Condiția femeii în România Socialistă

Abstract

Lucrarea a urmărit să ilustreze modul de trai al femeilor în România socialistă. A demonstrat gradul de putere al manipulării maselor cât si principalele schimbări din viaţa femeilor din timpul dominaţiei comuniste.

Introducere

Tema abordată se circumscrie domeniului general al Ştiinţelor politice şi a Istoriei sociale. Interesul meu pentru această temă a crescut după ce am vizionat recent filmul românesc “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, care prezintă povestea unei tinere studente din România, în timpul ultimilor ani din comunism. Rămânând însărcinată, fata trebuie să treacă prin numeroase experienţe neplăcute pentru a scăpa de sarcina nedorită. Filmul ilustreză problema avortului în România socialistă, cât şi condiţia oamenilor din această perioadă, în special cea a femeii. Această problemă m-a determinat să mă documentez mai bine de modul de trai al femeilor in România ceuşistă.

Context teoretic

Regimul comunist a fost o perioadă nefastă pentru România. Până la ora actuală există numeroase studii legate de modul în care acesta a afectat viaţa românilor. În cazul femeilor modificările au fost mai ample. Comparativ cu alte state socialiste est-europene, româncele au întâmpinat greutăţi mult mai mari (Einhorm Barbara, 1993 ), datorită obligaţiilor multiple de a fi simultan muncitor poductiv, repoductiv şi educator (Olteanu Cristina Liana, Gheonea Elena-Simona, Gheonea Valentin, 2003) dar şi din cauza procesului de depersonalizare, realizat pe fondul aparent al emancipării femeilor( Ciupală Alin, 2004). Toate aceste evenimente se desfaşurau intr-o perioadă nefericită pentru România, în care oamenii trebuiau să ducă o viaţă normală ( Ilie Oana, 2007).

Ipoteză şi întrebări

Pe baza analizării caracteristicilor regimului comunist am căutat să răspund la următoarea întrebare: „Cum a afectat regimul socialist viaţa femeilor din România? ”. Răspunsul l-am oferit prin prezentarea principalelor modificări de natură politică,economică şi socială din viaţa femeilor, ilustrând conţinutul ideologic al acestei mişcări politice.

Metodologie

Lucrarea se bazează pe consultarea şi analizarea studiilor de specialitate din acest domeniu, inclusiv a materialelor istorice care oferă date în legătură cu perioada comunistă, şi pe trasarea unor concluzii conform datelor analizei.

Primele ecouri ale mişcării feministe din România datează de la mijlocul secolului al XIX- lea. Pornind de la obiectivul culturalizării femeii, mişcarea feministă din România a evoluat spre un program mai amplu, incluzând şi alte revendicări în legătură cu ridicarea condiţiei femeii privind situaţia economică a acesteia, drepturile sale civile şi politice.

Dacă în perioada interbelică, femeia câştigase deja o mulţime de drepturi: purta pantaloni, putea avea părul tuns, făcea sport împreuna cu soţul, se plimba cu bicicleta, se putea manifesta în plan intelectual, comunismul a izolat femeile române, le-a depersonalizat în mare măsură şi le-a transfomat in sclavele societăţii.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, în întreaga Europă, discuţiile publice erau dominate de dezbaterea asupra drepturilor politice, economice şi civile ale femeilor. În timpul războiului femeile s-au afirmat dual în societate, respectiv ca mame şi soţii de bărbaţi, fapt ce le-a prilejuit afirmarea în perioada postbelică. Această tendinţă s-a manifestat pronunţat şi în statele socialiste fiind însoţită de doctrina marxistă. Aceasta susţinea că există o legătură totală între emanciparea femeii şi restructurarea raporturilor economice şi sociale: „ numai eliminarea proprietăţii private şi socialismul pot să elibereze femeia, ea fiind dublu opresată, prin dependenţa economica şi cea faţă de bărbaţi"( Einhorm, 1993, pp. 17-19 ).

Uniunea Sovietică şi-a propus astfel să elibereze femeia din „ anonimat”, oferindu-i drepturi economice şi politice. România, stăpânită şi ea de autoritatea socialistă, a căutat să urmeze cât mai bine modelul sovietic. Până la instaurarea regimului socialist, femeile din România se constituiseră în diverse organizaţii şi asociaţii (Consiliul Naţional al Femeilor Române, Casa Femeii, Federaţia Democratică a Femeilor din România, Liga Drepturilor şi Datoriilor Femeii şi multe altele) care reuşiseră să le aducă diverse drepturi şi privilegii. Partidul Comunist Român, însă, a hotărât că aceste grupări, declarate ca fiind apolitice, trebuie să fie subordonate politic. Dacă acest lucru nu se producea, atunci gruparea politică era desfiinţată, patrimoniul său fiind preluat de noua asociaţie democratică înfiinţată. Procesul de distrugere al vechilor formule asociaţioniste feminine a fost unul gradual, desfaşurat pe parcursul anilor 1945-1948, fiind înlocuite de către noile organizaţii imaginate de comunişti şi controlate de P.C.R.: Consiliul Naţional al Femeilor, Uniunea Femeilor Antifasciste din România devenit Frontul Democratic al Femeilor din România, Comisia de Femei din Confederaţia Generală a Muncii, Uniunea Femeilor Muncitoare ş.a.m.d.