Sistemul sanitar din România versus sistemul sanitar din Marea Britanie

Sistemul sanitar din Romania

In 1997, Romania a introdus un nou sistem de asigurari de sanatate prin Legea nr. 145/1997, bazat pe o versiune modificata a modelului Bismarck.

Sisteme de sanatate bazate pe asigurari publice obligatorii tip Bismark: A fost inspirat de legislatia sociala germana din 1883. Functioneaza in Austria, Germania, Belgia, Olanda, Franta (dupa 1989,a fost adoptat si in Romania). Finantarea se face prin contributii sociale bazate pe salarii (patron, angajat).Banii pentru sanatate in acest sistem provin: 60% din asigurari sociale, contributii obligatorii, 10-15% din impozite, taxe specifice, 10% din asigurari private, 10-15% prin plata de pacient.

Sistemul de sănătate din România are în multe privinţe aceleaşi modalităţi de funcţionare neschimbate în ultimii 30 de ani. În primul rând, sistemul este construit în jurul administraţiei centrale şi în subsidiar în jurul personalului medical, pacientul sau reprezentanţii acestuia fiind practic lipsiţi de orice putere de a influenţa sistemul pe care ei îl finanţează.

Singura modificare majoră a fost introducerea sistemului de asigurări de sănătate, care avea ca scop organizaţional clarificarea şi întărirea responsabilităţii principalului cumpărător de servicii de sănătate .

Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), prin alegerea directă la nivel local a structurilorde conducere; pe această bază structurile locale ar fi avut şi legitimitate şi responsabilitate directă în faţa populaţiei, beneficiind şi de o largă autonomie în colectarea şi gestionarea fondurilor de asigurări de sănătate.

În interiorul sistemului de sănătate autoritatea centrală, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP)menţine o structură organizatorică, centrală şi locală, care are puţină legătură cu nevoile de sănătate ale populaţiei.

în organigrama Ministerului Sănătăţii Publice nu se regăsesc distinct structuri care să se ocupe cu ariile care consumă cele mai multe resurse şi furnizează cele mai multe servicii medicale din sistem.

sistemele de asigurare a calităţii, siguranţa pacientului şi managementul riscului sunt zone care nu au niciun fel de reprezentare la nivelul structurilor decizionale deşi calitatea actului medical şi siguranţa pacientului ar trebui să fie zonele pe care autorităţile sanitare ar trebui să le monitorizeze.