Intervenție în Cazul Personalității Borderline

Blackburn si Cottraux (1995) realizeaza o trecere in revista a principalelor modele cognitive care stau la baza explicarii tulburarilor de personalitate. Modelul lui Beck (Beck, Freeman et al., 1990) reprezinta un model pragmatic, bazat pe studii clinice (Beck et al., 1979).

Prof. univ. dr. Irina HOLDEVICI, Univ. "Titu Maiorescu"

Pornind de la conceptele analizei sinelui, abordate in lucrarile lui Adler, Karen Horney, autorii au ajuns la concluzia ca structurile cognitive fundamentale ale individului nu sunt total inaccesibile constiintei pacientului, rolul terapeutului constand in a-l invata pe acesta sa identifice gandurile, afectele si comportamentele pe care le genereaza si in cele din urma sa modifice cognitiile care conduc la comportamente dezadaptative.

Teoria lui Beck are la baza un punct de vedere evolutionist si genetic asupra personalitatii, aceasta postuland faptul ca tipurile de personalitate reprezinta strategii adaptative, selectionate in decursul evolutiei individului, pentru a asigura supravietuirea si reproducerea speciei.

Variante ale acestor strategii pot fi observate, intr-o forma extrema, in cadrul sindroamelor anxioase sau depresive, dar si la nivelul tulburarilor de personalitate.

Maniera in care este evaluata o situatie sub aspectul procesarii informatiei si al reactiilor afective determina activarea strategiilor ereditare sau dobandite, care pot avea un caracter adaptativ sau dezadaptativ. Cu alte cuvinte, evaluarea unei situatii depinde, conform teoriei cognitiviste, de prezenta unor constructe mintale relativ stabile, denumite scheme cognitive.

Aceasta abordare poate fi reprezentata in cadrul schemei cognitive de personalitate. Trasaturile de personalitate reprezinta, conform acestei teorii, expresiile vizibile ale unor constructe sau scheme cognitive.

In cazul tulburarilor de personalitate, schemele disfunctionale si strategiile dezadaptative determina vulnerabilitatea individului la o gama larga de stimuli si situatii. Astfel, o personalitate dependenta va fi vulnerabila la pierderea afectiunii si suportului din partea celorlalti, o personalitate narcisica va fi vulnerabila la situatiile care conduc la diminuarea autostimei, in timp ce o personalitate evitanta se va simti traumatizata in toate situatiile sociale sau profesionale in care i se cere sa se afirme sau sa ia decizii.

Beck si colaboratorii (1979) sunt de parere ca emotiile, atitudinile comportamentale specifice personalitatilor normale si patologice pot fi explicate mai bine daca avem in vedere punctul de vedere sustinut de etologi.

Comportamentul animal este in cea mai mare parte programat, fiind determinat de interactiunea structurilor genetice cu experienta individuala. Evolutia a condus la selectia naturala a acelor comportamente programate care s-au dovedit a avea un caracter adaptativ superior.

Se poate presupune ca si in cazul fiintelor umane functioneaza programe de lunga durata care au la baza procese cognitive afective si motivationale si care determina reactiile automate, respectiv modul de a evalua situatiile, modul de a simti si a actiona. Aceste procese automate au evoluat de-a lungul timpului pentru a asigura supravietuirea si reproducerea speciei.

In acelasi timp, anumite strategii care au fost adaptate unor perioade primitive nu mai sunt valabile pentru societatea moderna, iar punerea lor in actiune declanseaza comportamente pe care le putem cataloga drept tulburari de personalitate.

Astfel de comportamente creeaza probleme fiindca sunt nocive pentru individ si pentru societate (un comportament de atac poate fi util intr-o societate primitiva, dar este inacceptabil in societatea moderna, in care va fi considerat antisocial).

Modelele de comportament care si-au avut rostul de-a lungul evolutiei speciei umane: atac, rivalitate, fuga din fata pericolului etc. devin surse de probleme atunci cand individul adopta o atitudine inflexibila, exagerata si necontrolata. Conform acestei conceptii, tulburarea sau disfunctia sunt apreciate in termenii excesului, inflexibilitatii si frecventei de manifestare.

In opinia terapeutilor cognitivi sti, termenul de strategie este utilizat pentru a desemna structurile comportamentale complexe si stereotipe ce au rolul de a satisface anumite trebuinte biologice. In cazul tulburarilor de personalitate, strategiile au un caracter dezadaptativ pentru ca actioneaza in detrimentul individului si societatii.

Beck si colaboratorii (1990) descriu principalele strategii comportamentale asociate tulburarilor de personalitate dupa D.S.M. IV (1994), precum si schemele cognitive care stau la baza acestora.