Rromii, între integrare și discriminare

Argument

Încă de la începuturi, am învăţat că societatea, implicit şi convieţuirea, e caracterizată de cuvântul compromis. Îl acceptăm pe cel de lângă noi cu tot ce are pentru că şi el ne acceptă pe noi cu ce avem. Totuşi, sunt foarte multe cazuri în care unii membri ai societăţii se transformă într-un fel de judecători care au un cuvânt greu de spus în privinţa egalităţii dintre oameni. Aceste cazuri duc, întotdeauna, la situaţii mai mult sau mai puţin conflictuale.

De ce, în trecut, majoritatea rromilor au fost folosiţi pe post de sclavi? De ce, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, rromii au fost oprimaţi, fiind trimişi în lagăre de muncă forţată, prin Siberia, sau chiar exterminaţi? Pentru că noi, ceilalţi membri ai societăţii, i-am considerat ca fiindu-ne inferiori, aşa cum au făcut şi germanii cu restul lumii. Pe de altă parte, aşa cum au avut ei de pierdut, aşa am avut şi noi. Imediat apare întrebarea de ce mai mult ei şi mai puţin noi? Nu pot să spun cu exactitate de ce. Pot doar să presupun, având în vedere istoria. Se spune că rromii sunt veniţi din Asia de Sud, de prin zona Indiei. Au fost genul de persoane care se mutau din loc în loc pentru că erau în căutare de condiţii mai bune de viaţă. Situaţia lor materială era proastă, aproape că nu exista. În momentul în care au ajuns în provinciile noastre au fost trataţi ca nişte persoane sărace – chiar erau –, bune la toate, bune de muncă. Imediat, din cauza contextului, au fost transformaţi în sclavi. Noi, în schimb, eram deja aici, aveam o condiţie bine definită. Nu eram de genul de oameni care să se mute din loc în loc, fie în căutarea unui trai mai bun, fie pentru că eram alungaţi din diferite motive. În plus, noi eram de aceeaşi naţie, aveam aceeaşi culoare a pielii, vorbeam aceeaşi limbă. Ei erau mai închişi la piele, cu tradiţii şi culturi diferite, vorbeau o limbă pe care noi nu o ştiam. I-am considerat imediat nişte străini, nişte intruşi pe care, de voie, de nevoie, trebuia să-i acaparăm, să-i stăpânim. Făceam acest de lucru de teamă că vor încerca să ne subjuge.

Probabil că aceasta este originea conflictului etnic de pe teritoriul României. Se observă clar unde s-a ajuns. Totuşi, nu consider că doar această istorie de început caracterizează relaţiile dintre cele două etnii în momentul de faţă. Câţi dintre rromi îşi cunosc istoria, din moment ce nici numele, uneori, nu şi-l ştiu?

În această lucrare, am accentuat ideea conform căreia românii ca etnie sunt de vină pentru conflictul existent. Am accentuat diferenţele prin tot felul de programe şi proiecte. Mă refer la proiectele de integrare a rromilor. Dacă dorim să-i integrăm, de ce le creem locuri speciale la liceu şi la facultate, din moment ce şi ei şi noi trăim pe teritoriul aceleiaşi ţări? Le transmitem, pe cale mai diplomată, că sunt diferiţi de noi. Este adevărat că există o diferenţă – în fond, fiecare persoană are particularităţile sale –, însă le dăm impresia că au anumite avantaje pentru că ne temem de ei, pentru că îi privim ca pe nişte ciudaţi.

Dar oare, există, într-adevăr, un conflict sau societatea îl creează? Până la urmă, de ce nu am fi receptivi la tot ce ne oferă rromii? De ce nu i-am accepta aşa cum sunt? Poate că am evita situaţiile conflictuale, ne-am îmbunătăţi imaginea, pe plan european şi mondial, de ţară ale cărei elemente se îmbină şi lucrează în înţelegere, organismele internaţionale nu ne-ar mai atrage atenţia cu privire la minorităţi etc.

Comunitatea rromilor reprezintă una dintre minorităţile etnice cu o pondere destul de însemnată în peisajul demografic al României actuale (oficial aproximativ 1.500.000, în anul 2003, însă dat fiind faptul că unii dintre ei se declară români, probabil numărul lor e ceva mai mare, acoperind aproape o zecime din totalul populaţiei). Conform mărturiilor istorice, populaţiile nomade ale ţiganilor sau rromilor, au migrat în expediţii succesive din zona de nord-vest a Indiei, înspre ţinuturile Persiei, unde deja erau menţionaţi în jurul secolului al XI-lea. Ei sunt amintiţi de izvoare istorice ca fiind prezenţi la Constantinopol în jurul sec. al XIV-lea, de aici emigrând în zona ţărilor balcanice, în Europa de Vest (sec. XV) şi chiar până dincolo de oceanul Atlantic, în SUA şi Canada (sec. XX).

Cei mai mulţi dintre rromi vorbesc un dialect cunoscut sub numele de rromanes, o limbă înrudită cu dialectele indo-europene din nordul Indiei. De asemenea, aceştia vorbesc, în general, şi limbile ţărilor în care trăiesc.

În ciuda timpului îndelungat trecut de la momentul părăsirii ţinuturilor de origine, şi dată fiind lipsa unei organizări statale sau a unei culturi în accepţiunea clasică a termenului, comunităţile de rromi îşi păstrează încă multe din obiceiurile şi cutumele specifice clanurilor din care fac parte. În condiţiile convieţuirii cu societăţile în mijlocul cărora trăiesc ca şi minorităţi, rromii sunt în cele mai multe cazuri puşi în situaţia de a prelua unele din obiceiurile sau manifestările culturale ale acestora.

Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani datează din anul 1068, în timpul şi pe teritoriul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumiţi în diferite feluri de către popoarele cu care au intrat în contact: „arami” (armean, păgân), „faraontseg” (gloata), „bohemien” (din Boemia), „tartares” (tătar), „gypsy” (egiptean), „saracin” (arab), „athinganoi” (ţigan).

În ceea ce priveşte locul de origine al ţiganilor există mai multe teorii. Unii specialişti (rromanologi) consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza originii lor undeva în nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este sigur însă că migraţia ţiganilor către Europa - alături de alte grupuri etnice orientale - s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, dar şi în vestul continentului. Ţiganii pot fi urmăriţi în exodul lor ce a acoperit mii de kilo¬metri şi sute de ani. Astfel, se pare că au fugit din nordul Indiei membrii unui întreg trib, oameni care n-au mai putut îndura regimul la care erau supuşi de către clasele sociale superioare. Făceau parte probabil din casta paria, de membrii căreia cei din castele supe¬rioare nici n-aveau voie să se atingă. Şi (să fie doar coin¬cidenţă?) numele ţiganilor, scris în primele noastre documente aţigani, e probabil derivat din verbul grecesc athinganein (a nu se atinge)! Au străbătut tot Orientul Mijlociu, respinşi din loc în loc, războindu-se cât au putut cu persanii şi cu turcii, până au ajuns în Europa, în Imperiul Bizantin, alungaţi din Asia Mică de turcii otomani. Nici aici n-au avut răgaz: împărăţia bizantină era redusă la finele veacului al XIV-lea la Grecia continen¬tală şi o fâşie de pământ corespunzând Turciei europene de azi şi sudului Bulgariei - regiune căreia i se zicea Romania, căci bizantinii, perpetuând timp de o mie de ani pretenţia că reprezentau Imperiul Roman, îşi ziceau romei.