Caracteristici ale economiei de piață în diferite regiuni ale lumii - Europa de Vest, SUA, România, Japonia

CAPITOLUL I

TIPURI ALE ECONOMIEI DE PIAȚA

TIPURI ALE ECONOMIEI DE PIAŢĂ

Economia de piaţă reprezintă o modalitate complexă şi deosebit de eficientă de realizare a activităţii economice, adică de transformare a resurselor în bunuri şi servicii necesare nevoilor oamenilor.

În mecanismul de funcţionare a unei economii moderne, piaţa ocupă un loc esenţial determinând într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.

Dacă, iniţial, producţia socială a luat forma economiei naturale, în care bunurile create servesc consumului propriu al producătorului (autoconsumul), treptat, aceasta şi-a restrâns sfera de cuprindere în favoarea economiei de schimb, în care bunurile se produc

preponderent pentru piaţă. Cu toate ca în diferite ţări şi perioade, economia de schimb a

cunoscut şi cunoaşte trăsături specifice, ea are unele caracteristici generale, dintre care cele mai semnificative sunt:

• Specializarea, întemeiată pe un avantaj absolut sau relativ, ce a permis perfecţionarea forţelor de producţie, creşterea producţiei prin folosirea aceloraşi resurse, utilizarea pe scară largă a tehnicii şi tehnologiei moderne.

• Autonomia, independenţa agenţilor economici, ce presupune ca agenţii economici să dispună de libertate de acţiune, de dreptul de decizie, iar înstrăinarea bunurilor să aibă la bază criterii economice. Chiar dacă cea mai largă autonomie se realizează în condiţiile proprietăţii private, aceasta nu implică dispariţia proprietăţii publice.

• Producţia de mărfuri generalizată şi mijlocirea schimbului de către bani. Economia de schimb creează bunuri prioritare pentru vânzare. Întrucât producţia de mărfuri este generală, iar diviziunea socială a muncii foarte largă, schimbul este realizat prin intermediul banilor.

Sistemul economic reprezintă elementele sau subsistemele economice dispuse într-o anumită ordine ierarhică, în care acestea funcţionează pe baza interacţiunii dintre elementele componente. De-a lungul timpului ele au fost clasificate în:

- deschise;

- închise;

- descentralizate;

- centralizate;

- capitaliste;

- socialiste;

- piaţă liberă;

- dirijiste;

În economia contemporană întâlnim două tipuri de organizare şi funcţionare a economiei:

- centralizat,comandat şi planificat;

- piaţa liberă;

În cadrul modelului sistemului economic pur dirijist, toate deciziile economice se iau de către autorităţile centrale: guvern, agenţi etc. ,fiind obligate să execute sarcinile prevăzute în planul naţional de stat. Acest sistem se caracterizează prin:

- economie centralizată, în care pământul este colectivizat şi capitalul tehnic este

naţionalizat;

- o economie unipolara in care statul dictează ce şi cât să se producă;

- o economie a calcului tehnic, în unităţi fizice şi a evaluărilor administrative;

În modelul sistemului economic de piaţă liberă, toate deciziile se iau de către agenţii economici, respectiv firme; statul nu intervine în nici un fel în acţiunile agenţilor economici; producţia şi consumul se corelează pe baza deciziilor întreprinzătorilor privind cererea şi oferta acestora şi a mecanismului preţurilor. Sistemul de piaţă liberă se caracterizează prin:

- economie complet descentralizată;

- economie multipolară, în care deciziile economice sunt adoptate de agenţii

economici;

- o economie a calcului în monedă;

- o economie a echilibrului general asigurat pe baza mecanismului preţului liber şi în care statul nu intervine direct în economia întreprinderii, având rolul de a proteja piaţa şi instituţiile acesteia.

Economia de piaţă se caracterizează prin următoarele elemente independente:

- reglarea activităţii economice se bazează în special pe mecanismele pieţei, cât şi prin intervenţia organelor statului democratic;

- pe lângă producţia de bunuri, continuă să fie şi economia naturală, schimbul direct de bunuri, trocul;

- agenţii economici elementari, mici şi mijlocii, coexistă cu marile corporaţii şi administraţiile publice, cele din urmă manifestând tendinţe monopoliste şi oligopoliste;

- sectorul particular-privat se întrepătrunde cu cel public, între cele două sectoare existând concurenţa;

- statul ca agent economic autohton, caută să reglementeze în mod democratic mecanismele economice de funcţionare.

Economia de piaţă reprezintă acel mod de organizare şi funcţionare a activităţii economice în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea diferitelor bunuri şi servicii,a metodelor de organizare şi combinare a factorilor de producţie, persoanele şi categoriilor de persoane care au acces la rezultatele producţiei prin dinamica preţurilor.

Trăsăturile specifice economiei de piaţă sunt:

- pluralismul formelor de proprietate în care ponderea principală revine proprietăţii private;

- profitul reprezintă obiectivul pentru care se asumă riscul concurenţial;

- concurenţa este regulatorul principal al activităţii economice;

- este o economie de întreprindere unde spaţiul economic de decizie şi acţiune se realizează în unitatea economică;

- majoritatea preţurilor se formează liber influenţând şi pe cele din administraţie;

- predomină structurile tehnico-economice moderne;

- intervenţia directă şi indirectă a statului se rezumă la respectarea regulilor de funcţionare a pieţei şi a instituţiilor juridice şi economice;