Infrastructuri Critice

Infrastructurile (naţionale, regionale sau globale) capătă din ce în ce mai multă importanţă, sistemele şi bunurile, fizice sau virtuale, devin vitale pentru oricare stat sau alianţă, astfel încât incapacitarea (alterarea parametrilor) sau distrugerea lor pot avea un puternic impact asupra securităţii, economiei, siguranţei şi sănătăţii populaţiei. Securitatea cetăţenilor, comunităţilor sociale, naţiunilor şi statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate complexe de infrastructuri, care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale.

1. Infrastructurile critice

Infrastructurile critice sunt acele infrastructuri cu rol important în asigurarea securităţii în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale şi militare. Infrastructurile sunt considerate critice datorită:

• condiţiei de unicat în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;

• importanţei vitale pe care o au, ca suport material sau virtual (de reţea), în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale, militare etc.;

• rolului important, de neînlocuit, pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, siguranţa, funcţionalitatea şi, mai ales, în securitatea sistemelor;

• vulnerabilităţii sporite la ameninţările directe, precum şi la cele care vizează sistemele din care fac parte;

• sensibilităţii deosebite la variaţia condiţiilor şi, mai ales, la schimbări bruşte ale situaţiei.

Acest tip de infrastructuri există pretutindeni în lume şi, desigur, în fiecare ţară în parte şi în cadrul fiecărui sistem fizic sau virtual, în toate domeniile activităţii omeneşti. Ele nu sunt stabilite în mod arbitrar, ci doar identificate şi evaluate ca fiind critice. Cu alte cuvinte, din mulţimea de infrastructuri care fac parte dintr-un sistem sau contribuie la funcţionarea unui sistem (proces), numai unele sunt critice. Care dintre ele? Aici intervine un proces de identificare şi evaluare.

Criteriile după care se face o astfel de evaluare sunt variabile, chiar dacă sfera lor de cuprindere poate rămâne aceeaşi. Printre aceste criterii, considerăm că s-ar putea situa şi următoarele:

• criteriul fizic, sau criteriul prezenţei (locul în rândul celorlalte infrastructuri, mărimea, dispersia, anduranţa, fiabilitatea etc.);

• criteriul funcţional, sau criteriul rolului (ce anume „face“ infrastructura respectivă);

• criteriul de securitate (care este rolul ei în siguranţa şi securitatea sistemului);

• criteriul de flexibilitate (care arată că există o anumitădinamică şi o anumită flexibilitate, în ceea ce priveşte structurile critice, unele dintre cele obişnuite transformându-se, în anumite condiţii, în infrastructuri critice şi invers);

• criteriul de imprevizibilitate (care arată că unele dintre infrastructurile obişnuite pot fi sau deveni, pe neaşteptate, infrastructuri critice.

Infrastructurile sunt critice, speciale sau obişnuite, în raport cu provocările, pericolele, ameninţările şi riscurile aferente (asumate, impuse sau arondate), dar şi cu determinările şi parametrii de stabilitate, de dinamică şi de funcţionalitate a respectivului sistem sau proces.

De regulă, fiecare sistem şi fiecare proces dinamic sau dinamic complex îşi au propriile lor infrastructuri şi structuri critice. Structurile critice ţin de sporirea semnificativă a sensibilităţii şi vulnerabilităţilor la pericole şi ameninţări a relaţiilor interioare între elementele de sistem. Infrastructurile critice au cel puţin trei componente ale fazelor critice:

• componenta interioară, care se defineşte pe creşterea (directă sau impusă) a vulnerabilităţilor infrastructurilor cu rol important în funcţionarea şi securitatea sistemului;

• componenta exterioară, care se defineşte pe infrastructurile exterioare cu rol important în stabilitatea şi funcţionalitatea sistemului şi a sistemelor în care sistemul respectiv este integrat, asociat sau relaţionat;

• componenta de interfaţă definită pe mulţimea infrastructurilor din imediata vecinătate, care nu aparţin nemijlocit sistemului, dar îi asigură acestuia relaţionările de care are nevoie pentru stabilitate, funcţionalitate şi securitate.

Deşi de infrastructuri critice se vorbeşte îndeosebi dupăatacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, asemenea infrastructuri există de când lumea. Dintotdeauna sistemele – îndeosebi sistemele dinamice complexe şi procesele asociate acestora – au avut, în funcţionarea şi în evoluţia lor, momente sau perioade dificile, definite pe o mulţime de perturbaţii, disfuncţionalităţi, pericole şi ameninţări, unele dintre acestea fiind asociate unor infrastructure sau rezultând din inflexibilitatea, inconsistenţa sau fragilitatea exagerată a acestora.