Diferențe interculturale

Suntem diferiti unii de altii !!! E bine, sau nu?!…

Daca am fi toti la fel, ne-am plictisi de moarte si, mai grav, am avea aceleasi cai de rezolvare a problemelor, am gandi, simti, imagina cam in acelasi mod, ce mai…, lumea ar fi monotona si nu ar mai evolua in acest ritm...Dar si diversitatea ridica probleme! Suntem diferiti in ceea ce priveste varsta, venitul, educatia, pozitia sociala, religia, etnia, orientarea sexuala etc... insa marea provocare cu care se confrunta organizatiile o constituie diferentele culturale dintre oameni. Si nu ma refer doar la diferente interculturale, determinate de contactul dintre oamenii apartinand unor culturi diferite, fenomen des intalnit in marile firme multinationale, ci si la diferentele intraculturale (variatii ale normelor in cadrul unei anumite culturi), ce apar atunci cand indivizii care vin in relatii unii cu altii apartin unor subculturi. Ma gandesc doar la diferentele dintre munteni, ardeleni si moldoveni, iar mai departe la diferentele dintre moldoveni si bucovineni!!! Asta ca sa privim doar in “ograda“ proprie.

Suntem diferiti, dar nu inseamna ca unul este mai bun decat celalalt. E vorba aici de interculturalitate. Nu doar intre culturi diferite, dar si intre grupuri, intre familii, intre persoane. Incerc aici o definitie a culturii ca un ansamblu de valori, de competente, un fel de a fi si, mai mult, un a putea deveni. Avem, toti, o cultura asemanatoare, aceea a sfarsitului de secol XX; avem, in acelasi timp, culturi diferite: cele care tin de religiile noastre, de tarile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre. Suntem apropiati si indepartati in acelasi timp, asemanatori si diferiti si avem, cu totii, un potential valoric egal.

Recunoasterea si estimarea acestor diferente si similitudini este unica posibilitate ca oamenii sa poata deveni cu adevarat solidari. Cred ca este singurul drum de urmat pentru ca indivizii sa nu se mai calce in picioare, sa nu se mai umileasca, sa nu mai aiba dorinta unui raport de forte si a unui raport de dominare.

Este vorba, in primul rand, de proprietatea unui mod de existenta cultural. Atunci cand aceasta proprietate atinge un anumit grad de extensie, atunci cand nu mai vorbim de individ, ci de grup (popor, natiune, etnie), atunci cand vorbim de diversitate, complexitate, de simbolism si de unitate sistemica, ne aflam in fata unei realitati antropologice pe care o desemnam prin termenul de Cultura. In acest sens vorbim, de exemplu, de cultura orientala si cultura occidentala, de cultura europeana si de cultura africana, de cultura germana, romana...

Aceasta analiza poate sa puna in evidenta extrem de usor fenomenul multiculturalitatii. Diversitatea este asociata multiplelor dimensiuni culturale si iata de ce nu putem sa vorbim de o singura cultura umana, ci de mai multe. Multiculturalitatea este prealabila interactiunii intre culturi.

Eterogenitatea este o experienta hotaritoare pentru oameni la sfirsitul secolului XX. Multiculturalitatea se manifesta prin diferente culturale, de identitate si politice. Aceste diferente sunt hotaritoare indeosebi in centre migrationale, dar in acelasi timp nenumarate grupuri reduse la tacere, incearca sa-si dobindeasca recunoasterea: indigeni, minoritati etnice, femeile (miscarile feministe), minoritati sexuale.Conform lui D. Miller termenul de multicultural sau multiculturalism nu are inteles clar stabilit. Se poate referi la pluralitatea grupurilor culturale distincte sau la conceptii despre diferente culturale si in acelasi timp la raspunsurile politice si individuale date la aceste problema. Pentru W. Kymlicka - considerand termenul de cultura ca sinonim al termenilor natiune sau natie - termenul de multiculturalitate implica diferente etnice si nationale. Insa, cum spune chiar Kymlicka, aceasta este doar o parte a unei problematici mai largi, care include si alte aspecte (feminism, minoritati sexuale, etc.).

Interculturalitatea este expresia urmatorului tip de raport: culturile intra in contact, dialogheaza, interactioneaza, se influenteaza mutual. Totusi, aceasta dinamica interculturala nu este decat forma exterioara a dinamicii culturale umane.

Antropologii si psihologii sociali vorbesc de o dinamica intraculturala, subliniind astfel o alta proprietate a culturii, care nu este doar un dinamism, rezultat al interactiunii dintre diferite culturi, ci si calitatea fiecarei culturi de a fi dinamica, in interiorul ei. Desprinsa in secolul XIX, asemeni altor stiinte sociale, din filosofie, antropologia culturala asuma sarcina de investigare a omului ca proiect stiintific, ceea ce presupune investigatia empirica exhaustiva, fapt ce trimite la "cartografierea" tuturor culturilor vii, cu accent pe culturile exotice, necunoscute, care fac cel mai problematic tabloul unei umanitati unitare. Cea ce intereseaza in aceasta directie este diferenta, alteritatea, variatia formelor de expresie culturala si de organizare sociala. Aceasta directie a asumat ca sarcina inregistrarea miturilor, ritualurilor, practicilor magice, tabuurilor, relatiilor de rudenie, ierarhizarii sociale, etc. intr-o maniera cat mai fidela si variata, ca si explicarea acestora in contextele lor determinate.