Elementele Discursive și Efectul Perlocutionar

1. INTRODUCERE

Inlaturarea sistemului comunist a declansat o noua provocare pentru Romania. Problema este pusa in termenii a ceea ce urmeaza socialismului si ce ar trebui facut in continuare. Paradigma dominanta era aceea a trecerii la democratia liberala si la economia de piata. Solutia, cel putin pe plan politic, era clar formulata: pluralism politic. Dilema era la fel de evidenta: cum construim si cum mentinem pluralismul partidelor politice?

Astfel, in ciuda insecuritatii generate de economia de piata, de concurenta, in ciuda stresului provocat de procesul intens de modernizare si in ciuda nemultumirilor populatiei fata de felul in care statul intervine pe plan social, democratia pluralista s-a adaptat cu succes la societatea romaneasca. Dincolo de principiile sale functionale, democratia pluralista reuseste sa anestezieze agresivitatea sociala, sa aduca frustraile la un nivel acceptabil si sa ofere solutii (reale sau imaginare) atat guvernantilor, cat, mai ales, guvernatilor. Aceasta buna gestionare a comunicarii politice asigura continuitatea pluralismului.

Din acest punct de vedere, „comunicarea si politica sunt cosubstantiale. Raporturile de comunicare sint inseparabile de raporturile de putere, care depind, prin forma si continutul lor, de puterea materiala sau de cea simbolica, acumulate de institutiile politice si de agentii angajati in aceste raporturi.”

Dincolo de o serie de particularitati ce o diferentiaza de notiunea de „propaganda”, comunicarea politica ramane in esenta tot un „plan minutios si predeterminat de a comunica ceva unui public pe baza manipularii unor simboluri, in vederea indeplinirii unui obiectiv” .

Astfel, fie ca se doreste persuadarea sau manipularea, negocierea sau intimidarea, recursul la limbajul politic este o alternativa la violenta fizica. Daca in societatile primitive puterea apartinea celui care avea cea mai mare forta fizica, astfel incat sa ii supuna pe toti, in societatile democratice moderne puterea se imparte in functie de abilitatile de comunicare, de convingere. Discursul politic este, pana la urma, o descriere si o explicare a unui act politic viitor, capabil sa instituie o realitate virtuala si alternativa. Iar de atractivitatea, dezirabilitatea acestei realitatii depinde si succesul discursului.

Analiza discursului politic poate oferi solutii pentru intelegerea problemelor, solutiilor, costurilor si efectelor care conduc la succesul sau esecul actului politic. Lucrarea de fata isi propune o analiza a discursului politic, urmarind modul de realizare a anumitor strategii discursive si descrierea acestor strategii comunicative bazate pe ambiguitate, pe reglare si pe adaptarea semnificatiilor in functie de atitudinea receptorului (figuri de stil). Identificarea strategiilor de persuasiune va ajuta la stabilirea factorilor ce pot asigura succesul unui actor politic.

Conform teoriei actelor de vorbire introdusa de Austin, un act de limbaj are trei componente:

- actul locutionar, adica utilizarea unei constructii de comunicare (de exemplu lingvistica) prin care se realizeaza transmiterea unor anumite semnificatii lexicale si gramaticale

- forta ilocutionara, adica ceea ce ramane „nespus”, si anume intentia comunicativa

- efectul perlocutionar, adica producerea unui impact asupra interlocutorului.

Efectul perlocutionar poate fi eficient sau ineficient. Prin prisma intentiilor vorbitorului, efectul perlocutionar eficient este efectul pe care vorbitorul vrea sa-l aiba asupra ascultatorului, in timp ce in cazul efectului perlocutionar ineficient intentiile vorbitorului nu se materializeaza.

Candidatii la Primaria Generala a Capitalei folosesc limbajul pentru a-si convinge auditoriul sa-i voteze. Astfel, in cazul in care un candidat obtine un numar mare de voturi, in cazul in care este ales, se poate afirma ca efectul perlocutionar a fost unul eficient. In caz contrar, avem de a face cu un efect perlocutionar ineficient.

Intrebarea ce face ca un discurs, chiar si un discurs politic, sa aiba un efect perlocutionar eficient aduce in prim-plan ideea ca un mesaj relevant sta la originea acestei eficiente. In acest context putem defini mesajul relevant ca fiind acel mesaj ce contine presupozitii relevante pentru individ.

2. DESCRIERE METODOLOGICA

Am ales pentru analiza mesajele politice ale candidatului din partea PIN la Primarie Generala a Capitalei, Cozmin Gusa. Toate aceste mesaje se gasesc pe site-ul candidatului www.cozminprimar.ro. Am selectat din aceste mesaje urmatoarele ca fiind relevante pentru aceasta analiza: mesajul cu privire la cei 20 de ani de politica (vezi anexa 1) si mesajele din doua postere electorale (vezi anexa 2 si anexa 3).

Analiza pe care am intreprins-o are doua componente: am incercat sa vad care sunt elementele discursive care au dus sau nu la persuasiune si pe baza acestora am analizat efectul perlocutionar, componenta a oricarui act de vorbire. Analiza se structureaza pe patru niveluri: cel semantic, cel sintactic, cel stilistic si cel tematic. La nivelul semantic m-am axat pe identificarea registrului de vorbire (formal/informal) si a sensului in care sunt folosite cuvintele (conotativ/denotativ). La nivel sintactic am analizat in principal verbele (mod, timp, persoana) pentru a stabili intentiile locutorului, dar si topica propozitiilor (inversata sau nu) si tipul acestora (afirmative, negative, exclamative, interogative). La nivel stilistic am analizat figurile de stil si rolul lor in actul de vorbire, iar la nivel tematic am identificat temele discursului si felul in care acestea sunt prezente (sub aspect pozitiv/sub aspect negativ). La nivel tematic am identificat principalele teme ale discursului, frecventa lor si felul in care sunt evaluate. Am folosit, astfel, ca unitati de inregistrare: cuvintele cu sens conotativ, cuvintele cu sens denotativ, modul verbului, timpul berbului, persoana verbului, tipul propozitiei, topica propozitiei, expresiile stilistice, temele. In acest sens am utilizat doua procedee: analiza frecventelor, pentru determinarea numarului de aparitii ale unei unitati de inregistrare si analiza tendintelor, in ceea ce priveste nivelul tematic, pentru a pune in evidenta orientarea pozitiva, neutra sau negativa fata de o tema.