerat ca fiind esenţiale în conturarea unei imagini asupra comportamentelor agresive şi violente din perspectiva psihologiei sociale.

AGRESIVITATEA

1. Consideraţii generale

Pe parcursul procesului de dezvoltare, copiii au tendinta naturală de a-si controla din ce în ce mai mult agresivitatea în cazul în care părintii îi încurajează. Un copil de 2 ani furios îl muscă pe altul fără ezitare; la 3-4 ani însă a învătat deja că astfel de manifestare agresivă nu este permisă. Cu toate acestea îi place să pretindă, în joacă, că-l împuscă pe personajul negativ. Între 6-12 ani jocul de-a războiul devine mai violent, dar este guvernat de o serie de reguli. S-ar putea să fie presărat cu certuri, dar bătăile adevărate sunt rare. În adolescentă, sentimentele agresive devin mult mai puternice, dar copiii bine educati le canalizează spre sporturi sau alte competitii similare, ori în glume pe seama colegilor.

Tinerii sunt din ce în ce mai mult victimele unor acte de violentă si sunt ei însisi agresivi în raport cu altii. Se pare că violenta socială se amplifică de o manieră dramatică, dar amploarea reală a fenomenului este putin atestată. Datele sunt adesea incomplete în acest domeniu, de teama răzbunării si prin lipsa încrederii în politie si tribunal. Adolescentii riscă de 2 ori mai mult decât adultii să fie victimele unui act criminal si de 10 ori mai mult decât persoanele vârstnice.

Privitor la comportamntul agresiv cu răsunet antisocial, unii autori (cf. T.V. Dragomirescu, 1990) diferenţiază mai multe tipuri, cum ar fi:

1. agresivitatea nediferenţiată, ocazională, care nu are un răsunet antisocial obligatoriu;

2. comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf şi cronic, în care se include şi comportamentul criminal;

3. comportamentul agresiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice,

fie consecutivă unei afecţiuni neuropsihice preexistente, fie dobândită.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara subiectului, ci şi asupra sinelui. şi aici trebuie să diferenţiem între actele comportamentale autoagresive, forma cea mai gravă, fiind sinuciderea şi actele comportamentale care pot periclita sănătatea şi echilibrul organismului (fumat, alcool, droguri). Elementul esenţial de diferenţiere îl constituie, desigur, prezenţa intenţiei autodistructive. Aşadar, în sinteză, considerăm agresivitatea ca fiind orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune.

2. Forme de manifestare a agresivităţii sociale

Dată fiind marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de tipologizare se loveşte de dificultăţi mai mari sau mai mici. Criteriile de clasificare ies în evidenţă în mod direct sau indirect din analiza coordonatelor de definire a agresivităţii. Fără a ne pierde în prea multe detalii, considerăm că pot fi identificate următoarele criterii:

1. în funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă.

2. în funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive.

3. în funcţie de obiectivele urmărite.

4. în funcţie de forma de manifestare a agresivităţii.