Construcție europeană - politicile Uniunii Europene

1.POLITICILE UNIUNII EUROPENE

Politicile europene sunt puse în evidenţă prin intermediul realizării pieţei unice, a unităţii economice şi monetare, a relaţiilor externe şi a lărgirii Comunitătii europene.

Evoluţia Marii Pieţe Unice a demonstrat necesitatea unor politici care să-i sporească eficacitatea sau să corecteze “efectele sale perverse” asupra coeziunii economice şi sociale a Uniunii.

1.1Politica agricolă comună- Istoricul politicii agricole comune

Politica agricolă comună a fost prima politică elaborată de către Comunitatea Europeană, fiind ,de fapt ,chiar ”propulsorul” unificării europene, înainte de a deveni-datorită costurilor de finanţare extrem de ridicate-“victima propriului său succes”.

Iniţial , în cele şase state fondatoare ale comunităţii, structuri sociale şi economice importante, alături de intervenţii guvernamentale la niveluri diferite analizau agricoltura. Statele orientate către export, ca Franţa şi Olanda, au promova strategii de menţinere a preţurilor la un nivel scăzut, în timp ce alte state ca Germania, au adoptat sistemul care punea accentul mai mult pe aspectul protecţionist.

La mijlocul anilor ’50, agricultura celor şase state europene asigurau 17,5 milioane de locuitori din populaţia activă a Italiei, 25% în Franţa şi 16% din cea a Belgiei. Aproximativ 85% din fermele din Italia si 55% din cele ale Germaniei şi mai puţin de 35% din fermele Fraţei aveau dimensioni cuprinse între 0,5 şi 5 ha. Contribuţia agriculturii la PIB a variat de la 8,4% în Belgia şi 23% în Italia Cu o producţie la 4 ha de doua ori şi jumatate mai mare decat în Italia ,Olanda şi Belgia au înregistrat cele mai mari valori.

În aprilie 1956, după conferinţa de la Messina”Raportul Spaak” a ajuns la concluzia că piaţa comună care trebuie să excludă agricultura era imposibil de realizat. Acest lucru a determinat neaderarea Regatului Unit la Comunitatea Europeană , cel puţin la acea dată. Termenii generali ai PAC au fost stabiliţi prin Art 39 al Tratatului de la Roma,din 1957. Pentru PAC au fost fixate cinci obiective:

- ameliorarea productivităţii;

- asigurarea unui nivel de trai echilibrat pentru producători;

- stabilizarea pieţei;

- garantarea securitaţii aprovizionării;

- preţuri rezonabile pentru comparători.

În iulie 1958, la Conferinţa de la Stesa (Italia de Nord) au fost formulate principiile politicii agricole comune. În 1962 s-a elaborat un pachet de măsuri legislative agricole referitoare la crearea a şase organisme comune de piaţa în ceea ce privşte cerealele,carnea de porc,carnea de pui, ouăle, fructele, vinu ,legumele. Aceste organizaţii provizorii includeau toate elementele principale ale organizaţiei de piată costituite ulterior ,dar care au început prin a se ocupa de diferite niveluri de preţuri din toate statele membre.

În ianuarie a fost înfiinţat Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. La 1 iunie 1967 s-a încheiat perioada de tranziţie (1962-1967) prin consolidarea pieţei unice pentru cereale,carne de porc,ouă , carne de pasăre.Tot la această dată au intrat în vigoare reglementările privind preţurele în cadrul întregii Comunităţi. De la acea data, preţurile sunt fixate anual, în mod uniform pentru fiecare produs, de către Consiliul de Ministri ai Agriculturii, la propunerea Comisiei. Stabilirea lor presupune dezbateri îndelungate pentru a găsi un compromis între interesele adesea divergente ale partenerilor:

- favorizarea dezvoltării unor produse pentru o anumită perioadă;

- garantarea veniturilor producătorilor;

- mentinerea costului vieţii în limite rezonabile.

Pe 1 iulie 1968 a fost inţiat tranzitul liber al produselor agricole (piaţa unică a produselor lactate,a cărnii de bovine şi a produselor procesate din fructe şi legume) ca urmare a înfiinţării organizaţiilor de piată pentru aceste produse,organizaţii ce prevedeau reglementări în privinţa exportului şi importului şi contracte specifice fiecarui sector.O dată ce piaţa comună a început să funcţioneze ,a apărut şi necesitatea ajustărilor.”Planul Mansholt” a fost primul memorandum care propunea reforma PAC(1968).Această reformă era bazată pe următoarele elemente:

- expluatarea modernă,pe dimensiuni întinse destinata să conducă intreprinderile spre o economie de piaţă;

-reducea la jumătate a populaţiei active din agricoltura în zece ani.

Datorită implicţiilor majore asupra activităţii micilor agricultori şi a reactiilor vehemente din mediul profesional agricol,acest memorandum a avut rezultate modeste comparativ cu ambiţiile initiale. Astfel, Consiliul de Ministri al CE s-a mulţumit să pună în aplicare doar parţial Planul,prin adoptarea a trei directive socio-structurale care vizau investiţiile şi stimularea reconversiei profesionale din sectorul agricol