Exigențe ale integrării României în UE

Cap. 1. Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană

1.1. Contextul integrării României în Uniunea Europeană

Integrarea României în Uniunea Europeană trebuie privită ca un instrument, ca o modalitate de obţinere a creşterii economice, de depăşire a unei stări nesigure pe calea dezvoltării unor relaţii economice şi politice cu partenerii situaţi din punct geografic pe continentul european. Integrarea reprezintă una dintre principalele modalităţi de aliniere a economiei româneşti, la cerinţele unei economii performante.

Confruntată cu existenţa unor dezechilibre macroeconomice majore, cu lipsa unor capacităţi de producţie competitive, cu o productivitate a muncii mult mai redusă în comparaţie cu celelalte state din zonă, cu lipsa unor infrastructuri moderne, cu un grad scăzut de dezvoltare a pieţei factorilor de producţie, economia românească a fost obligată să facă faţă în ultimii nouă ani, unui set de provocări paralele.

Provocările sunt de natură politică, strategico-militară şi economică.

Cele de natură politică sunt dictate de trecerea spre democraţie, pluralism politic, existenţa şi funcţionarea statului de drept.

Provocările de natură strategico-militară se referă la nevoia de securitate în interior şi în relaţiile cu partenerii. Cele de natură economică fac referire la înlocuirea economiei de comandă cu un nou tip de organizare economică.

Astfel României a fost obligată să reconsidere modalităţile cele mai adecvate în vederea parcurgerii cu costuri cât mai reduse a etapei de transformări politico - structural-organizaţionale cu care se confruntă orice economie aflată în tranziţie spre un sistem economic nou.

Nevoia de integrare a României în Uniunea Europeană depinde de nevoia de a realiza o creştere economică rapidă pentru a ajunge la acelaşi nivel cu ţările avansate, corelată cu nevoia de a asigura stabilitatea socială şi politică.

De asemenea nevoia de integrare este dictată de dimensiunea economiei româneşti. O economie este încadrată în categoria economiilor mici, atunci piaţa nu poate să absoarbă producţia realizată de cea mai performantă firmă dintr-o ramură şi în momentul în care nu poate să asigure condiţiile de concurenţă necesare în vederea eliminării firmelor ineficiente.

Astfel, integrarea economică poate contracara dezavantajele generate de dimensiunea redusă a economiei, prin extinderea pieţei de desfacere în scopul creşterii dimensiunii producţiei. Extinderea pieţei de desfacere se poate realiza şi fără integrare, dar în general pieţele externe sunt considerate instabile, ele pot dispărea oricând din motive politice sau economice, iar concurenţa pe aceste pieţe are uneori caracteristici neprevăzute.

Necesitatea de integrare este impusă de nevoia de a se asigura finanţarea procedurilor economice şi politice privind trecerea spre economia de piaţă.

Fondurile necesare restructurării şi formării unui sistem bine structurat al economiei de piaţă pot proveni atât din interiorul sistemului, ceea ce în cazul României nu prezintă o soluţie viabilă, cât şi din exteriorul sistemului, provenind din investiţiile străine directe sau din împrumuturi contractate de pe pieţele internaţionale de capital. Dacă definim „ necesarul de restructurare prin ansamblul de schimbări în structurile sistemului producţiei naţionale necesare pentru a ridica calitatea acestuia la un nivel compatibil cu cel al economiilor dezvoltate” atunci putem spune că economia românească are o valoare ridicată a acestuia.

Pe fundalul diminuării continue a valorii producţiei industriale şi a celei agricole, a exporturilor, a PIB, sursele de finanţare proprii aflate la dispoziţia României nu sunt suficiente faţă de cerinţele restructurării. Sursele de finanţare atrase prin contractarea de împrumuturi pe piaţa internaţională a capitalului şi utilizate pentru retehnologizare au reprezentat valori reduse.

Creşterea riscului de ţară a făcut ca accesul le credite pe pieţe private de capital să fie mai dificil, iar condiţiile impuse de organismele internaţionale pentru acordarea de credite în vederea restructurării nu au fost respectate în totalitate şi prin urmare utilizarea acestei surse de finanţare a fost insuficientă.

Asocierea economiei româneşti în vederea integrării în structurile economice ale Uniunii Europene reprezintă una dintre modalităţile viabile de procurare a surselor de finanţare necesare restructurării. Necesitatea de integrare este susţinută şi de nevoia României de a-şi întări poziţia pe piaţa externă.