Pot, vreau, trebuie - Proiect de voluntariat în sprijinul școlilor din Timișoara

COMPETENŢĂ GENERALĂ

Dezvoltarea de abilităţi pentru adolescenţă atât a elevilor cât şi a celor implicaţi în educaţia lor.

CONTEXT

Copiii nu uita! Reflecţia unor experienţe dureroase, persistă în comportamentul copiilor tocmai pentru ca aceştia ,,nu uită”. Ele pot afecta nu doar dezvoltarea actuală, dar şi pe cea de viitor, ca adult. Chiar dacă nu asociem comportamentele personale actuale cu o experienţă trăită de curând, cu o suferinţă sau o pierdere destul de recentă, nimic din ceea ce am trăit nu s-a uitat, nimic nu mai este la fel ca înainte.

S-au facut nenumărate cercetări în domeniul traumei, iar in urma acestora s-a constatat existenţa unor consecinţe imediate dar şi a unora pe termen lung. Mecanismele de apărare psihică nu pot compensa şi nici şterge consecinţele unui eveniment sau a unei traume.

,,Corecţiile educative”, umilinţa, neputinţa sunt doar câteva din traumele care vor fi stocate în memoria unui copil care mai apoi le va prelucra la nivel cognitiv, înţelese, reaşezate, restructurate dar niciodata uitate, iar unele dintre ele nu vor putea fi niciodata depăşite.

Tulburările comportamentale ce apar în viaţa unui individ care a trecut prin suferinţe fizice şi psihice, stoparea prelucrărilor mentale a evenimentelor cere i-au produs suferinţă, vidul mintal şi tulburările afective sunt elemente care pot ieşi la suprafaţă în momente de criză, de confruntare cu situaţii critice sau cu orice fel de factori declanşatori.

Vorbind despre traumele la care poate fi supus copilul, violenţa este frecvent menţionată ca factor psihotraumatizant. Într-o încercare de definire a acesteia putem spune că ea presupune utilizarea puterii de orice natură care va duce la lezarea fizică, morală sau psihică a unei persoane sau colectivităţi.

Mediile in care o persoană cunoaşte diferite traume sau violenţe, sunt: familia, şcoala, instituţiile de ocrotire, mediul stradal, medii de petrecere a timpului liber sau de efectuare a unor activităţi extraprofesionale, presa scrisă, audiovizualul sau chiar muzica.

Prezenţa violenţei şi expunerea copilului la diverse forme de abuz constituie o continuă preocupare şi o permanentă nelinişte pentru toţi cei care sunt implicaţi activ în educaţia, sănătatea şi viitorul copiilor.

Este responsabilitatea noastră, ca adulţi, indiferent că suntem părinţi, educatori, profesori sau specialişti de orice fel, de a opri ciclul violenţei şi de a asigura copiilor încrederea, stabilitatea şi echilibrul emoţional de care au atâta nevoie.

Pentru realizarea acestui scop am considerat ca binevenit un astfel de proiect prin care să putem dezvolta acţiuni de voluntariat ăn şcolile care nu dispun de psihologi sau consilieri permanenţi sau insuficient personal calificat.

Astfel vom putea înţelege ce simt şi cum percep copiii comportamentul adulţilor, care sunt medii şi factorii cei mai frecvent implicaţi în producerea abuzurilor asupra copilului, care sunt modalităţile de remediere prin care putem provoca schimbarea şi , de asemenea care sunt factorii declanşatori ai unor comportamente deviante încă de la vârsta şcolară.

ACCEPŢIUNI ALE CONSILIERII PRIVIND DEZVOLTAREA PERSONALĂ ŞI TERMENII RELEVANŢI

Educaţia socială şi emoţională este un proces în care copiii şi adulţii dobândesc şi aplică efectiv cunoştinţele, atitudinile şi abilităţile necesare pentru înţelegerea şi gestionarea emoţiilor, focusarea asupra ţelurilor pozitive, să simtă şi să arate empatie pentru alţii , formarea şi întreşinerea relaţiilor pozitive ţi luarea deciziilor responsabile.

Şcoala şi curriculumul secolului 21 trebuie să reflecte un echilibru de competenţe cognitive şi afective care stimuleaza dezvoltarea unor tineri capabili, empatici şi competenţi, care doresc să reuşească în viaţă şi Îşi aduc contribuţia în comunităţile lor şi În societate. Şcolile trebuie să realizeze o integrare a acestor copii să le dezvolte aptitudini pentru viaţă ca autoevaluarea, abilitatea de a-şi identifica şi gestiona emoţiile, empatia, construirea de relaţii, luarea de decizii şi acţiunea civică. Aceste aptitudini sunt esenţiale pentru ca aceşti copii să se adapteze într-o lume aflată într-o schimbare. Ei trebuie să ştie să gestioneze stresul provocat de circumstanţele care se schimbă rapid, să culeagă şi să evalueze rapid informaţiile şi să coopereze cu cei din jur.

În acest sens, putem spune că învăţarea socio-emoţională este un proces prin care copiii şi adulţii dobândesc şi aplică efectiv cunoştinţe, atitudini şi aptitudini necesare pentru a înţelege şi gestiona emoţii, pentru stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor, pentru a percepe şi a arăta empatie, pentru stabilirea de relaţii pozitive şi luarea de decizii responsabile.

Acest proiect se adreseaza atât elevilor cât şi profesorilor din şcolile cu probleme în acest sens şi care prin programe de voluntariat pot fi sprijinite de către persoane calificate.

Cercetările au arătat că profesorii sunt mult mai eficienţi în promovarea unor metode care să dezvolte o învăţare de tip socio-emoţional în rândul elevilor atunci când ei înşişi sunt competenţi din punctul de vedere social şi emoţional.

De asemenea, în rândul elevilor există lideri care la rândul lor dacă vor fi formaţi pentru a avea competenţe socio-emoţionale solide, vor da un exemplu important prin modul în care construiesc şi întreţin relaţii pozitive şi de încredere în rândul membrilor comunităţii şcolare.

COMPETENŢE ALE ÎNVĂŢĂRII SOCIO-EMOŢIONALE

Cele cinci competenţe de baza ale învăţării socio-emoţionale sunt compuse din seturi de aptitudini care sprijină dezvoltarea competenţei în acest domeniu.

Conştiinţa de sine are următoarele aptitudini:

-numirea cu acurateţe a sentimentelor;

-recunoaşterea legăturilor dintre sentimente, gânduri şi comportament;

-evaluarea cu acurateţe a punctelor tari şi a limitărilor;

-automotivarea;

-munca spre/şi atingerea obiectivelor;

-stabilirea de obiective realiste;

-a avea un simţ realist de autoeficienţă şi optimism;

-a avea o gândire pozitivă.

Autocontrolul:

-controlul emoţiilor;

-gestionarea stresului;

-controlul impulsurilor;

-automotivarea;

-munca spre/şi atingerea obiectivelor.

Conştiinţa socială:

-privirea în perspectivă;

-empatia;

-respectarea diversităţii;

-înţelegerea normelor etice şi sociale de comportament;

-recunoaşterea sprijinului familiei/tutorilor, şcolii şi comunităţii.

Aptitudini relaţionale:

-construirea de relaţii sănătoase;

-comunicarea clară;

-munca în cooperare;

-rezistenţa la presiunea socială negativă;

-rezolvarea conflictelor;

-apelare la ajutor, la nevoie.

Luarea deciziilor responsabile:

-alegeri constructive şi sigure referitoare la sine, relaţii şi şcoală;

-conştientizarea binelui propriu şi al celorlalţi;