Familia și Consecințele din Interiorul Sistemului

Principiul ocrotirii mamei şi copilului. Acest principiu este prevăzut în art. 1 alin. (2) din Codul Familiei. Ocrotirea intereselor mamei şi copilului se realizează în cadrul măsurilor dispuse de Codul Familiei. Astfel sunt dispoziţiile privind: stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau de tată; obligaţia de întreţinere; măsurile de ocrotire a copiilor minori; adopţia; exercitarea controlului efectiv şi continuu de către autoritatea tutelară asupra modului cum se îndeplinesc îndatoririle referitoare la persoana şi bunurile copilului etc.

Ocrotirea intereselor mamei şi copilului se realizează şi în cadrul masurilor dispuse prin alte norme juridice, cu deosebire cele de dreptul muncii, cele privind acordarea asistenţei medicale şi a medicamentelor, precum si normele privind organizarea şi funcţionarea creşelor, grădiniţelor şi căminelor de copii. În acest sens, a fost adoptată si O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă.

Această ordonanţă de urgenţă a fost modificată de Legea nr. 275/2004 potrivit căreia sintagma „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie” se înlocuieşte cu sintagma „Asociaţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului”. Astfel, prin lege, înfiinţarea, organizarea, şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii a preluat atribuţiile în domeniul adopţiei ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi ale Comitetului Român pentru Adopţii.

De asemenea, Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, având ca obiective promovarea valorilor familiale, prevenirea şi combaterea violenţei în relaţiile dintre membri, sprijinirea membrilor de familie aflaţi în dificultate ca urmare a actelor de violenţă în familie, asistarea agresorilor prin tratamente, protejarea victimelor şi, în special, a minorilor.

Principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii între soţi. Reglementările Codului Familiei subliniază egalitatea soţilor atât cu ocazia încheierii şi existenţei căsătoriei, cât şi la desfacerea acesteia. Astfel, egalitatea femeii cu bărbatul reiese din art. 1 alin. (4) care prevede că „în relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale”. Concretizarea acestor prevederi de principiu se face şi în art. 25 din Codul Familiei care prevede că „bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie”.

Din textele Codului Familiei rezultă că soţii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria, exercitarea drepturilor soţilor asupra bunurilor comune, stabilirea numelui pe care soţii urmează să îl poarte în căsătorie, stabilirea cheltuielilor comune ale căsniciei, obligaţia legală de întreţinere, exercitarea drepturilor părinteşti etc.

Constituţia României specifică în art. 48 alin. (1) că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor, iar art. 38 alin. (2) arată că măsurile de protecţie socială a muncii privesc, între altele, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor; relativ recent a fost adoptată Legea tinerilor nr. 350/2006 care reglementează cadrul juridic necesar asigurării de condiţii adecvate integrării socio-profesionale a tinerilor, conform necesităţilor şi aspiraţiilor acestora.

Se poate afirma faptul că principiul egalităţii în drepturi dintre bărbat şi femeie depăşeşte limitele relaţiilor de familie, deoarece acesta este aplicabil în toate domeniile relaţiilor sociale.

CĂSĂTORIA

Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii.

În dispoziţiile Codului Familiei, termenul de căsătorie este folosit în două sensuri. Astfel, căsătoria desemnează un act juridic încheiat între persoanele care doresc să se căsătorească, în condiţiile şi formele prevăzute de lege: art. 17 din Codul Familiei precizează că „Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă.” şi art. 18 din Codul Familiei „Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.” Aşadar, pentru încheierea căsătoriei este necesar acordul de voinţă al viitorilor soţi, dar odată încheiată, ea devine independentă de acest acord de voinţă pentru a fi orânduită în întregime de normele legale. Prin încheierea căsătoriei, viitorii soţi consimt să li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-l modifica.

În al doilea sens căsătoria înseamnă starea sau situaţia juridică permanentă a celor doi soţi. Această situaţie juridică este determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine aplicabilă prin încheierea actului juridic al căsătoriei şi există pe tot parcursul raportului de căsătorie. În acest sens, Codul Familiei foloseşte, de exemplu, termenul de căsătorie în art. 28, potrivit căruia soţii sunt obligaţi să poarte numele comun declarat „în timpul căsătoriei” şi în art. 30 care stabileşte regimul juridic al bunurilor dobândite „în timpul căsătoriei”.