Motivație și Performanță în Organizație

1. Argument

În ultima perioadă, importanţa performanţei în sarcină a luat proporţii din ce în ce mai mari. Orice companie face apel la cele mai eficiente metode prin care să sporească nivelul performanţei în rândul angajaţilor.

În urma studiilor de specialitate, s-a demonstrat că performanţa este strâns legată de motivaţie.

S-a încercat diferenţierea dintre motivaţia financiară şi non-financiară în ceea ce priveşte performanţa în sarcină.

Prin acest studiu dorim să obţinem rezultate care să ajute într-un cadru practic, unde aceste concluzii se pot aplica. E important de aflat, care dintre tipurile de motivaţie este cel care mobilizează cel mai mult într-o sarcină.

Oare ce tip de motivaţie susţine şi orientează o activitate?

E importantă o stimulare exterioară sau dorinţa de recunoaştere publică?

Ne-am propus în acest studiu să verificăm tipul eficient de motivaţie şi în rândul angajaţilor care nu au funcţii de conducere, deoarece studiile anterioare au fost făcute predominant pe manageri. De aceea, am ales în eşantion angajaţii unei fabrici, care lucrează în producţie.

Deoarece piaţa privată din România se dezvoltă tot mai mult, managerii sunt puşi în situaţia de a elabora strategii tot mai creative de a-şi fideliza angajaţii.

De asemenea, pentru a cunoaşte aceste lucruri înainte de a le implementa, e nevoie de un studiu pilot pentru a vedea dacă strategia este eficientă. Studiul nostru vine în întâmpinarea acestor nevoi, iar în urma desfăşurării acestuia, pe baza rezultatelor vom putea spune cât este de productivă strategia pusă la punct.

Pentru a obţine performanţe mari în sarcini, e important pentru angajatori să cunoască în ce fel să-şi motiveze angajaţii şi ce anume i-ar mobiliza pe aceştia: o stimulare externă sau una susţinută de interese interne.

2. Cadru teoretic

Motivaţia se înscrie în funcţia de relaţie a comportamentului; datorită ei trebuinţele se transformă în scopuri, planuri şi proiecte: subiectul caută în mod activ forme de interacţiune în aşa fel încât anumite relaţii cu obiectele sunt indispensabile funcţionării homeostatice a individului.

Astfel, motivaţia este o dimensiune fundamentală a personalităţii, o variabilă internă cu rol de suport în declanşarea şi susţinerea diferitelor procese şi capacităţi psihice, a reacţiilor exterioare ale individului. Ea transformă fiinţa umană dintr-un simplu receptor al influenţelor externe în subiect activ şi selectiv, cu un determinism intern propriu în alegerea şi declanşarea acţiunilor şi a comportamentelor.

Motivaţia este generată de doua tipuri de factori motivaţionali, manifestându-se ca motivaţie intrinsecă şi motivaţie extrinsecă.

Factorii motivaţionali intrinseci sunt acele forţe interne ce conduc spre acţiune (impulsuri, trebuinţe, tendinţe). Factorii interni sunt reprezentaţi de nevoile sau aspiraţiile care "împing" individul să adopte un comportament precis (curiozitatea, nevoia de cunoaştere, nevoia de autodezvoltare, plăcerea de a face/lucra ceva anume, etc.). Aceşti factori sunt corespunzători motivaţiei intrinseci.

Factorii motivaţionali extrinseci apar atunci când individul este constrâns să nu facă ceva sau este stimulat să acţioneze într-o direcţie predeterminată (pentru recunoaştere, acceptare, recompensă, etc.). În aceste situaţii, individul acţionează sub presiunea unor factori externi. Aceşti factori sunt corespunzători motivaţiei extrinseci.

Motivarea angajaţilor se poate realiza printr-un ansamblu de politici şi acţiuni, atât financiare cât şi non-financiare, care să răspundă aspiraţiilor, nevoilor de dezvoltare, de stimă şi autorealizare a acestora.

Pentru ca salariul să fie atractiv, acesta trebuie să fie mai mare decât cel care rezultă ca rată de echilibru dintre cererea şi oferta de pe piaţa muncii. O asemenea politică este practicată de organizaţiile competitive, orientate spre calitatea resursei umane.

Din practica economică s-a constatat faptul că performanţe deosebite nu se înregistrează întotdeauna prin creşteri de salarii şi că, în funcţie de natura motivaţiilor personalului, sporirea salariului nu constituie unica incitare. Banii pot fi motivatori, dar nu trebuie uitaţi şi ceilalţi factori. Din sfera motivaţiilor non-financiare fac parte: perspectiva promovării, condiţii adecvate de muncă, oferirea de responsabilităţi, recompense simbolice pentru performanţă, etc.

Cu certitudine că orice manager caută salariaţi motivaţi şi implicaţi în activitatea pe care o desfăşoară. În acelaşi timp însă, este destul de dificil de a-i motiva pe angajaţi.

Într-o companie, în procesul de motivare a personalului trebuie să se ţină cont de un ansamblu de factori, unii ce ţin de latura intrinsecă a personalităţii individuale, alţii ce ţin de cea extrinsecă, sensibilă la caracteristicile mediului organizational în care indivizii îşi desfăşoară activitatea. Aceşti factori trebuiesc înţeleşi şi folosiţi de către manageri, astfel încât ei să poată crea şi menţine colective performante.