Organizații internaționale ONU

Capitolul I

Noţiunea de Organizaţii internaţionale

Organizaţiile internaţionale ocupă un loc considerabil în relaţiile internaţionale, execrcitînd o influenţă importantă asupra lumii contemporane asupra evoluţiei acesteia.

În prezent nu există sector al vieţii economice sociale politice şi culturale în care să găsim nu numai variate forme de cooperare dar chiar însăşi organizaţiile internaţionale guvernamentale sau neguvernamentale.

Organizaţiile internaţionale se dezvlotă în cadrul statului suveran.

Europa secolul al XIX constituie comisiile fluviale (1831 pentru Rin, în 1856 pentru Dunăre),apoi uniuniile administrative.

După primul Război Mondial, sub impulsul Statelor Unite avîndul preşedinte pe Wilson,se concretizează viziunea încadrării raporturilor dintre state şi dintre societăţi prin organizaţii internaţionale.

Societatea Naţiunilor al cărui pact fondator este anexat tratatelor de pace din 1919 şi stabileşte un sistem de securitate colectivă,în paralel s-a creat OIM încurajîndu-se armonizarea normelor sociale cu scopul de a împiedica la scară internaţională o concurenţă sălbatică între muncitorii care beneficiază de avantaje sociale şi cei care nu le au,desemnînd pentru statele member delegaţii tripartite împărţirea sediilor la egalitate între reprezentanţii guvernului şi reprezentanţii muncitorilor şi a patronilor.

Apariţia Organizaţiilor Internaţionale a răspuns aspiraţiei generale la pace şi progres la instaurarea unor relaţii paşnice de colaborare între popoare,iar pe de altă parte unor nevoi obiective de cooperare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă omenirea.

Organizaţiile internaţionale interguvernamentale existente în prezent apar ca o formă de cooperare între state care se asociază ca entităţi suverane în vederea atingerii unor scopuri comune.

La baza lor se află tratate încheiate între statele din care se compun si în care sunt precizate scopuri şi competenţele organelor cu care sunt dotate şi puterile cu care sunt investite.

Noţiunea de organizaţie internaţională implică prin natura sa caracterul de permanenţă,posibilitatea de a acţiona în mod continuu în domeniile care aparţin competenţelor ei şi existenţa unor organe proprii cu ajutorul căreia organizaţia îşi realizează actvităţile sale.

Elementul instituţional şi cu caracter permanent este secretariatul care evidenţiază tranziţia de la tehnica unei conferinţe la organizaţia internaţională.

Organizaţia internaţională este definită ca fiind o asociaţie de state stabilită pe baza unui acord între membrii săi şi dotată cu organe permanente ce asigură cooperarea lor între membrii săi şi ce asigura cooperarea lor în relizarea unor obiective de interes comun care le-au determinat să se asocieze.

Capitolul II

ONU Caracterul şi structura organizaţiei

ONU este o organizaţie internaţională cu vocaţie universală atît în ceea ce priveşte aria sa de interes cît şi componenţa creată cu scopul să menţină pacea şi securitatea internaţională să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni,să realizeze cooperarea între state pentru rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic,social,cultural şi umanitar.

Ea nu este o organizaţie supranaţională ci funcţioneză ca “un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor scopuri comune”¹cu alte cuvinte ONU este o organizaţie de state suverane , nu un guvern mondial,ea funcţioneză prin cele şase organe principale ale sale:Adunarea generală,Consiliul de securitate,Consiliul economic şi social,Consiliul de tutelă,Curtea internaţională de justiţie şi Secretariatul cu organele lor subsidiare.

Ce se înţelege prin Sistemul Naţiunilor Unite

Referirea la ONU poate să aibă în vedere şi activităţile unor organisme internaţionale şi împreună cu cele şase organe principale ale organizaţiei şi organele subsidiare ale acestora formeză “Sistemul Naţiunilor Unite”.

Sistemul Naţiunilor Unite cuprinde totalitatea structurilor organizatorice şi funcţionale instituite de Cartă şi create pe baza ei.