Chestionar privind Opțiunile Studentului după Terminarea Facultății

Introducere

Orice cercetare ştiinţifică în orice domeniu se realizează ca o construcţie teoretică ridicată pe date concrete furnizate de cercetarea concretă; experimentală, unde rolul sociologului şi implicit rolul ştiinţei sociologice este acela de a realiza construcţii teoretice ce pot fi articulate cu rezultatele cercetării sociale. Pe această afirmaţie pornim şi noi să realizăm o cercetare asupra unui eşantion de 25 de persoane. Această cercetare se concretizează asupra opţiunilor pe care le vor efectua persoanele în cauză după terminarea facultăţii. Această cercetare a fost posibilă cu ajutorul metodologiei specifice a sociologiei şi anume: chestionarul. Pe baza chestionarului am putut stabili opţiunile studenţilor şi am putut trage nişte concluzii foarte sigure despre evoluţia lor în următori cinci – zece ani. Dar ca să putem face o foarte bună raportare trebuie să vedem cum a evoluat chestionarul ca obiect de lucru. Chestionarul a apărut în cadrul unei ramuri specifice a cunoaşterii şi anume sociologia. În prima parte vom prezenta câteva aspecte despre evoluţia sociologiei şi despre obiectul său. După acea ne vom axa asupra chestionarului care este un intermediu a anchetei. În partea a treia vom prezenta rezultatele prelevate de la studenţi şi vom face un mic studiu de caz.

Obiectul sociologiei

Preocupări privind viaţa socială au existat din cele mai vechi timpuri. Din totdeauna s-a manifestat aspiraţia omului de a atinge cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine, care a devenit un factor de influenţă în cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, în cunoaşterea societăţii în totalitatea ei. La sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a revoluţiei industriale au avut loc deosebite schimbări sociale, cu urmări adânci, care impuneau cunoaşterea temeinică a societăţii. Aceste transformări au pregătit terenul pentru conturarea unei ştiinţe despre societate care să fie privită ca un întreg, care să permită cunoaşterea funcţionalităţii ei, a vieţii indivizilor, a structurilor, a instituţiilor şi a grupărilor sociale pe care le determină, a fenomenelor sociale. Mai mulţi oameni de ştiinţă, cunoscuţi pe plan mondial şi-au adus aportul la evoluţia acestei ştiinţei.

Auguste Comte (1789 – 1857) filozof şi sociolog francez utilizează pentru prima dată termenul de sociologie cu înţelesul de ştiinţă a fenomenelor vieţii sociale. El a spus că sociologia „este ştiinţa asocierii, a grupării colectivelor, unităţilor sau formaţiunilor sociale de orice fel, a tuturor formelor de viaţă socială constituite de oameni, de la cele mai simple şi mai mărunte ca cercurile de prieteni, familie, echipele de muncă, până la cele mai complexe şi mai întinse, ca triburile, popoarele, naţiunile, ţările, organizaţiile internaţionale şi mondiale”.

Herbert Spencer (1820 – 1903) interpretează societatea ca un organism ce în mod sistematic este capabil de adaptare şi evoluţie.

Karl Max (1818 – 1883) concepe societatea ca un ansamblu ce funcţionează şi se structurează pe baza luptei contrariilor.

Emile Durkheim (1858 – 1917) centrează sociologia pe faptele sociale, considerând solidaritatea socială ca factor al ordinii sociale şi al îndeplinirii individuale.

Marx Weber (1864 – 1920) fundamentează rolul acţiunii umane în structura societăţii şi rolul în modernizarea şi funcţionarea ei.

Din momentul apariţiei sale şi până în prezent, sociologia caută să dovedească utilitatea şi eficienţa ei în studiul faptelor sociale concrete, să sublinieze că „este singura ştiinţă care de la apariţie şi până la prezent a urmărit cercetarea unui obiect în permanenţă transformare. Sociologia studiază ansamblul dimensiunilor sociale ale existenţei omului; ea cercetează viaţa socială a omului în cadrul diferitelor structuri şi instituţii, al diferitelor tipuri de comunităţi şi colectivităţi umane, al diferitelor grupări sociale, de la cele mai mici, la cele mai cuprinzătoare, până la nivelul naţiunilor, statelor, organizaţiilor internaţionale.

Sociologia ca ştiinţă trebuie să surprindă legăturile cauzale din societate şi să le fixeze în enunţuri. Ca legi sociologice menţionăm: legea celor trei stadii, legea creşterii demografice şi legea paralelismului sociologic.

Cercetarea în sociologie

În zilele de astăzi putem vorbi de o adevărată explozie sociologică. Sociologia a pătruns în universităţi, instituţii de învăţământ superior şi au apărut catedre de sociologie, care asigură pregătirea specială în acest domeniu. Sociologia este un proces continuu de reflectare intelectuală a realităţii obiective, în cazul sociologiei, a realităţilor sociale, sub toate formele lor existente. Munca specială de cunoaştere ştiinţifică a realităţii constă în cercetare. Multă vreme sociologia nu s-a bazat, în ceea ce priveşte faptele proprii, ci a utilizat pe cele înregistrate şi înfăţişate de alte ştiinţe, mai ales de istorie, etnografie şi statistică.

Cercetarea sociologică presupune parcurgerea ai multor etape: selectarea temei, formularea obiectivelor, precizarea ipotezelor, proiectarea modului de desfăşurare a cercetărilor efective, stabilirea metodelor şi mijloacelor adecvate, a tehnicilor şi procedeelor de cercetare, structurarea eşantionului cercetării, desfăşurarea investigaţiei de teren, analizarea datelor cercetări, interpretarea rezultatelor, elaborarea concluziilor teoretice şi practice. Orice cercetare sociologică începe cu selectarea temei. Odată cu selectarea temei şi definirea ei, se fixează şi scopul cercetării. După fixarea problemei urmează definirea ei în termeni ştiinţifici, mai exact transpunerea ei de pe planul practicii sociale pe planul teoriei sociale, de pe planul acţiunii pe planul gândirii. Momentul cel mai important din această etapă este precizarea ipotezelor de cercetare, adică o ipoteză de lucru, care este în acelaşi timp una din operaţiile ştiinţifice cele mai fascinante. O ipoteză de cercetare înseamnă, de fapt, încercarea de a rezolva mental problema supusă cercetării, de a întrevedea posibilitatea cea mai adecvată de soluţionare.