Diferențe între tipul de inteligență dominant al studenților FPSE și ASE

REZUMAT

Obiective: Cercetarea de fata isi propune studiul corelatiilor dintre tipul de inteligenta dominant in functie de optiunile academice sesizate la nivelul studentilor din ASE si FPSE, folosind doua teste de masurate a inteligentelor multiple pentru a evalua inteligenta logico-matematica si lingvistica.

Ipoteza: Optiunea pentru una dintre cele doua institutii de invatamant superior este influentata de tipul de inteligenta dominant al studentilor.

METODA:

- Participanţi: Doua grupuri aleator alese a cate 30 de studenti anul I psihologie si anul I management.

- Instrumente: Subiectii au fost supusi la doua teste de inteligenta multipla, anume inteligenta logico-matematica si inteligenta ligvistica. Datele colectate au fost introduse in calculator si prelucrate cu ajutorul programului de statistica SPSS. Ulterior datele au fost supuse interpretarii utilizand testul statistic t si alte trei teste neparametrice.

Rezultate: Rezultatele obţinute în urma prelucrarii datelor cu ajutorul testului t releva faptul ca exista anumite diferente in cazul celor doua teste de inteligenta aplicate studentilor, in sensul ca performanta aseistilor la testul de inteligenta logico-matematica este superioara fata de cea a studentilor la psihologie. In ceea ce priveste testul de inteligenta lingvistica rezultatele studentilor la psihologie sunt mai ridicate decat cele ale aseistilor, insa din punct de vedere statistic, diferente nu sunt relevante.

Concluzii: Ca urmare obiectivul cercetarii este partial indeplinit. Prin urmare am putea spune ca optiunile educationale ale studentilor sunt influentate si de tipul de inteligenta dominant.

Capitolul I

Introducere

Termenul de < INTELIGENTA > provine de la latinescul INTELLIGERE, care inseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii intre relatii.

Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei.Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana.

Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire.Pentru gandirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential,fundamental al omului, care face din om ceea ce el este,pentru gandirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.Au fost foarte controversate si functiile inteligentei.Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligentei,iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al intregii vieti psihice (el spune ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt impartite.

Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, inaintea lui Kant.Cadillac,sensualistul pentru care toate cunostintele vin prim simturi,adauga ca, inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizatde simturi. Pascal,considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Shopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.

Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.

Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligentei. Filosoful francez definea inteligenta: "mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruru. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta:ca sistem complex de operatii ; ca aptitudine generala; Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate.

Toate aceste abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:

1. capacitatea de a solutiona situatiile noi;