Studiu de caz privind activitatea liderului precum și factori de influențare a activității sale

Omul, fiinţă socială prin însăşi natura sa, nu poate trăi izolat, separat de ceilalţi oameni. Astfel, el intra în relaţie, nu numai cu altul, ci şi cu mai mulţi, formând grupul.

Problema liderului şi a conducerii apare simultan ca o problema psihologică şi socială, cu multimple implicaţii teoretice şi practice în viaţa de grup. Acest lucru, face necesară încercarea de a vedea în ce constă însăşi esenţa poziţiei de lider al grupului, care sunt rădăcinile ei genetice, si cum este influentata activitatea acestuia de diferiti factori.

În accepţiunea generală, liderul –persoana investită cu puteri de decizie – este sau ar trebui să fie purtătorul etichetei de competenţă, înţelegând prin aceasta, capacitatea de a lua o decizie optimă într-o problemă anume, într-o situaţie dată.

Conform "Dicţionarului de psihologie socială", grupul “desemneaza o pluralitate de persoane, asociate intr-un anume fel intre ele, prin legaturi integrative de tip normativ, comunicativ, afectiv, functional”.

Microgrupurile sociale, indiferent de natura lor, fie şcolare, industriale, militare, sportive, au în fruntea lor un şef, un lider. Termenul de "lider", este împrumutat din limba engleza şi poate fi definit ca fiind aceea persoană care “indeplineste oficial sau isi asuma spontan in cadrul unui grup-functii de conducere”.

Termenul leadership exprimă, în limba engleză, acel gen de relaţii care se pot contura în organizările sociale când un om, de regulă cel cu funcţii de conducere, acţionează întru influenţarea atitudinilor şi manifestărilor mai multor oameni cu scopul de a fi urmat sau de a obţine anumite rezultate. Astfel de relaţii, dacă sunt reuşite, fac din cel care le dirijează un lider. Cu alte cuvinte, pentru ca un conducător dintr-o organizare socială să fie şi lider el trebuie să-şi asume un astfel de rol şi să reuşească.

Dificultatea liderului decurge îndeosebi din faptul că el trebuie să influenţeze modalitatea de a procesa informaţii a oamenilor-ţintă. Pentru ca oamenii să adopte atitudinile pe care liderul le consideră dezirabile, el trebuie să influenţeze moralitatea, afectivitatea, sensibilitatea estetică, posibilităţile de gândire şi chiar masculinitatea sau feminitatea celor ce fac obiectul intervenţiilor sale.

Deci asumarea rolului de lider presupune o anume competenţă în domeniu, dar şi ca socializarea oamenilor-ţintă să posede anumite caracteristici, încât să fie sensibili la astfel de acţiuni, să fie influenţabili.

Liderul care reuşeşte să obţină participarea afectivă totală şi voluntară (necoercitivă) a membrilor organizaţiei sale este un lider autentic, iar serviciul pe care-l prestează este unul de leadership.

Calităţile personale ale liderului, leadershipul, motivaţia în muncă şi comunicarea sunt semnificative în realizarea coordonării subordonaţilor.

Leadershipul este procesul complex prin care are loc ghidarea, orientarea şi antrenarea unui grup, prin mijloace necorective, într-o direcţie care va conduce la realizarea intereselor pe termen lung ale grupului însuşi.

Calitatea leadershipului este influenţată de abilitatea liderului de a-şi însuşi sursele puterii şi de modul în care ei utilizează această putere în procesul influenţării comportamentului celor ce-i urmează. Puterea în sine provine, în ultimă instanţă din dorinţa şi voinţa subordonaţilor de a urma direcţia indicată de lider şi din abilităţile liderului de a satisface nevoile subordonaţilor.

Procesul de leadership este de neconceput fără prezenţa şi acţiunea liderilor pe toate nivelele structurii organizaţiei. Liderii sunt persoanele care se cunosc pe ei înşişi şi lumea înconjurătoare prin învăţare. Ei ştiu: cine sunt, ce forţe şi slăbiciuni au, cum să-şi utilizeze forţele şi să-şi compenseze slăbiciunile, ce şi de ce doresc ceea ce doresc, cum să comunice altora ce doresc, cum să obţină cooperarea şi sprijinul altora în realizarea scopurilor lor.

Grupaţi în vederea desfăşurării unor activităţi comune, oamenii au dezvoltat şi structuri de conducere care să asigure atingerea scopurilor conştient propuse.

In dictionarul de psihologie sociala, conducerea este definită ca "ansamblul de funcţii şi procese, constând în informare şi decizie, organizare şi participare, previziune şi control, procese menite să imprime o anumită calitate socialului, transpusă în funcţionarea lui precisă, operativă, eficientă". Pentru funcţionarea eficientă, a diferitelor mecanisme sociale, conducerea este absolut obligatorie.

Termenul de "conducere" este definit şi de catre Radu I., ca reprezentand acel ansamblu de activităţi desfăşurate în vederea atingerii aceluiaşi scop.

Fayol a enumerat activităţile specifice conducerii, fiind cunoscute sub denumirea de "cele cinci infinitive":

-a prevedea, adică a studia şi întocmi proiecte

-a decide şi a realiza

-a conduce oamenii

-a coordona

-a controla

Conducerea se defineşte în termeni de influenţă. Influenţa este acţiunea exercitată de o entitate socială, persoană, grup, etc., orientată spre modificarea opţiunilor şi manifestărilor alteia. Analizand aceste categorii de definiţii, se poate afirma că liderul se caracterizează, în primul rând, prin influenţa pe care o exercită asupra grupului, asupra eforturilor acestuia de a-şi atinge scopurile.

Problema liderului şi a conducerii este de asemenea strâns legată de accea a organizarii, deciziei supravegherii şi controlul acţiunilor colective. Cercetările efectuate asupra fenomenului conducerii au evidenţiat importanţa unor atribuţii personale ce definesc rolul unui conducător.