Bazele științei politice

Constructia europeana III – Fondurile structurale

I.Scurt istoric

Este foarte dificil sa identificam diferitele etape ale constructiei europene. Este necesarsa ne punem intrebari cu privire la punctele de cotitura ale acestei constructii dupa 1945. De altfel, de ce sa incepem cu 1945, avand in vedere ca miscarile ideologice sau actiunile pro Europa exista de dinainte de sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial?

Alegerea anului 1945 insista asupra dublului element fondator al actualei constructii europene:

- Dobandirea pacii dupa cele doua conflagratii mondiale;

- Gestionarea unei Europe impartite in doua blocuri ideologice, fiecare dominata de un lider, protector extern al continentului European, dar cat de indatorat istoriei sau culturii sale.

In 1975 fondurile structurale constituiau mai putin de 5 procente din cheltuielile Uniunii Europene.

De indata ce s-a luat angajamentul promovarii “coeziunii economice si sociale”, cheltuielile au crescut pana la aproape o treime. Aceasta poate sugera faptul ca noile oportunitati au condus la un parteneriat intre autoritatile locale si regionale si Comisia Europeana, prin intermediul unei guvernari pe mai multe niveluri. Totusi, succesivele reforme ale fondurilor au deplasat o buna parte a controlului politic inapoi catre guvernele nationale. In plus, alocarea fondurilor intre tari si programe a fost un produs al negocierilor la nivel inalt intre aceste guverne, Comisiei fiindu-i dificil sa modeleze dezvoltarea politicii. Intre timp, noi preocupari au dat forma contextului politic. Uniunea economica si monetara descurajeaza extinderea cheltuielilor publice, iar viitoarea extindere va aduce noi solicitanti ai finantarii UE. Negocierile Agendei 2000 au atins punctul culminant in 1999 la Berlin, sugerand faptul ca decizia asupra alocarii fondurilor structural este prinsa intr-o intensa competitie intre guverne, pentru a acorda asistenta clientilor domestici si pentru a rezista amenintarilor restrangerii avantajelor datorate viitoarei largiri a Uniunii.

Acest capitol analizeaza relatia dintre obiectivele ,,coeziunii economice si sociale” si dezvoltarea fondurilor structurale ale UE. Coeziunea a fost trecuta in Actul Unic European(SEA – Single European Act) in 1985 pentru a da semnificatie importantei promovarii dezvoltarii regiunilor si tarilor mai sarace din UE. A fost articulata ca o forma a subsidiaritatii ce impune cateva obligatii asupra regiunilor si a tarilor mai instarite. Executarea la timp a angajamentului oficial al coeziunii a fost determinate de necesitatea de a determina statele membre mai putin instarite sa sustina dezvoltarea unei singure piete europene. Fondurile structurale, incepand cu mijlocul anilor ’80, au pus la dispozitie principalele instrumente pentru promovarea coeziunii. Termenul generic de ,,fonduri structural”, adoptat in 1988, grupeaza laolalta Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (ERDF - European Regional Development Fund) si Sectinea de Indrumare a Fondului European pentru Indrumare si Garantare in Agricultura (EAGGF- European Agricultural Guidance and Guarantee Fund). Fondul de si Instrumentul Financiar pentru Indrumarea Pescuitului (FIFG – Financial Instrument for Fisheries Guidance) au fost adaugate acestei grupari in 1992 si, respectiv, 1993.

In ultimii ani, fondurile strcuturale au crescut, devenind o parte semnificativa a bugetului UE. Din 1975 pana in 1999, a existat o stransa corelare intre scaderea cheltuielilor de pe piata agricola prin intermediul Sectinii de Garantare a EAGGF si cresterea cheltuielilor cu fondurile structurale; impreuna ele valoreaza aproape 80 procente din bugetul UE. Aceasta deplasare a accentului se reflecta partial acest context, politica agricola comuna ( CAP- Common Agricultutal Policy) a fost caracacterizata ca fiind atat de risipitoare, cat si intr-atat de contraproductiva incat a tins sa consolideze discrepantele regionale prin canalizarea fondurilor catre regiunile mai bogate ale Uniunii. Intre 1988 si 1999 cheltuielile cu fondurile structurale au crescut pe masura scaderii cheltuielilor cu CAP , dar aceasta crestere a fost acum oprita. Conform acordurilor facute la Consiliul European de la Berlin, din martie 1999, cheltuielile UE cu fondurile structurale in perioada 2000-2006 au fost inghetate la 0,46 procente din Produsul Intern Brut ( PIB), o alocare intentionata sa acopere atat necesitatile membrilor actuali ai UE, cat si pe cele ale Uniunii largite.