Alchimia - interpretări alchimice în opera lui Giovani Bellinni

Introducere

Din cauza caracterului său ezoteric şi a numeroaselor legături cu ocultismul, alchimia reprezintă o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă astăzi uitate, sau greşit înţelese. Imposibilitatea omului modern de a se proiecta în timpul când aceasta reprezenta motorul ştiintei şi al filosofiei, face ca recontextualizarea practicii şi gândirii alchimice în secolul al XXI-lea să se realizeze într-o manieră ce nu permite înăelegerea sa corectă.

Ni s-a părut interesant de introdus în context alchimic opera unui pictor care în Quattrocento a reprezentat un înnoitor în ceea ce priveşte atât tehnica de lucru, cât şi tematica folosită.

Trebuie facută menţiunea că interpretările oferite în lucrarea de faţă reprezintă un simplu demers hermeneutic ; sensurile unei opere de artă, după cum spune Umberto Eco nu se pot limita la un număr fix, ele se reactualizează continuu. Cu alte cuvinte, întrebarea Ce a vrut autorul să spună nu mai este primordială. Desigur, nu se poate face abstracţie de sensul iniţial al operei, căci nu putem, spre exemplu, să interpretăm Portretul unui umanist al lui Giovanni Bellini din perspectivă alchimică ; există, precum vedem în lucrarea lui Eco mai sus pomenită, nişte graniţe pe care demersul hermeneutic nu le poate trece.

Dar o încercare de interpretare (susţinută, bineînţeles de argumente valabile) este întotdeauna binevenită. Chiar dacă interpretarea oferită nu va fi întotdeauna cea mai nimerită, ea are meritul de a căuta, şi eventual găsi în opera relaţii şi semnificaţii pe care o interpretare clasică le-ar putea trece cu vederea. Datorită caracterului complex din punct de vedere iconologic al operelor analizate în lucrarea de faţă, credem că o atare interpretare nu depăţeşte graniţele interpretării.

Lucrarea de faţă nu îşi propune să răstoarne interpretările date până în momentul de faţă unor opere celebre aparţinând lui Bellini. Ea încearcă numai să ofere o alternativă la comentariile clasice. Este mai degrabă un exercitiu de aplicare a unor simboluri alchimice asupra operei unui artist ce a îmbogăţit şi influenţat arta universală prin creaţiile sale.

Capitolul I

Istoria alchimiei

Alchimia – o ştiinţă care astăzi pare învăluită în mister şi legendă. Un domeniu mai puţin cercetat, asupra căruia nu foarte mulţi s-au încumetat să se aplece şi să îi scoată la lumină complexele ramificaţii şi semnificaţii. Din această cauză am considerat necesară o succintă prezentare a istoriei sale, a ceea ce a reprezentat şi mai ales a scopurilor pe care a căutat să le atingă de-a lungul timpului.

Alchimia reprezintă o pseudo-ştiinţă ce combină elemente din chimie, fizică, astrologie, artă, semiotică, metalurgie, medicină, misticism şi religie. Scopurile sale principale au fost în număr de trei. Cel mai cunoscut (şi totodată cel mai greşit înţeles) a fost transmutaţia elementelor. O a doua năzuinţă a constituit-o găsirea unui panaceu care să vindece toate bolile din lume şi să prelungeascş viaţa omului pe termen nedefinit. Aceste două ţeluri puteau fi atinse doar cu ajutorul Pietrei Filosofale – o substanţă mitică, ce putea lua forma unei pulberi, tincturi, bolovan zburător. Al treilea ţel îl constituia imitarea celei mai importante acţiuni a Divinităţii : crearea vieţii omeneşti.

Cuvântul ’’alchimie’’ provine din arabă, ’’al-kimiya’’, sau ’’al-khimiya’’ (الكيمياء sau الخيمياء), unde probabil s-a format din articolul ’’al’’ şi cuvântul grecesc ’’khumeia’’ (χυμεία), însemnând ’’a aşeza laolaltă’’, ’’a amesteca’’, ’’a forma un aliaj, o mixtură’’. O altă variantă a etimologiei acestui cuvânt este ’’Al Kemi’’, ceea ce s-ar traduce prin ’’arta egipteană’’, de vreme ce vechii egipteni îşi denumeau ţara ’’Kemi’’, şi erau consideraţi drept mari vrăjitori în antichitate.

Astăzi, prin alchimist, se inţelege de regulă un fel de adept al ocultismului şi magiei care încearcă să transforme un anumit element (de regulă plumb) în aur. Astfel, prin ochii prezentului, căutările lor nu aveau nimic de-a face cu ştiinţa şi lumea naturală, însă uneori, prezentul este orb atunci când priveşte spre trecut.

Pentru a-i înţelege mai bine pe alchimişti, şi mai ales modul în care aceştia erau priviţi în epocă, trebuie să avem în vedere cât de axtraordinar părea procesul transmutaţiei elementelor într-o perioadă ce nu avea nici cele mai elemantare cunoştinţe în domeniul fizicii şi al chimiei. Pentru alchimist, nu exista nici o îndoială asupra faptului că metalele aveau o structură dihotomică : partea materială (chimică, materialul anorganic în sine) şi cea simbolică, transcedentală, sau spirituală. Fiecare element avea simbolistica sa şi era învestit cu puteri proprii. Printr-o analogie, am putea spune că încă de pe atunci ,elementele erau grupate într-un fel de tabel al lui Mendeleev, aşezate însă în funcţie de valenţele simbolice ale fiecăruia. Era vorba în fapt de un fel de simbioză a materialului cu spiritualul, căci era de neconceput o perspectivă în care fizicul nu era dublat de metafizic, întocmai precum metafizicul nu se putea manifesta decât prin intermediul fizicului. Astfel încât, simbolurile şi procesele alchimice aveau o semnificaţie complexă, atât una interioară, referitoare la ascensiunea spirituală a practicianului, cât şi una practică, respectiv însăşi transformarea materială a elementelor, transmutaţia.