Studiu asupra Resurselor Organizaționale

Motivaţia alegerii temei

Am ales să iau parte la cursul postuniverstar de dezvoltare comunitară pentru a-mi crea o bază

solidă în ceea ce priveşte dezvoltarea comunitară. Acum la sfârşit cred că dezvoltarea comunitară

se învaţă experimentând-o.

Cred în organizaţiile prin care se ajunge la dezvoltarea comunităţii, respect astfel de organizaţii şi

oamenii care activează sub umbrela acesteia. Consider că activarea într-o organizaţie este un

exerciţiu democratic, un exerciţiu de comunicare şi formare personală .

Resursele unei comunităţi sau ale unei organizaţii sunt viaţa acestora, esenţa care le pune în

mişcare, fără de care practic nu ar exista.

În această lucrare am observat modul de exploatare a resurselor, modul de management şi

necesitatea lor în viaţa unei organizaţii.

I. Cadru conceptual

Organizaţiile nonguvernamentale urmăresc, prin misiunea lor, să contribuie la dezvoltarea

comunităţii/ comunităţilor în care activează. Rolul acestora este de a oferi o serie de servicii care

nu sunt asigurate de către celelalte sectoare (public, economic) sau sunt asigurate la un nivel

calitativ nesatisfăcător. De asemenea prin flexibiliatea şi capacitatea sporită de a mobiliza resurse

de cooperare, contribuie la împlinirea dezvoltării comunităţii.

Este de ştiut faptul că comunitatea locală nu funcţionează pentru că nu este organizată, că

fiecare comunitate are nevoie de înnoire fizică şi psihică şi că atât comunitatea cât şi administraţia

publică locală ( în continuare APL) funcţionează după nişte clişee învechite. În asemenea condiţii

dezvoltarea comunitară nu se poate întâmpla pentru că aceşti actori nu au învăţat să gândească,

să-şi folosească propriile resurse, să acţioneze.

Pocesul de dezvoltare comunitară porneşte din iniţiativa localnicilor ( fie în sectorul urban

fie rural) bazându-se pe resursele existente ( umane, sociale, economice). În mod democrat

organizaţiile şi membrii locali activi identifică trebuinţele comunităţii, modalităţile de satisfacere a

acestora iar membrii îşi asuma responsabilitatea găsirii de soluţii comune pentru propriile nevoi.

Identificarea trebuinţelor nu pesupune doar sectorul economic şi infrastrcural ( nu este exclus) ci în

primul rând resursele umane : priceperea, ablităţile, aptitudinile, sârguinţa, ideile membrilor

comunităţii. În acţiunile pentru binele comun facilitatorul comunitar, fie extern fie o persoană

localnică, împreună cu grupul de iniţiativă, elaborează alternative de rezolvare, caută informaţii

necesare, apelează la profesionişti, la alte organizaţii, instituţii având ca scop realizare adaptării

comunităţii la provocările externe şi interne.

Procesul mai sus amintit funcţionează, în zilele noastre întocmai invers. În cele mai multe

locuri prin dezvoltare comunitară se înţelege dezvoltarea infrastructurii, fondurile din exterior sunt

acordate cu condiţia dezvoltării economice a unei comunităţi. Planificarea strategigă se realizează

cu ajutorul unor profesionişti, conceptul de participare fie unul pur teoretic sau chiar necunoscut.

În cele mai multe dintre cazuri localnicii rămân în afara uşilor închise unde se întâmplă luarea

deciziilor, iniţiativele dau derularea unor acţiuni. Chiar dacă APL are o activitate transparentă,

comunică cu localnicii despre deciziile şi acţiunile în curs prea puţini localnici sunt capabili să

înţeleagă motivele acţiunilor. Fără o reţea civilă funcţională informaţiile nu ajung în comunitate.

Necunoscând planurile, viziunea şi activităţile planificate nu vor reuşi să-şi adauge propriile lor

planuri sau viziuni, nu vor putea lua parte în mod participativ la dezvoltarea comunităţii. Aici

intervin organizaţiile comunitare sau non-guvernametale a căror misiune şi servicii răspund la

nevoile identificate local de membrii comunităţii. De capacităţile organizatorice a respectivei

organizaţii depinde în mare măsură dezvoltarea comunităţii. Prin activităţile sale organizaţia poate

contribui la procesul de reducere a dependenţei decizionale, la conştientizarea comunităţii de

capacităţile şi abilităţile pe care le deţine, la conturarea unei viziuni de dezvoltare, la iniţierea unor

activităţi de identificare a propriilor resurse şi a resurselor externe.

La rândul său existenţa organizaţiei depinde de mai mulţi factori printre care unul

însemnat- resursele care pot fi umane, materiale, nemateriale, financiare şi a căror administrare

este corelată cu durata de viaţă a organizaţiei. Astfel atragerea de resurse este o preocupare

continuă, o activitate permanentă a organizaţiilor, cu ajutorul cărora se asigură progresul şi

sustenabilitatea organizaţiei.

Înainte de a trece la prezentarea părţii practice doresc să scot în evidenţă interdependenţa

dintre tipurile de resurse şi formarea şi dezvoltarea unei organizaţii, respectiv comunităţi.

Resursa de mare importanţă care influenţează progresul organizaţiei este factorul uman care prin

prezenţa sau absenţa lui, prin capacităţile, abilităţile şi energia de care dă dovadă poate să dea

avânt sau să menţină pe loc organizaţia, drumul ei spre dezvoltare.

Tot în acest fel putem vorbi şi despre resursele financiare, a căror permanenţă asigură continuitatea

activităţilor, fapt ce se răsfrânge asupra imaginii externe a organizaţiei.

Resursele nemateriale ( informaţia, timpul, tehnologia) deşi greu de măsurat au de asemenea o

contribuţie deosebită. Amintesc aici reţelele de informaţii prin care se ajunge la surse de resurse,

timpul, încrederea oferită de donori sau beneficiari care au putere de bumerang şi se răsfrâng

asupra imaginii şi progresului organizaţiei.

Existenţa reurselor este strâns legată şi de formarea persoanelor din organizaţie. Un cadru

calm, care oferă siguranţă oferă şi putere de muncă, spiritul apartenenţei la grup (organizaţia în

cazul nostru).

Un alt aspect important legat de resurse şi mobilizarea acestora este educarea personalului

organizaţei ( de la manager la angajat) în mobilizarea de resurse: informaţii, voluntari, materiale,

relaţii. Membrii conducerii sunt legal răspunzători de administrarea şi obţinerea fondurilor dar

totodată şi persoanele angajate şi voluntarii sunt în măsură de a mobiliza resursele, ei

simbolizând implicarea şi imaginea organizaţiei.

Prea puţine sunt acele organizaţii care dispun de finanţare permanentă, de aceea este

necesară activitatea continuă de mobilizare de resurse, educarea în această direcţie a organizaţei şi

comunităţii, cunoaşterea legislaţiei şi înţelegerea contextului din România