Variații ale anxietății la bolnavii cu insuficiență renală cronică

ARGUMENT

Anxietatea este o permanenţă a modului de fiinţare uman, existând în spaţiul dialogului dintre sine şi eu, fiind incitată de contactul de orice fel între eu şi lume.Este la temeiul oricărei puneri în act a omului, la temeiul oricărei trăiri, iar trăirea aceasta vine la rândul ei să o întemeieze. Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportată, totodată intimă şi străină individului,creând şi distrugând.

Tulburarile de anxietate sunt foarte frecvente in Romania, afectand 14% din populatie. Cele mai multe acuze ale pacientilor sunt de natura fizica, ei nefiind constienti ca la baza problemelor aparute sta anxietatea.

Pentru orientarea procesului de autoevaluare a calitatii psiho-sociale a vietii fiecarui bolnav dializat se incearca evidentierea caracterului relativ al problemelor psihologice pe care le creeaza situatia de boala oricarui individ. Bolnavii dializati sunt stresati prin factori multiplii: regimul dietetic si medicamentos, procedeul de dializa, afectiunea in sine, pierderi multiple, (serviciu, libertate), disfunctie sexuala accentuata. Frustrarile determinate de respectarea prescriptiilor dietetice sunt traite intens mai ales de pacientii care nu pot renunta. Raspunsul psihologic al unui bolnav la o boala depinde de personalitatea primordiala, evolutia bolii si sprijinul familiei. Capacitatea de a admite si a verbaliza anxietatea, dificultatile emotionale in raport cu dializa, teama de moarte au un rol important in procesul adaptarii emotionale la hemodializa interactiva, stiut fiind ca prin comunicare se produce fenomenul de "abreactie" (Freud), de descarcare a tensiunii psihice.

Apreciindu-si starea, orice bolnav se raporteaza la omul sanatos. Bolnavul dializat trebuie invatat sa-si compare situatia cu a altor bolnavi cronici cu probleme psihologice asemanatoare.

CAPITOLUL I. FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1 ANXIETATEA

1.1.1 Definire şi caracteristici

Plasată în general în cadrul emoţiilor cu tonalitate neplăcută, anxietatea a fost definită iniţial de Janet ca o "teamă fără obiect", apoi de Delay ca o trăire penibilă a unui pericol iminent şi nedefinit, o stare de aşteptare încordată, de tensiune afectivă, cu impresia unei ameninţări pe care subiectul nu o poate nici defini, nici delimita, nici înlătura. Dicţionarul de psihiatrie La Rousse ( 1998, p.66 ) defineşte anxietatea ca o stare de nelinişte în care predomină perceperea unei situaţii care, deşi în general nedeterminată , s-ar putea dovedi dezagreabilă sau chiar periculoasă.

Iolanda Mitrofan ( 1999 ) defineşte anxietatea ca o teamă fără obiect, ca o nelinişte însoţită de tensiune intrapsihică, agitaţie, iritabilitate şi simptome somatice.

Toate definiţiile gravitează în jurul a trei condiţii esenţiale: sentimentul iminenţei unui pericol care va veni; atitudinea de expectativă în faţa pericolului, o stare de alertă, care domină întreaga personalitate a subiectului; haosul, convingerea neputinţei. Anxietatea apare ca o stare tensivă nejustificată sub aspectul obiectului, pericolul fiind nedefinit, reacţia este' neadecvată, supradimensionată faţă de pericol, extinsă în timp, în sensul prematurităţii şi continuării sale şi după ce pericolul s-a dovedit ireal. In delimitarea anxietăţii de frică elementul central îl constituie deci obiectul: precis, real, delimitat, nonconflictual în rică şi nedefinit, imaginar, virtual, de sorginte conflictuală în anxietate. Noţiuni conexe, adesea utilizate impropriu in locul termenului de anxietate: frica,groaza(spaima).

Frica (teama) este o stare de tensiune proporţională cu ntensitatca pericolului şi care dispare odată ce pericolul a fost depăşit. Frica a fost departajată destul de tardiv de anxietate prin caracterul său raţional. Frica are funcţie de alarmă, este un fenomen adaptativ, apărând în condiţiile în care capacităţile adaptative ale subiectului sunt depăşite. Frica reprezintă o reacţie emoţională şi perceptuală în aprecierea factorului cauzator capabil să producă durere, vătămare şi iminenta pieire. Frica determină mobilizarea capacităţilor de confruntare cu pericolul. Frica declanşează uzual acţiuni de luptă şi fugă (fight and flight).

Groaza (spaima) constă din sentimentul unui pericol iminent vital, extrem ("stupoare emotivă"), acompaniat de o componentă somatică vegetativă (senzaţia de stenocardie) şi de o componentă comportamentală (inhibiţie psihomotorie versus dezorganizare comportamentală).

Departajant între trăirile enunţate anterior este factorul cognitiv: important în frica (presupune o apreciere corectă a pericolului real), diminuat în anxietate, aproape nul în groază.

Tracul (Performance anxiety, Lampenfieber) constă dintr-un sentiment de tensiune extremă în faţa unei provocări, derivat din dorinţa de reuşită şi teama de eşec. Wolman (1994) incriminează decalajul între supraestimarea sarcinii şi subestimarea propriilor resurse. Wolman descrie o variantă "cronică", complexul Sisif la persoanele care-şi urmează conştiincios scopurile, făcând progrese semnificative, dar clachează în finalul strădaniilor lor, părând că au vocaţia eşecului.