Realismul și Crizele Războiului Rece

VII. Bibliografie.

I. Introducere

Pe fondul declanşării celor două conflagraţii mondiale şi a unui război fără

precedent în istorie - Războiul Rece - s-a simţit nevoia apariţiei unor şcoli de gândire care

să ofere explicaţii cu privire la cauzele, dezvoltarea şi consecinţele celor mai importante

evenimente ale secolului al XX. Au existat mai multe abordări, însă una dintre cele mai

luate in calcul este reprezentată de realism.

Am ales această temă deoarece, din punctul meu de vedere, realismul reprezintă

gândirea care a realizat cea mai bună descriere a evenimentelor ce au avut loc în secolul

XX. Având în vedere teoriile şi principiile celor mai importanţi gânditori ai realismului,

sunt de parere ca această abordare se pliază faptelor istorice, prin urmare este o teorie

viabilă.

De asemenea, se poate afirma că realismul se bazează pe o tradiţie indelungată.

Iniţiatorul a fost Sun Tzu, care în a sa lucrare “Arta războiului” îi invăţa pe conducători

cum să îşi folosească puterea pentru a-şi promova interesele şi pentru a-şi asigura

supravieţuirea. Un contemporan al acestuia care a avut idei asemănătoare este Tucidide,

care făcea o menţiune asupra puterii relative dintre oraşele-stat greceşti. Mai târziu, au

urmat Niccolo Machiavelli, în perioada renascentistă şi Thomas Hobbes, în secolul XVII.

Însă unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai acestei gâ ndiri este Hans Morgenthau,

care a oferit o perspectivă mai profundă asupra relaţiilor internaţionale datorită celor şase

principii enunţate şi a celor trei niveluri de construcţie filosofică.

II. Scurtă prezentare a realismului

Realismul este o şcoală de gândire care explică relaţiile internaţionale în termeni

de putere 1 Inevitabil, s-au dezvoltat şi gândiri care resping vehement ideile relismului,

dintre acestea cea cu răsunetul cel mai puternic fiind liberalismul sau idealismul.

Realismul consideră că unicii actori în sistemul internaţional sunt statele şi că interesele

naţionale sunt definite în termeni de putere. De cealaltă parte, idealismul pune accent pe

dreptul internaţional, moralitate si organizaţiile internaţionale

, puterea neavând o

pondere atât de mare în relaţiile dintre state. În ceea ce priveşte consideraţiile filosofice,

idealismul vede natura umană în esenţa ei altruistă, pe când realismul are ca teză centrală

natura egoistă a omului care îşi urmăreşte propriile interese în mod raţ ional. Concepţia

idealistă consideră că sistemul internaţional este bazat pe o comunitate de state cu

potenţialul de a lucra impreună pentru depăşirea problemelor mutuale. Pentru idealişti,

principiile care guvernează relaţiile internationale trebuie să decurgă din moralitate 3

Gândirea realistă s-a manifestat în special în perioada interbelică, dupa ce

omenirea a experimentat prima conflagraţie cu un asemenea impact. O incercare a

idealiştilor a fost cea a preşedintelui american Woodrow Wilson care, împreună cu alţi

liberali a pus bazele Ligii Naţiunilor, ca structură formală a comunităţii naţiunilor.

Eşecul acestei organizaţii a fost vizibil în primă fază la începutul anilor 1930 câ nd

structura s-a dovedit incapabilă să oprească agresiunea germano- italiano-japoneză.

Ulterior invaliditatea Ligii Naţiunilor a fost dovedită datorită declanşării celui de-al

doilea Război Mondial.

O altă specificitate a realiştilor este că aceştia tratează puterea politică drept

separată şi predominând asupra moralităţii, ideologiei şi altor aspecte ale vieţii sociale şi

economice 4

Există numeroşi teoreticieni ai realismului, câte studii, atâţia teoreticieni 5