Liberalismul - de la ligă națiunilor la ONU

Liberalismul

Introducere

În genere, liberalismul este cunoscut mai degrabă în forma simplificată pe care au acreditat-o adversarii săi decât în sensul lui originar. Astfel , într-o viziune foarte curentă, liberalismul apare, ca un discurs mediocru despre valori terestre, în primul rând despre prosperitate. În al doilea rând, liberalismul este considerat o ortodoxie doctrinară foarte rigidă, incapabilă să se adapteze timpurilor şi locurilor, dar care este , în schimb, o mască a exploatării celor slabi şi puţini de către cei bogaţi şi puternici.

În ciuda înrădăcinării lor profunde în mentalul colectiv, aceste două caracterisici ale liberalismului sunt nişte prejudecăţi născute dintr-o lectură superficială. Căci, departe de a fi un discurs mediocru, liberalismul este o filosofie politică şi economică, ce reiese în urma unei polemici intelectuale de mare profunzime, întinsă pe mai bine de cinci secole; iar în cadrul acestei polemici, prosperitatea este tratată ca un bun social şi nu ca unul individual. Pe de altă parte, înfăţişarea liberalismului ca un sistem rigid de credinţe este rezultatul unei confuzii: căci, spre deosebire de adversarii săi, liberalismul nu cunoaşte un fondator, din a cărui gândire să se fi dezvoltat ulterior. Dimpotrivă, liberalismul este o reflecţie dezvoltată în valuri succesive şi care, sub impulsul unei raţiuni eminamente critice, a vehiculat teme numeroase şi credinţe diverse, racordate întodeauna la libertate şi nicidecum la exploatare.

Problema organizării şi conducerii societăţii i-a preocupat pe oamenii politici şi pe teoreticienii domeniului politic din cele mai vechi timpuri. În perioada revoluţiilor burgheze, precum şi în cea post revoluţionară, se înfruntau în societatea europeană diferite curente de gîndire social-politică. Toate erau preocupate de găsirea celor mai bune căi de organizare şi de dezvoltare a ţărilor respective. Fiecare considera că proiectul său exprimă adevărata cale pe care trebuie să meargă societatea.

În formaţiunile sociale sclavagiste şi feudale a predominat forma de organizare politică de tip monarhist. În acea perioadă în principiu au dominat doctrinele politice bazate pe ideea monarhia ideilor absolute. Apare o varietate de doctrine politice în procesul de trecere de la feudalism la capitalism, în perioada revoluţiilor burgheze, cu apariţia partidelor politice. Anume partidele politice aveau la baza activităţii lor doctrine politice proprii, pe care îşi fundamentează programele şi acţiunile de guvernare.

De la bun început liberalismul includea în sine ideea libertăţii individuale, demnitatea personalităţii umane, toleranţa. Lupta pentru libertate însemna lupta pentru lichidarea restricţiilor asupra libertăţii economice, fizice şi intelectuale a persoanei. Principiul liberalismului „eu sunt liber în măsura în care în viaţa mea nu se amestecă alţii” a declarat pierderea legitimităţii a tuturor formelor de putere şi a privilegiilor păturilor sociale. S-a pus pe primul loc libertăţile naturale individuale a persoanelor indiferent de provenienţa socială. Şi aici apare problema relaţiei persoanei cu statul, neamestecul statului în problemele individului. De aici apare ideea statului ca “paznic de noapte”. Esenţa constă de a îndreptăţi aşa numitul stat minimal care este împuternicit cu drepturi minimal necesare pentru faza ordinii, apărarea de duşmani externi. Prioritate se dă societăţii civile faţă de stat. În aşa mod liberalii compară statul nu cu capul care încununează societatea, ci cu o pălărie pe care a poţi schimba fără mare problemă.

Pentru realizarea obiectivelor sale, susţinătorii liberalismului au fondat, după Primul Război Mondial, „Liga Naţiunilor”, având ca scop dezarmarea, prevenirea războaielor prin intermediul securităţii colective, rezolvarea disputelor inter-naţiuni prin negociere, diplomaţie şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Însă declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial a însemnat eşecul scopului principal al Ligii, acela dea împiedica o nouă conflagraţie mondială, astfel „Organizaţia Naţiunilor Unite” a înlocuit Liga la sfârşitul războiului, moştenind totuşi o serie de agenţii şi organizaţii fondate de Ligă.

Altfel spus societatea reprezintă un factor iar statul o derivată (secundar). Scopul statului pentru liberali reprezintă apărarea drepturilor, libertăţilor unor persoane aparte. Liberalii consideră relaţiile internaţionale ca o posibilă sursă de progres şi transformare teleologică; punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine să fie oprit de la acţiuni de natură a submina. Pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa democratică faţă de propriii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept; liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora.