Consumul de Substanțe Toxice

Consumul de droguri reprezintă o problemă de mare importanţă pentru noi toţi. El semnifică o speranţă sau o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru părinţi şi un semnal de alarmă pentru societate. Adolescenţa este vârsta la care apare nevoia de identificare, de a se găsi şi de a se înţelege pe sine şi pe cei din jur. Este vârsta experienţelor personale, vârsta descoperirii dimensiunilor realităţii. Drogul are de multe ori forma unei astfel de experienţe: dorinţa de a încerca ceva nou, de a experimenta totul, dorinţa de a-şi ridica performanţele intelectuale şi dorinţa de a fi modern.

Dar ce sunt drogurile? Drogurile sunt substanţe artificiale create de oamenii de ştiinţă în anumite situaţii limită. Cauzele au fost de regulă războaiele, luând naştere substanţele excitante- drogurile în formă primară. În secolul al xvii lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Realizându-se că produce dependenţă fizică şi psihică au căutat un înlociutor, opium-ul. Din opium s-a descoperit heroina care produce dependenţă de şapte ori mai mare decât morfina.

Toxicomania

Toxicomania se datorează folosirii drogurilor, adică a substanţelor toxice care modifică funcţionarea creierului determinând o dependenţă fizica şi psihică.

Toxicomania sau farmacodependenţa se defineşte ca obiceiul de a consuma în mod regulat cantităţi importante de medicamente sau de substanţe toxice susceptibile să producă o stare de dependenţă. Ea se manifestă printr-o nevoie imperioasă de a lua unele droguri pentru efectele lor euforizante, asemanatoare celor produse de alcool, excitante sau halucinogene. Marea majoritate a persoanelor care continuă să consume droguri la varstă adultă se marginalizează din punct de vedere social. Spre a face rost de banii necesari pentru cumpărarea drogului, toxicomanul se mişcă în medii unde violenţa, prostituţia şi traficul constituie regula. În fine, unii adulţi iau droguri ocazional, în special cocaină pentru efectul ei psihostimulant.

Consumul repetat de droguri antrenează o obisnuinţă fizică a organismului. Într-adevar, drogurile interferează cu mecanismele neurologice şi biologice, în special cu substanţele chimice care transmit mesajele în celulele sistemului nervos (neurotransmiţători) şi se fixează pe receptori specifici creierului. În stare normală, la aceşti receptori ajung nişte substanţe secretate de organism, endorfinele, care au proprietăţi calmante şi care induc o senzaţie de plăcere. Atunci când organismul primeşte cu regularitate substanţe de tip morfină, de origine exterioară producţia internă de endorfine scade. Ca atare, senzaţiile de placere nu mai pot să se producă la un anumit stadiu de intoxicaţie, decât în urma unui aport din afară.

Sindromul toxicomanic are etapele următoare:

1. Euforia iniţială, stare tranzitorie. Ea este caracteristică numai anumitor stupefiante (mai ales opiului şi morfinei). Este un fel de anestezie care-i dă toxicomanului senzaţia de plutire într-o lume imponderabilă, cu vagi momente de “fericire vegetală”. În această stare de supraexcitare a imaginaţiei, sub formă de vise stranii şi deseori erotice, omul îşi pierde controlul şi eşuează.

2. Toleranţă, care se instalează lent, are un caracter temporar, pentru că poate să dispară dacă subiectul renunţă la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranţă se explică prin reacţia organismului faţă de efectele aceleiaşi doze de substanţă administrate în mod repetat. Incetul cu încetul, organismul reacţionează mai slab, pe măsură ce are loc o adaptare funcţională. Este momentul în care ficatul neutralizează şi metabolizează drogul.

3. Dependenţa. Majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că este un fenomen fizic şi psihic totodată, ce se manifestă prin simptomele clasice de abstinenţă pe care toxicomanul le suporta foarte greu şi cu riscul unor crize organice ori funcţionale severe. Formele de manifestare diferă de la individ la individ.

Abstinenţa se produce la 12-48 ore de la încetarea administrării drogului. Toxicomanul nu poate suporta această stare, care-i provoacă tulburări nervoase, tahicardie, spasme viscerale şi musculare, vărsături, salivaţie abundentă, diaree, hipersecreţii glandulare. Asemenea manifestări sunt însoţite de simptome psihice, insomnie, anxietate, agitaţie psihomotorie, crize de isterie.

În funcţie de efectul pe care îl provoacă drogurile sunt clasificate în patru grupuri. In cadrul lor se disting drogurile “tari” şi cele “uşoare”, în funcţie de gradul de dependenţă pe care îl determină.

Primul grup cuprinde substanţele numite “psihodepresive”, care exercită o acţiune de calmare, câteodată soporifică şi combat starea de anxietate. Alcoolul, opiaceele (heroina), barbituricele, tranchilizantele (sedative şi hipnotice), dar şi solvenţii precum eterul şi terbentina fac parte din acest grup.

Al doilea grup e format din substanţe numite “psihostimulente”: cocaina şi derivatul ei, crack-ul, amfetaminele, precum şi ecstasy, iar într-o măsură mai mică nicotina, cofeina şi khat-ul.

Al treilea grup e cel al substanţelor numite “psihodisleptice” cu efecte halucinogene. Ele cuprind LSD si psilocybina (extrasă dintr-o ciupercă mexicană), precum si hasishul.

În sfârşit, cel de-al patrulea grup de droguri e compus din unele medicamente (atropine, antihistaminice) care pot avea efecte speciale asupra psihicului, dimpotrivă, stimulante) şi pot determina dependenţă.

Dependenţa este consecinţa unui consum regulat şi excesiv de droguri. Cea psihică se manifestă printr-o nevoie imperioasă de a consuma droguri, ce modifică activitatea mentală. În absenţa drogurilor, toxicomanul resimte o stare de disperare intensă. Dependenţa fizică se manifestă prin tulburări organice (stare de “lipsa”) din momentul în care drogul nu a mai fost consumat: angoasă profundă, transpiraţii, vărsături, accelerarea ritmului cardiac, confuzie mentală şi chiar halucinaţii.