Structura Parlamentului European

INTRODUCERE

Începând din anul 1979, milioane de oameni îşi aleg o dată la cinci ani reprezentanţii în Parlamentul European. Tinând seama de influenţa deciziilor Parlamentului European asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din întreaga Europă, deci inplicit şi a mea, consider că acest referat este structurat în aşa fel încât să scoată în evidenţă atât importanţa şi evoluţia acestei instituţii a Uniunii Europene cât şi efectele pe care ea le are asupra noastra.

Referatul este structurat pe trei capitole succinte care au drept scop atât aprofundarea cunoştinţelor privind modul de organizare, de funcţionare, structura Parlamentului European precum şi întocmirea unui referat într-un mod corect. În primul capitol am adus în discuţie apariţia şi evoluţia Parlamentului European, trecerea de la o “adunare comună” cu un rol doar consultativ, la o instituţie foarte importantă şi cu puteri depline. În al doilea capitol am evidenţiat organizarea, membrii şi partidele, conducerea şi celelalte organe ale Parlamentului European. În capitolul trei am subliniat rolul, competenţeleş atribuţiile şi priorităţile instituţiei.

Parlamentul European, împreună cu celelalte instituţii ale Uniunii Europene, reprezintă aproximativ 500 de milioane de cetăţeni din cele 27 de state membre şi consider că este de datoria noastră să conştientizăm necesitatea cunoaşterii modului de lucru, organizarea, atribuţiile şi competenţele membrilor, aceştia fiind cei care ne reprezintă pe noi cetăţenii la nivel european. În calitate de instituţie care reprezintă cetăţenii Europei, Parlamentul este considerat o baza democratică a Comunităţii. Pentru ca Comunitatea să dispună de o legitimitate democratică completă, Parlamentul trebuie să se implice total în procesul legislativ comunitar şi să-şi exercite, în numele cetăţenilor, controlul politic asupra celorlalte instituţii comunitare.

CAPITOLUL I

ISTORICUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

I.1 Noţiunea şi apariţia instituţiei

Originea actualului Parlament European poate fi găsită încă din Tratatul de la Paris din anul 1951, tratat care a condus la constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Acest tratat prevedea apariţia, printre alte instituţii noi, şi a unei “Adunări Comune” compusă pe vremea aceea din “reprezentanţii popoarelor statelor reunite în Comunitate” , având un rol de adunare consultativă. Însă unii autori din doctrina de drept comunitar consideră că “Adunarea a fost o materializare a obiectivelor federaliste, fiind puţin necesară în cadrul CECO, dar justificându-se ca prim pas spre Federaţia Europeană” În istoria politică a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca atribuţie adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat sau dintr-o uniune de state.

Prin denumirea de “parlament” astăzi înţelegem în primul rând acel organ de stat care funcţionează pe baza reprezentativă, este autoritatea publică legislativă cea mai importantă.

Potrivit acestei definiţii parlamentul este un organ de autoritate publică, adică una dintre purtătoarele suveranităţii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe puterea de stat, sunt obligatorii şi trebuie tratate ca cea mai înaltă formă a manifestării voinţei statale, având un rang superior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte organe de stat.

Parlamentele moderne au natura reprezentativă având în compunerea lor membrii aleşi, care reprezintă la rândul lor o anumită comunitate, comunitate de interese sau întreaga populaţie, care acţionează teoretic în vederea influenţării deciziilor luate în parlament în interesul alegătorilor.

Deşi adoptarea legilor apare ca principala atribuţie parlamentară, parlamentele moderne exercită şi o atribuţie de control asupra puterii executive, respectiv au atribuţii în domeniul adoptării şi modificării legilor fundamentale, în cazul situaţiilor de urgentă, la ratificarea tratatelor internaţionale sau în procedura adoptării bugetului naţional.