Rolul Terapiei Sugestive în Ameliorarea Depresiei la Alcoolici

Rolul terapiei sugestive in ameliorarea depresiei la alcoolici

Introducere

În România alcoolismul nu este privit ca o boală, cel puţin nu de masele largi ale populaţiei. Deşi în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în ţara noastră, care se confruntă cu această problemă, nu există o promovare la nivel naţional a metodei de prevenire şi combatere a abuzului de alcool. Există într-adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte puţin mediatizate. Pe lângă aceasta se poate adăuga şi faptul că majoritatea acestor clinici sunt incluse în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor, ceea ce induce o piedică în recunoaşterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este întâlnit la toate nivelurile sociale, indiferent de vârstă şi sex.

Implicaţiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conştientizate. În societatea noastră alcoolicul nu este perceput ca un individ care suferă de o boală, ci ca o persoană care ,,bea ca să-şi înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există celelalte aspecte ale alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populaţiei. De exemplu, după cum au menţionat mai mulţi autori, există o relaţie foarte strânsă între alcoolism şi depresie. Aceasta din urmă poate fi atât un factor declanşator al consumului abuziv de alcool, dar în acelaşi timp şi un efect. Pe fondul acestei teorii am presupus că ameliorând starea de depresie a unui pacient alcoolic scad şansele de recidivă. În general persoanele depresive au o stimă de sine foarte scăzută. Terapia sugestivă a apărut ca o soluţie valabilă pentru această tulburare deoarece antrenamentul autogen al lui Schultz utilizat în această cercetare conţine sugestii de întărire a eului.

Scopul acestei lucrări constă în demonstrarea faptului că terapia sugestivă este benefică pentru ameliorarea depresiei alcoolicilor aflaţi în cura de dezintoxicare. Pentru finalizarea acestui demers s-a pornit de la fundamentarea unui background teoretic. Acest lucru se poate observa în următorul capitol al lucrării de faţă în cadrul căruia sunt dezbătute cele trei concepte cheie (depresie, alcoolism, terapie sugestivă) luându-se în considerare perspectiva mai multor autori.

II. Abordare teoretică

1. Depresia

Definiţie şi caracterizare generalǎ

Depresia este o problemă de sănătate publică majoră care ne afecteazǎ, într-o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ, pe toţi, cel puţin o datǎ în viaţǎ. Ea ocupǎ locul doi pe lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşitǎ doar de hipertensiunea arterialǎ. Se estimeazǎ cǎ cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintǎ la medic suferǎ de depresie. Din nefericire, majoritatea cazurilor rǎmân nerezolvate. Pacientul depresiv trǎieşte cu impresia de neputinţǎ, de inutilitate, de fatalitate disperatǎ, de culpabilitate şi adesea tinde sǎ se autodeprecieze şi de asemenea pot apǎrea gândurile de suicid ce pot fi finalizate.

În literatura de specialitate depresia este definitǎ ca fiind o „maladie mentalǎ caracterizatǎ printr-o modificare profundǎ a stǎrii timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii” (J. Postel, p.178). Aceastǎ stare de dispoziţie poate fi determinatǎ de diverse cauze (atât biologice, cât şi psihologice), cele mai frecvente fiind: tulburǎri la nivelul neurotransmiţǎtorilor, travaliul doliului, lipsa afecţiunii în copilǎrie, eşecul profesional, viaţa de cuplu nesatisfăcǎtoare sau lipsa unei relaţii de cuplu, absenţa unui suport social, tulburǎri depresive sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o perioadǎ lungǎ de timp, etc. Toate acestea conduc la un comportament dezadaptativ (neglijarea aspectului fizic, lipsa interesului şi a sentimentului plǎcerii, slabǎ capacitate de concentrare, indecizie, autocriticǎ, tendinţǎ de retragere, culpabilitate, tulburarea somnului), implicit la degradarea personalitǎţii.

Cognitiviştii G. A. Kelly si A. T. Beck înţeleg depresia ca fiind o perturbare a proceselor cognitive (stilistic, semantic şi logic) spunând cǎ acestea sunt inadecvate şi afecteazǎ trei domenii: Eul, lumea exterioarǎ şi viitorul, care, la rândul lor perturbǎ reprezentǎrile legate de ele.

Evaluarea depresiei

Cele mai importante şi mai frecvent utilizate interviuri standardizate pentru diagnosticul tulburărilor depresive sunt: Programul pentru Tulburări Afective şi Schizofrenie, Programul de Interviu pentru Diagnostic, Interviul Clinic Structurat pentru D.S.M.-IV-R, Interviul Compozit pentru Diagnostic Internaţional şi Programul pentru Evaluare Clinică în Neuropsihiatrie.

În funcţie de importanţa scǎzutǎ a factorului somatogen şi cea crescândǎ a factorului psihogen, depresiile se ordoneazǎ astfel (Kielholz):

1 depresii organice: senile, pe fond de arteriosclerozǎ cerebralǎ, posttraumatice, în epilepsie;

2 depresii simptomatice postinfecţioase: în boli cronice vasculare, pulmonare, în tulburǎri endocrine premenstruale, în cursul sarcinii, hipertiroidiilor, bolii Addison, în tratamentele cu reserpinǎ, steroizi, în faza de carenţǎ la toxicomani, în schizofrenie;

3 depresii de involuţie;

4 depresii endogene care fac parte din sfera psihozei maniaco-depresive;

5 depresii psihogene: a) depresii de epuizare şi nevrotice care ar sintetiza alte încercǎri de delimitare fǎcute anterior (depresia vegetativǎ Lemke); b) depresii psihoreactive.

Manifestǎri clinice întâlnite în depresii:

1 76 - 100% - tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie, dezinteres, hipoprosexie, ideile de insuficienţǎ;

2 51 -75% - disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului social, indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de suicid, încetinirea psihomotorie, absenţa relaţiilor sociale, diminuarea libidoului, trezirea precoce, incapacitate de adormire, somn superficial întrerupt, inapetenţǎ, modificarea greutǎţii, algii;

3 26 – 50% - sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie, maleza matinalǎ, constipaţie.