Terorismul sinucigaș

TERORISMUL SINUCIGAŞ

Moto:

„Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi care operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o existenţă normală, sau chiar anodină, după care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor pe care visează să le distrugă”.

I. SCURT ISTORIC

Atentatele sinucigaşe au fost atestate pentru prima dată în secolul XI, când „Asasinii”, ordin islamic regrupat în 1090 din ismaeliţi (ramură a Islamului şiit), a adoptat această strategie pentru a promova Islamul în nordul Persiei.

- „Asasinii” erau numiţi astfel după faptul că membrii lor consumau haşiş (în lb. arabă hash-shahin: „mâncător de cânepă”), ca ritual anterior actelor criminale. Această grupare de sectanţi fanatici era folosită de către conducătorii ei spirituali pentru a răspândi teroarea în rândul „necredincioşilor” prin violenţă şi crimă. Membrii săi foloseau întotdeauna pumnalul, modul de operare devenind o semnătură inconfundabilă a grupării. Asasinii se considerau emisari ai lui Dumnezeu iar transpunerea în practică a mesajului primit de la acesta era un act divin. În final Ordinul Asasinilor a fost distrus în 1256 de invazia mongolă.

În epoca modernă teroarea indusă de sinucigaşi a fost pentru prima dată experimentată asupra flotei militare Aliate din Pacific în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru militarii japonezi, cei care au iniţiat o astfel de tactică, era clar că un avion care izbea în plin un vapor producea mai multe daune decât o întreagă echipă de sabotori. Avantajele atacurilor „kamikaze” erau multiple: dată fiind lipsa acută de piloţi experimentaţi, astfel de acţiuni puteau fi realizate şi de piloţi începători; un avion „kamikaze” era mult mai greu de contracarat, pentru a fi oprit nefiind suficient să fie avariat; percepute drept acte de eroism, astfel de atacuri menţineau un moral ridicat în rândul trupelor japoneze, inspirând totodată un sentiment acut de teroare inamicului.

Atacurile sinucigaşe s-au manifestat din nou ca o tactică în Orientul Mijlociu, aproape patru decenii mai târziu. Atentate sinucigaşe sporadice comise de palestinieni s-au înregistrat pe tot parcursul anilor '70, dar ele au cunoscut o amplificare fără precedent după invadarea Libanului de către Israel, în 1982. Marea majoritate a acestora au fost iniţiate de către Hezbollah. Ca lider al şiiţilor – una din cele două ramuri principale ale Islamului - ayatollah-ul Ruhollah Musavi Ali Komeney a oferit o nouă interpretare cultului şiit al martirilor.

Terorismul sinucigaş a luat amploare în anii ’80 în Liban, Kuweit şi Sri Lanka, pentru ca în anii ’90 acesta să se extindă şi în Israel, India, Kenya, Panama, Algeria, Croaţia, Pakistan, Argentina, Turcia şi Tanzania.

II. CONSIDERAŢII GENERALE

Tradiţional, TERORISMUL SINUCIGAŞ este o problemă specifică Orientului Mijlociu şi Asiei de Sud, dar, în ultimele decenii, acest fenomen s-a extins la nivel global, majoritatea organizaţiilor teroriste alegând suicidul ca armă în atacurile asupra unor obiective civile şi militare.

Opţiunea este justificată, în principal, de puternicul impact – în special în plan psihologic – pe care îl are un astfel de atac.

Internaţionalizarea JIHADULUI impusă de Al-Qa’ida, a determinat reconvertirea componentei terorismului sinucigaş în strategia de acţiune a organizaţiilor fundamentalist-islamice, precum şi extinderea cadrului de ţinte implicate. În acest sens, a fost depăşit nivelul naţional, fapt de a făcut aproape imposibilă identificarea atacatorilor.

1. CARACTERIZARE

Un atentat sinucigaş este o operaţiune teroristă în care succesul este condiţionat de moartea autorului. Teroristul este pe deplin conştient de faptul că, dacă nu se sinucide, atacul nu va fi îndeplinit. O asemenea formă de acţiune trebuie diferenţiată de alte forme de terorism în care autorul este conştient că poate muri dar a cărei reuşită nu solicită, în mod necesar, moartea teroristului.

Pe 16 aprilie 2003 s-au împlinit 10 ani de la primul atentat sinucigaş din istoria conflictului israeliano-palestinian. În acea zi, Sabar Tamar Nabulsi, un tânăr de 22 ani, acţionând în numele Hamas, a umplut portbagajul unui microbuz Mitsubishi cu butelii cu gaz, aruncându-se în aer între două autobuze. Atentatul s-a soldat cu un mort şi opt răniţi.

Noi atentate s-au produs în februarie-martie 1996, drept răspuns la asasinarea de către serviciile secrete israeliene a lui Yehia Ayache, unul din experţii în explozivi ai Hamasului. După declanşarea celei de a doua Intifade în teritoriile ocupate s-a declanşat un nou val de atentate sinucigaşe.

- Vizita făcută la 28 septembrie 2000 de către premierul israelian Ariel Sharon pe Esplanada Moscheelor – loc având o semnificaţie religioasă deosebită pentru musulmani – a fost resimţită de palestinieni ca o provocare, la care au reacţionat cu indignare. Poziţia armatei israeliene, care în trei zile a ucis 30 de palestinieni şi a rănit alţi 500, a determinat o revoltă spontană a palestinienilor, care a marcat debutul celei de a doua Intifade. Valul de atentate sinucigaşe realizate de militanţi ai Hamas, Jihadului Islamic Palestinian şi Fatah a cauzat o escaladare fără precedent a violenţelor. În luna decembrie 2001 trupele israeliene au pătruns în teritoriile controlate de Autoritatea Naţională Palestiniană, atacând reşedinţa din Gaza a lui Yaser Arafat, ocupând mai multe oraşe din Cisiordania, arestând şi interogând mii de palestinieni şi demolând locuinţele teroriştilor. Sutele de morţi şi răniţi înregistrate în aceste confruntări au redus practic la zero progresele înregistrate în ultimii zece ani în cadrul procesului de pace.

În intervalul aprilie 1993 – decembrie 2002 în Israel s-au înregistrat 140 de atentate sinucigaşe, în care şi-au pierdut viaţa 329 de cetăţeni israelieni şi au fost răniţi 2344. În acelaşi interval de timp, autorităţile israeliene au reuşit să dejoace alte 84 de atentate.