Despre Risc - Locul Controlului și Optimism

Riscul este o noţiune foarte răspândită în limbajul comun, dar şi în diverse domenii, ca de exemplu în economie, statistică, sociologie sau psihologie, fiind utilizat uneori cu accepţiuni diferite. El a apărut potrivit sociologilor Ewald (1991) şi Luhman (1993), în epoca medievală, desemnând pericolele potenţiale întâlnite de marinari în timpul călătoriilor pe mare, oferind astfel posibilitatea calculării probabilităţilor de apariţie a unor dezastre care ar fi condus la scufundarea navelor. Riscul este privit astfel ca o expresie a probabilităţii unor evenimente sau situaţii, de obicei negative.

Dacă la început se considera ca fiind impredictibil, odată cu dezvoltarea statisticii şi cu apariţia teoriei probabilităţilor, riscul a devenit un concept ştiinţific, măsurabil. Astfel, în economie, riscul este definit ca fiind „probabilitatea de apariţie a unui eveniment, a unui pericol sau a unei ameninţări care poate influenţa într-un mod nedorit o anumită activitate” (Pop, 2003), managementul riscului care implică identificarea, reducerea controlul şi eliminarea riscurilor, fiind un aspect important al vieţii economice de care trebuie să ţină cont orice organizaţie.

În sens general, riscul reprezintă „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, fiind un pericol probabil, posibil. Folosirea termenului este uneori inconsistentă în limbajul comun, el referindu-se fie la o activitate „aventuroasă” (bungee jumping-ul prezintă un risc serios), la o consecinţă (riscul de a depăşi viteza regulamentară este de a primi o amendă) sau la o probabilitate (care este riscul anual de deces la vârsta de 80 de ani?). Dacă se iau în considerare următoarele situaţii, care implică un anumit grad de risc: o investiţie, lansarea unei rachete, solicitarea unei măriri de salariu, un zbor cu avionul, o definiţie generală a riscului ar trebui să le includă pe toate. Deşi par fără nici o legătură, ele au în comun faptul că au consecinţe importante pentru individ şi că urmările sunt nesigure. Astfel, riscul are două componente: expunerea şi incertitudinea (Holton, 2004). Dacă cineva sare din avion fără paraşută nu este confruntat cu nici un risc, urmările sunt cunoscute. Riscul necesită prezenţa atât a expunerii, cât şi a incertitudinii.

Slovic (1987) conceptualizează riscul ca fiind „probabilitatea unei consecinţe severe”, probabilitatea de a trăi efectele unui pericol, vizând atât apariţia unor consecinţe negative cât şi magnitudinea lor. Potrivit definiţiei riscul se poate reda, la modul schematic, prin următoarea ecuaţie: Risc = magnitudine x probabilitate

Gerda Reith (2004) afirmă că riscul nu poate fi trăit sau experimentat deoarece este un construct temporal care face referire la viitor, exprimând nu ceea ce s-a întâmplat, sau ceea ce se întâmplă, ci numai ceea ce s-ar putea întâmpla. Odată ce un fapt definit ca risc a survenit, acesta nu mai poate fi considerat astfel, riscul dispare odată ce evenimentul anticipat survine.

Astfel, fenomenul riscului este produsul probabilităţii unor evenimente viitoare. Însă viitorul este imprevizibil şi de asemenea subiectiv, el nu există decât în mintea celor care încearcă să îl prevadă. Aşadar incertitudinea este un concept cheie în definirea riscului, riscul fiind de fapt un „calcul” al incertitudinii viitorului (Reith, 2004).

Unii autori au făcut însă distincţie între risc şi incertitudine. Cea mai cunoscută este cea oferită de Frank Knight (1921), care a scris în timpul unei perioade de cercetări active în domeniul probabilităţilor.

În conceptualizarea realizată, Knight a pornit de la premisa că propoziţiile pot fi doar adevărate sau pot fi doar false, probabilităţile depind astfel de lipsa de informaţii a unui observator particular. Această distincţie este ilustrată printr-un exemplu : o urnă conţine bile negre şi bile roşii, proporţia lor fiind cunoscută într-un caz (3 bile roşii la una neagră) şi necunoscută în alt caz. În prima situaţie, probabilitatea de a extrage o bilă roşie este considerată de 50 la 50, în timp ce în cea de-a doua situaţie este de 75 la 25. De fapt probabilitatea a doua este cea corectă, însă ea nu este cunoscută. Knight consideră o situaţie în care nu se cunoaşte proporţia bilelor din urnă dar se poate privi înăuntru şi estima proporţia lor. Estimări ca aceste realizate în lipsa simetriei sau omogenităţii sunt baza multor decizii, în special economice. În opinia lui Knight, probabilităţile a priori, cele statistice, reflectă „incertitudinea măsurabilă”, iar opiniile „incertitudinea ce nu poate fi măsurată”. Deşi alţi autori folosesc termenii de probabilitate obiectivă şi probabilitate subiectivă pentru aceste două situaţii, Knight a preferat proprii termeni: risc pentru prima situaţie şi incertitudine pentru cea de-a doua. Această viziune care se referă la risc ca la o probabilitate obiectivă şi la incertitudine ca o probabilitate subiectivă este cea mai cunoscută distincţie dintre risc şi incertitudine.

Kahneman şi Tversky (1982) disting între incertitudine ca reflecţie a incompletitudinii cunoştinţelor noastre, atribuită ignoranţei umane şi impredictibilitate, intrinsecă subiectului pe care dorim să-l cunoaştem, inerentă anumitor sisteme cauzale. Aceasta din urmă poate fi numită incertitudine ontologică sau nedeterminare. Incertitudinile cu privire la viitor sunt de natură ontologică: datorită nedeterminării acestuia, caracterului obiectiv impredictibil.

Astfel, dacă riscul este o probabilitate obiectivă, el poate fi măsurat, cuantificat, în special în economie existând asemenea preocupări care au o foarte mare importanţă în desfăşurarea eficientă a activităţii economice.