Evoluția și Dezvoltarea Asistenței Sociale în România după 1989

De-a lungul timpului, sub diferite forme, asistenţa socialã a fost prezentã din cele mai vechi timpuri, de la Imperiul Roman, la Evul Mediu, cand bisericile si mãnãstirile ofereau asistenţã celor bolnavi sau nevoiaşi. Primele forme de protecţie socialã au apãrut la începutul secolului 19 şi fãceau referire la mãsuri de asigurare socialã; la acestea s-au adaugat cu timpul si elemente de asistenta sociala, acestea douã combinate fiind denumite "securitate sociala", termen ce a fost utilizat pentru prima oarã de instituţiile create in SUA, odata cu adoptarea Legii securitãţii sociale din 1935, care cuprindea reglementari cu privire la prevenirea riscului pentru bãtraneţe, deces, handicap, precum şi pentru şomaj. Conceptul de protectie socialã a fost prima oara introdus de catre John K. Galbraith si defineste politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populatiei, prin mãsuri ce urmãresc asigurarea unui nivel de trai decent pentru aceastã categorie de populaţie.

Ca şi în multe alte ţãri, sistemul de asistenţã sociala din România a fost dezvotat gradual de la începutul secolului 20, când primele mãsuri legislative au fost adoptate. În perioada interbelicã acest sistem a fost in permanenţã revizuit, îmbunataţit si adaptat, fiind inspirat în special din sistemul francez şi cel german, cucare de altfel era şi comparabil.

Aceastã evolutie a continuat şi în perioada comunistã, perioadã care a lãsat în urma sa un sistem comparabil cu celelalte sisteme moderne, cu excepţia unor particularitaţi, precum productivitatea scãzutã a muncii, si necorelarea salariilor cu productivitatea. Astfel, structura salarialã a devenit aleatorie şi nu reflecta în totalitate diferenţele în calificare şi în productivitate. Spre deosebire de situaţia din ţãrile vestice, veniturile mari nu reveneau neapãrat persoanelor cu calificare înalta, precum doctori, cercetãtori, etc, ci de obicei lucrãtorilor manuali cu o înalta calificare în sfera materialã, industrialã.

Dificultãţile pe care le prezintã asistenţa socialã in ziua de azi, cu care se confrunta in prezent toate tarile, cele dezvoltate, precum şi statele aflate in tranziţie, in general, si pentru ţara noastrã, în special au mai multe cauze. În cazul ţãrii noastre, moştenirea lasatã de sistemul comunist, nu atât de mult în privinţa asistenţei sociale, ci mai mult legat de situaţia economicã şi sociala creatã în România prezintã cele mai mari probleme. „Trebuie recunoscut faptul cã dificultaţile tranziţiei, accentuate de caltatea slabã a strategiilor politice şi a administrãrii societaţii pe termen scurt, au generat în ultimii ani degradãri ale sistemului de asistenţã socialã şi, în mod deosebit, scãderea eficienţei mãsurilor aplicate.” O mare importanţã o are mobilizarea resurselor menite sa sprijine politica activâ în domeniul forţei de muncã.

Aceste resurse pot sa provina atât din sectorul de stat, cât şi din cel privat, deşi într-o ţarã precum România, aflatã la începutul tranziţiei, sectorului privat îi revine un rol foarte limitat in domeniul finanţãrii asistenţei sociale, deşi, cu timpul, acesta trebuie sa preia din ce în ce mai mult aceasta responsabilitate, odatã cu desfiintare multor mari intreprinderi de stat sau trecerea lor în proprietate privatã. Finanţarea privatã este foarte des întalnita în ţarile cu o economie de piaţã dezvoltatã. Spre exemplu, în Japonia realocarea forţei de muncã se face în cea mai mare masurã prin eforturile financiare ale firmelor particulare, iar în industria americana constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din aceastã ramurã care urmeaza a fi concediaţi au dreptul-prin contractul de munca sa fie recalificaţi în prealabil de firma care îi disponibilizeazã.