Raționalitate și decizie. criza rachetelor din Cuba

Introducere

Criza rachetelor din Cuba a fost un eveniment foarte important, acesta numărându-se printre cele mai studiate episoade din istoria modernă, de aceea şi abordarea acestei teme în lucrarea de faţă. Atunci Statele Unite şi Uniunea Sovietică au fost foarte aproape de a produce o confuntare nucleară care ar fi putut produce moartea a sute de milioane de oameni. Tocmai pentru faptul că a fost un eveniment foarte important in istoria omenirii, acestă temă a fost, este şi va rămâne o temă de o importanţă covârşitoare în studierea câmpului decizional la nivelul stiinţelor politice şi nu numai.

Observând ce consecinţe grave putea produce o asemenea confruntare, între cele două superputeri, orice om ar putea spune că Uniunea Sovietică a acţionat într-un mod total iraţional, sau în spatele acestor acţiuni se ascunde un pattern de gândire foarte raţional?

Pentru înţelegerea acestor aspecte ale acţiunii politice, foarte important este să facem apel la anumite construcţii teoretice sau modele, care pot explica unele aspecte cu privire la anumite procese decizionale şi acţiuni. De aceea lucrarea de faţă face apel la modelul actorului raţional, un model care aşa cum am învăţat, este cel mai folosit pentru a înţelege ansamblul de relaţii în care se produc şi se consumă acţiunile şi deciziile politice.

Lucrarea de faţă îşi propune să răspundă la două întrebări importante: Ce presupune modelul actorului raţional şi care sunt limitele sale? În cazul crizei cubaneze, au fost luate deciziile într-un mod absolut raţional sau există o doză seminificată de iraţionalitate?

Răspunsurile la întrebările enunţate mai sus fac obiectul conţinutului aceste lucrări. Astfel în primul capitol, Raţionalitate şi decizie. Delimitări conceptuale, se doreşte o înţelegere pe scurt a ceea ce înţelegem prin conceptul de raţionalitate şi a ceea ce presupune modelul actorului raţional, care sunt caracteristicile sale de bază şi care sunt limitele sale în ceea ce priveşte explicarea fenomenelor decizionale.

Al doilea capitol, Decizia în timpul crizei rachetelor din Cuba, vrea să arate dacă modelulul actorului raţional poate să explice, în totalitate sau parţial, de ce s-au întreprins anumite acţiuni şi nu altele, şi de ce s-au luat anumite decizii în detrimentul altora. Astfel întrebările cele mai importante cu privire la criza cubaneză au fost şi rămân următoarele: De ce a încercat Uniunea Sovietică să plaseze rachete ofensive în Cuba?, De ce Statele Unite au ales să răspundă la amplasarea rachetelor sovietice cu o blocadă a Cubei?, De ce Uniunea Sovietică a decis să retragă rachetele?”

I. Raţionaliate şi decizie. Delimitări conceptuale

Raţionalismul este un sistem de credinţe conform căruia maniera cea mai sigură de cunoştere a lumii este raţiunea, mecanismul prin care se poate face aceasta fiind de tip matematic, cauzal şi nu de tip teleologic .

Teoriile cu privire la modul în care se iau deciziile sunt foarte importante deoarece ne permit să înţelegem relaţiile complexe în care se produc şi se consumă procesele decizionale. Pe baza acestora putem studia cazuri reale şi să examinăm comportamentul actorilor politici, la nivel individual, cât şi la nivel supra¬¬-individual (grupuri de oameni, oraganizaţii, state întregi).

Astfel modelul actorului raţional presupune anumite caracteristici : a) actorul raţional trebuie să-şi stabilescă scopurile, obiectivele pe care vrea să le atingă; b) are la dispoziţie diferite mijloace pentru a atinge acele scopuri;

În ceea ce priveşte scopurile şi mijloacele, distincţia dintre acestea este foarte importantă pentru a înţelege procesul decizional. Scopurile sunt alese de către actorul raţional înaintea procesului de decizie, însă aceasta trebuie să aleagă mijloacele cele mai eficiente şi care îndeplinesc cel mai bine atingerea scopurilor.

Acest model de decizie, dezvoltat pe baza teoriei alegerii raţionale, are ca principală caracteristică maximizarea utilităţii . Astfel raţionalitatea deciziei este evaluată în funcţie de măsura în care sunt satisfăcute preferinţele date fiind constrângerile contextuale.

Omul raţional, aşa cum este acesta văzut de către econimişti , este interesat în promovarea propriilor interese, capabil să obţină informaţia perfectă, poate procesa informaţia, poate compara alternativele şi alege cea mai bună alternativă .

Aşadar un model teoretic trebuie să poată explica unele fenomene politice şi chiar să inidice predicţii cu privire la evoluţia acestora, însă trebuie subliniat faptul că modelul nu trebuie şi nici nu poate să explice toate fenomenele politice. Prin urmare, ,,dacă vom accepta diverse modele ale actorului raţional, nu va trebui să admitem şi că acţiunile oamenilor în sfera politică sunt întotdeauna raţionale” .