Estetica Urâtului - Anorexia

“Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,

Ce mult vă cred mişei.

Dar nu! Atunci aţi fi miloşi,

Cu dânsa dragii mei,

Veniţi dar, vreau azi să vă spun

Povestea vieţii ei.”

(G. Coşbuc, Nebuna)

Toată lumea este conştientă într-o oarecare măsură de existenţa tulburărilor comportamentului alimentar, care graţie mass-mediei putem spune ca a ajuns un adevărat fenomen, însă acestea sunt percepute de mulţi într-un mod eronat. De foarte multe ori aceste tulburări sunt înţelese într-un mod prea exagerat sau din contră, nu li se acordă importanţa cuvenită, fiind încadrate în categoria tulburărilor (nespecificate în DSM) de “moft”. Prezentarea exagerată în mass-media a unor cazuri de tulburare a comportamentului alimentar la persoane celebre, a surescitat interesul şi atenţia publicului, care transformă acest anunţ într-o ştire cu caracter senzaţional, cu iz de basm iar elementele misterioase lasă loc de interpretări şi denaturări. Este momentul ideal pentru unele persoane să devină buni observatori şi evaluatori ai celor din jurul lor, iar persoanele care aparent prezintă simptome fizice ale unei astfel de tulburări (cum ar fi de exemplu un aspect fizic silfidic) să fie îndelung analizate şi să le fie atribuită o problemă care defapt în realitate nu există. “Ai văzut ce slabă este? Sigur este anorexică. Ştiu eu sigur că am văzut la televizor! Aşa arăţi dăcă ai anorexie! ”

Dar ce este defapt anorexia? Într-o accepţiune medicală, anorexia este “o tulburare a instinctului alimentar, ce se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. (V. Predescu, Psihiatrie, 1989)” Pe de altă parte, avem termenul de ‘anorexie mentală’, care este un termen utilizat cu precădere în vocabularul psihologilor clinicieni şi a psihiatrilor şi care se defineşte ca fiind “o tulburare de natură psihopatologică ce se manifestă în special, printr-o denutriţie severă, caracterizată prin refuzul de a menţine o greutate corporală normală minimă”. (M.A.Birţ, Tulburările comportamentului alimentar, 2003)

Termenul de anorexie nervoasă dat tulburării din aria psihopatologică este oarecum impopriu, deoarece rareori, pacienţii cu anorexie nervoasă îşi pierd complet pofta de mâncare, din contră, aceştia luptându-se cu un apetit alimentar foarte mare. Cazurile în care apare pierderea totală a apetitului alimentar, sunt rare şi se înregistreză atunci cand pacientul a ajuns într-o stare foarte critică care îi pune în pericol existenţa, necesitând internarea obligatorie şi inducerea treptată a poftei de mâncare.

Deşi referinţe despre tulburările comportamentului alimentar sunt din cele mai vechi timpuri, termenul de anorexie mentală a fost introdus pentru prima dată abia în anul 1874. Până în acel moment, referinţele despre această tulburare erau sub denumirea de ‘consumare nervoasă’. Iniţial s-a crezut ca această tulburare este cauzată de o anumită formă de isterie sau nevroză, urmând să fie atribuită ulterior unei tulburări endocrine, iar mai apoi să fie atribuită cauzelor reale psihologice/mentale.

DSM stabileşte următoarele criterii de diagnostic pentru anorexia nervoasă:

A. Refuzul de a menţine o greutate corporală la, sau deasupra unei greutăţi minime, normale pentru etatea şi înalţimea sa.

B. Frica intensă de a nu lua în greutate sau de a deveni gras/ă, chiar dacă este subponderal/ă.

C. Perturbarea modului în care este experientată greutatea sau conformaţia corpului propriu, nedatorată influenţei greutăţii sau conformaţiei corporale asupra stiemi de sine sau negarea gravităţii greutăţii corporale scăzute actuale.

D. La femeile postmenarhice, amenoree, adică absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale, sau acestea survin numai după administrarea de hormoni.

De specificat tipul:

1. Tip restrictiv : în cursul episodului actual de anorexie nevoasă, persoana nu s-a angajat regulat într-un comportament de purgare.

2. Tip de mâncat excesiv/purgare/evacuare: în cursul episoduli actual de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat într-un mod de comportament de mâncat excesiv sau de purgare.

Diagnosticul diferenţial al anorexiei nervoase se face cu: unele boli inflamatorii ale tubului digestiv, cu unele afecţiuni endocrine, diabetul insipid, Sindromul Bartter, tumorile cerebrale, sindroame depresive, cu fobii sociale, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări dismorfice corporale şi cu histeria.

În cazul anorexiei nervoase, se întălnesc anumite forme clinice ale acestei tulburări, care divid anorexia nervoasă în mai multe subtipuri.

Şcoala Americană recunoaşte două subtipuri clinice:

1. tipul restrcitiv (descris mai sus): apar manifestări clinice datorate dietei, postului sau a exerciţiilor fizice; raţia calorică pe zi, a acestor pacienţi este de 300 de calorii.

2. tipul de mâncat excesiv (descris mai sus): acest tip de comportament are loc săptămânal ; pacienţii din această categorie prezintă şi tulburări ale controlului impulsului sub formă de abuz de alcool sau drog şi sunt mai labili afectiv şi mai activi sexual decât pacienţii din categoria anorexiei de tip restrictiv.

În anorexia nervoasă întâlnim şi aşa numitele tulburări clinice atipice. Se numesc aşa datorită evoluţiei rapid favorabilă atipică anorexiei nervoase. Episoadele de anorexie din această categorie sunt scurte şi se pot remite cu sau fără intervenţie medicamentoasă sau terapeutică. Aceste manifestări clinice atipice au fost categorzate de multe ori ca fiind forme clinice de graniţă între anorexia nervoasă tipică şi restricţia alimentară pasageră. Deoarece simptomele se remit rapid, simpotomelor nu li se acordă importanţa cuvenită, astfel că nu se ştie adevărata frecvenţă a acestor tulburări clinice atipice.

În această categorie întâlnim:

1. anorexia sugarului şi a micii copilării – caracterizată printr-o incapacitate persistentă de alimentare normală şi printr-o staţionare în greutate sau pierdere în greutate semnificativă în mai putin de o lună.

2. anorexia precoce a sugarului – este foarte rară; poate să aibă debutul chiar din prima zi de la naştere sau din primele săptămâni de viaţă; copilul la naştere este subponderal, hiperexcitabil şi hiperactiv; la început sugarul adoptă o atitudine pasivă faţă de stimulii alimentari, care însă pe parcurs se transformă într-o adevărată reacţie de opozitţie. În anorexia precoce a sugarului avem două subcategorii: anorexia de inerţie care se manifestă prin refuzul copilului de a înghiţii şi a doua categorie este anorexia de opoziţie care are ca şi principală caracteristică o conduită negativistă faţă de mâncare ce se manifestă prin reacţii comportamentale foarte violente, cum ar fi ţipăt, agitaţie, rotaţie tonică intensă, refuz de a bea, rejecţie şi chiar vărsături.