Efectul amprentelor direcționate în atenția spațială

1. Abstract

Literatura privind procesele atenționale este foarte extinsă. Acest studiu, în special, este inspirat de efectul semnalizării privirii, prin care deplasarea atenției indivizilor către o anumită țintă este facilitată (deci mai rapidă) dacă privirea persoanei observate este îndreptată în aceeași direcție (Friesen &; Kingstone, 1998). Acest mecanism este investigat printr-o versiune modificată a paradigmei Posner în care fețele (stilizate sau fotografiate) sunt folosite cu privirile întoarse spre dreapta, stânga sau spre participant (Frischen et al., 2007). În acest experiment, am încercat să observăm același efect de facilitare folosind urmele unui câine ca indicii. În literatura de specialitate există deja experimente care confirmă prezența aceluiași efect cu stimuli non-sociali (Galfano și colab., 2012; Hommel și colab., 2001; Tipples, 2002), dar acestea sunt aproape exclusiv stimuli, cum ar fi săgeți sau cuvinte de orientare (cum ar fi "dreapta" sau "stânga") care oferă o indicație foarte clară a direcției.

Pentru a investiga acest fenomen, un experiment a fost structurat pe baza paradigmei Posner (folosind o imagine a urmelor unui câine ca indiciu), ochiul drept al participantului a fost urmărit printr-un dispozitiv de urmărire a ochilor pentru a măsura mișcările saccadice ale ochilor. Sarcina participantului a fost să-și miște ochii spre dreapta sau spre stânga, în funcție de instrucțiunile primite.

Rezultatele au confirmat ipotezele inițiale, au fost observați timpi de răspuns mai scurți în teste cu indiciul congruent cu semnalul de instrucțiuni, ceea ce sugerează că este posibil să se observe o facilitare a orientării atenției în direcția spre care sunt orientate amprentele observate.

2. Introducere

2.1. Atenție

Fiecare dintre noi, în orice moment al zilei, este bombardat constant cu stimuli și informații (Susan Nolen-Hoeksema și colab., 2017). Din acest motiv, este necesar ca indivizii să aibă un sistem cognitiv care să le permită să selecteze doar o cantitate mică din această informație de mediu, cea necesară pentru a îndeplini o anumită sarcină. Acest sistem cognitiv este numit atenție (Susan Nolen-Hoeksema și colab., 2017). Se crede că această abilitate implică trei procese separate, fiecare dintre ele fiind anatomic distinct de celelalte (Fan et al., 2002). Unul este preocupat să ne menținem vigilenți, al doilea se ocupă de orientarea resurselor cognitive către informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinii pe care o îndeplinim, al treilea este definit ca "executiv" și corespunde procesului prin care decidem dacă să ne menținem atenția asupra unei anumite informații sau dacă ar trebui să o mutăm către alte surse de informații (Susan Nolen-Hoeksema și colab., 2017).

Acest studiu se concentrează în special pe cel de-al treilea proces, și anume orientarea atenției. În mod specific, schimbarea orientării poate fi de două tipuri, ascunsă sau deschisă (sau deschisă). Schimbarea evidentă este observabilă prin mișcarea ochilor și a capului, în timp ce schimbarea ascunsă apare atunci când atenția este mutată la un anumit stimul sau informație, dar fără mișcarea ochilor sau a capului (Posner, 1980). O altă distincție importantă este cea a locului de control, care poate fi extern sau intern. Vorbim despre control extern atunci când orientarea este definită de stimuli externi, vorbim despre control intern atunci când orientarea derivă din planificarea internă a organismului (Posner, 1980). Cu alte cuvinte, orientarea atenției este definită

poziția indiciului care, dacă este centrală, determină o orientare voluntară a atenției, dacă este periferică determină o deplasare automată (Frischen et al., 2007). De fapt, oamenii, ca toate vertebratele, posedă un circuit cerebral pentru reflexul de orientare a ochilor către stimuli importanți (Berger et al., 2005), care corespunde unei schimbări involuntare a atenției (Groner &; Groner, 1989).