Studii de Cultură și Civilizație Evreiască

STUDII DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE EVREIASCĂ

Acest demers este rezultatul dorinţei de a pune la dispoziţia cititorilor elemente de antropologie culturală şi aspecte civilizaţionale care să-i ajute întru cunoaşterea fascinantului popor evreu şi spre o lecturare a Sfintelor Scripturi care să aibă un folos duhovnicesc sporit. Vom prezenta o serie de eseuri care vor anvizaja orizontul cronologic cuprins între anii 2.000 î.e.n., când YHVH l-a chemat pe Avram la monolatrie şi, astfel, a apărut monoteismul în lume, şi anul 135 e.n. când, în urma războiului purtat de Şimeon bar-Kochba împotriva romanilor, cetatea Ierusalim a fost distrusă, iar evreii au fost dispersaţi printre popoare.

Vom examina următoarele aspecte ale vieţii cotidiene evreieşti:

-Naşterea, denumirea (şi circumcizia), familia şi genealogia, copilăria, adolescenţa, logodna, căsătoria, moartea şi riturile funerare;

-Hrana şi bucătăria;

-Îmbrăcămintea şi machiajul;

-Activităţile casnice şi profesiile;

-Habitatul: locuinţele, arhitectura, mobilierul;

-Viaţa rurală şi cea urbană;

-Ritualuri;

-Festivităţi şi praznice;

-Ospitalitatea;

-Instituţiile educative: şcoala, sinagoga, Templul, Sanhedrinul;

-Societatea şi guvernanţa.

Să purcedem la drum!

„CREŞTEŢI ŞI ÎNMULŢIŢI-VĂ…!” –

SARCINA, NAŞTEREA, STERILITATEA

ŞI RÂNDUIELILE LOR

În această primă lucrare vom trata perioada de sarcină și naşterea copiilor în cadrul familiilor evreieşti anterior distrugerii totale din anul 135 e.n. a cetăţii Ierusalim/Yeruşalayim, precum şi rânduielile care trebuiau îndeplinite cu aceste ocazii: anunţarea tatălui, a celorlalţi membri ai familiei şi a apropiaţilor acesteia şi, desigur, atribuirea numelor.

Prevederi pentru perioada de sarcină

Când vorbim despre societatea evreiască din vremurile biblice, trebuie să amintim un fapt care este bine cunoscut celor pasionaţi de studierea acesteia: evreii valorizau la cote maxime viaţa umană; acest fapt este vizibil nu numai din legislaţia mozaică, ci şi din practica de fiecare zi. În consecinţă, nu este de mirare că evreicele gravide erau sfătuite să se ferească de tot ceea ce ar fi putut afecta sănătatea lor şi a feţilor lor. Astfel, ele evitau băile prea calde, consumul de verdeţuri sau de hrană sărată şi aici nu este vorba despre tabuuri pe care le-ar putea studia antropologia sau etnologia, ci de prevederi practice, care aveau menirea de a prezerva sănătatea în general şi sarcina în special.

Cu privire la sarcină şi la dezvoltarea fetusului, David, regele-psalmist, ne dezvăluie că ea nu era rezultatul unei simple copulări, ci mai ales un cadou dumnezeiesc, dar nici aportul uman nu era deloc ignorat:

13 Tu mi-ai întocmit rărunchii; Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.

14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – şi sufletul meu ştie foarte bine aceasta.

15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc ascuns, când am fost ţesut în adâncimile pământului.

16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.

Psalmii, 139:13-16.

Naşterea unui copil evreu, o bucurie cu faţete multiple

În vremurile biblice, naşterea unui copil în cadrul familiilor evreieşti inducea mai multe sentimente, printre care prevala o bucurie care avea faţete multiple. Prima faţetă a bucuriei era determinată de conştientizarea faptul că au fost împlinite câteva rostiri biblice; a doua era marele eveniment al venirii pe lume a unui pui de om, motiv de încântare a familiei şi a celor apropiaţi ei; iar a treia reflecta convingerea că oamenii pot „supravieţui” după moarte dacă au copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea. Acum, desigur că, pentru evreii trăitori în acele vremuri, aceste faţete alcătuiau un întreg.

Să examinăm, aşadar, prima dintre faţetele bucuriei menţionate mai sus, cea a rostirilor biblice despre naştere.

Prima poruncă pe care Sfintele Scripturi o menţionează ca fiind adresată de Dumnezeu oamenilor apare în Genesa, 1:28:

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Acest imperativ nu este numai o poruncă, ci şi un privilegiu şi o binecuvântare, şi în Biblie există mai multe istorioare legate de dorinţa de a îndeplini directiva aceasta. Atitudinea cuplurilor evreieşti era una de genul: „Vrem copii, cât mai mulţi copii, numeroşi şi sănătoşi, care să fie lângă noi când îmbătrânim, cărora să le lăsăm moştenire bunurile noastre şi să ne ducă numele mai departe”, şi chiar cartea inaugurală a Bibliei, Genesa, descrie avatarurile bătrânului Avraham şi vârstnica sa soţie, Sarah, până când s-a născut Iţhaq, „fiul promisiunii” , sau încercările prin care trec Iacov şi Rahela până ce vor avea copii.

Evreii considerau că aducerea pe lume a unui copil este un cadou dăruit lor de Dumnezeu. Astfel, versetul 3 din Psalmul 127 spune: „Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată” , iar următorul verset îi încredinţa pe evrei că fiii făcuţi în tinereţe sunt „ca săgeţile în mâna unui viteaz.”

Următorul psalm, 128, înfăţişează o frumoasă metaforă în care soţia care a adus pe lume mulţi copii este asemenea unei „viţe roditoare”, iar copiii înşişi sunt „ca lăstarii de măslin împrejurul mesei”.

Acum se ridică întrebarea cum se desfăşura concret o naştere? Deşi, desigur, toate cazurile de naştere difereau între ele, există, totuşi, un set de acţiuni şi rânduieli comune acestora.