Sistemul conturilor naționale - produsul intern brut pe categorii de utilizări

I. PRODUSUL INTERN BRUT-concepte,metode de calcul

Definiţie : Produsul intern brut reprezintă expresia sintetică a rezultatelor activităţii economice produse în interiorul teritoriului economic într-o perioadă, indiferent de contribuţia pe care au adus-o subiecţii interni sau din străinătate. Produsul intern brut măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor finale, produse în interior într-o perioadă de timp(de regulă un an sau un trimestru), respective este valoarea mărfurilor şi serviciilor produse în interior după scăderea valorii bunurilor consummate în procesul de producţie (consumul intermediar).

Mărimea PIB se poate determina prin următoarele metode:

a) Metoda de producţie- presupune agregarea valorii adăugate brute corespunzătoare ramurilor de activitate, evaluată la preţuri de bază, şi corectarea acesteia pentru a ajunge la preţuri de piaţă.

PIB=∑VABj +IP+TV-SP unde

VABj-valoarea adăugată brută la preţuri de bază ale ramurii j

IP-impozitele pe produs inclusiv TVA

TV-taxe vamale

SP-subvenţiile pe produs şi pentru export

b) Metoda utilizării producţiei finale sau metoda cheltuielilor-presupune însumarea componentelor care exprimă folosirea bunurilor şi serviciilor care formează producţia finală,respectiv: consumul personal(CP), consumul public (CPL), investiţiile brute (IB) sau formarea brută a capitalului (FBC), exportul net (EXN).

PIB=CP+CPL+IB+EXN=CF+FBCF+VS+(E-I) unde

CF-consum final

FBCF-formarea brută a capitalului fix

VS-variaţia de stoc

I-importul

E-exportul

CONSUMUL FINAL TOTAL

Conform sistemului european al conturilor naţionale SEC 95 se disting două concepte ale consumului final:

-cheltuiala pentru consumul final

-consumul final efectiv

Cheltuiala pentru consumul final este un concept care se referă la cheltuielile realizare de către un sector pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru consum,în timp ce consumul final efectiv face referire la achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru consum de către un sector. Diferenţa între aceste două concepte constă în modul de tratare a anumitor bunuri şi servicii care sunt finanţate de către administraţiile publice sau de către instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor şi sunt furnizate acetora din urmă sub forma transferurilor sociale în natură.

Cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei aşa cum este definită de către contabilitatea naţională,reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor utilizate pentru satisfacerea necesităţilor gospodăriilor populaţiei. Ea cuprinde bunurile şi serviciile destinate pieţei, dar şi autoconsumul de produse agro-alimentare(în cadrul gospodăriei) şi de servicii(chirii imputate pentru locuinţele ocupate de către proprietarii lor). Ea nu include insă consumurile întreprinzătorilor individuali sau al asociaţiilor familiale legate de desfăşurarea activităţilor productive, care sunt incluse în consumul intermediar.

Consumul finalul naţional reprezintă consumul gospodăriilor rezidente indiferent dacă acesta are loc pe teritoriul economic sau în restul lumii. Soldul dintre consumul final al rezidenţilor în restul lumii şi consumul final al rezidenţilor pe teritoriul economic, nu poate fi repartizat pe produse, el fiind afectat global unui post denumit „corecţie teritorială”.

Cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei cuprinde toate cumpărările de bunuri de folosinţă îndelungată, dar nu şi cele care se referă la achiziţiile de locuinţe ale populaţiei sau de bunuri de echipament de către întreprinzătorii individuali sau asociaţiile familiale. Cheltuielile de întreţinere curentă a locuinţelor sunt contabilizate în consum final, în timp ce reparaţiile capitale se includ în formarea brută de capital fix.

Cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populaţiei se evalueză la preţ de achiziţie pentru bunurile şi serviciile cumpărate de pe piaţă, şi la preţ de cost pentru cele autoconsumate.

CF=CP+CPL

Consumul privat sau personal

Mărimea consumului privat este dată de valoarea bunurilor şi serviciilor de consum destinate satisfacerii nevoilor oamenilor. La măsurarea consumului privat se poate porni de la două concepte,conceptul de piaţă sau restrâns, respectiv conceptul extins sau larg. Conceptul de piaţă este conceptul conform căruia se procedează la includerea în consum privat numai a bunurilor şi serviciilor cumpărate, deci procurate în baza relaţiilor de piaţă, deoarece informaţiile privind vânzările către populaţie se obţin relativ uşor. Conceptul larg determină includerea în consumul privat a tuturor bunurilor şi serviciilor care au fost folosite pentru satisfacerea necesităţilor.

În consumul privat se cuprind, în principal, elementele:

- Cumpărările de pe piaţă, de bunuri durabile şi de consum curent provenite din producţia internă şi din import, cu excepţia imobilelor şi cumpărărilor de unelte

- Cumpărările de servicii( transport,telecomunicaţii, servicii de gospodărie comunală etc.)

- Produsele agricole şi alimentare intrate în autoconsumul gospodăriilor

- Produsele neagricole şi nealimentare produse şi autoconsumate de gospodării

- Îmbrăcămintea şi hrana furnizate militarilor

- Prestaţiile sociale în natură acordate gospodăriilor populaţiei de către administraţiile publice şi private, în cadrul masurilor de securitate socială şi ajutor social

- Avantajele în natură furnizate de patroni salariaţilor lor

- Chiriile imputate pe locuinţele ocupate de proprietarii acestora

- Donaţiile în natură făcute gospodăriilor de alte ţări, diminuate cu donaţiile în natură făcute de gospodăriile populaţiei către alte ţări

- Serviciile casnice produse de gospodării pentru ele însele, în calitate de patroni,de personal casnic salariat.

În consumul gospodăriilor nu se cuprind:

- Cumpărările de terenuri

- Cumpărările de imobile cuprinse în formare brută a capitalului

- Cumpărările gospodăriilor de unelte şi materiale.