Extras din proiect
CAPITOLUL I
1.1 Referinţe
Planul de securitate al S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.este întocmit în concordanţă cu actele normative internaţionale şi naţionale care reglementează securitatea facilităţilor portuare menţionate mai jos şi respectă prevederile acestora.
De asemenea la elaborarea planului de securitate al S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A. au fost luate în considerare şi o serie de recomandări ale IMO şi U.S. Coast Guard, menţionate în această secţiune, referitoare la conţinutul planului de securitate.
Referinţele care au fost luate în consideraţie la întocmirea planului de securitate al S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.sunt:
1. Convenţia Internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, SOLAS, 1974, amendată, cap. XI-2, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979;
2. Codul internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, (ISPS) partea A şi B;
3. Ordonanţa Guvernului României nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi serviciile în porturi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 528/2002, republicată;
4. Ordonanţa Guvernului României nr. 80/2003 pentru acceptarea de către România a amendamentelor la anexa Convenţiei Internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, 1974, amendată, şi a Codului internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, adoptate la Conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale, la Londra, în perioada 9-13 decembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 484/2003.
5. Hotărârea Guvernului României nr. 248/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de implementare a prevederilor Codului internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare – Codul ISPS, acceptat de România prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2003 pentru acceptarea de către România a amendamentelor la anexa Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, 1974, amendată, şi a codului internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, adoptate la Conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale, la Londra, în perioada 9- 13 decembrie 2002.
6. U.S. Departatment of Transportation – U.S. Coast Guard, Navigation and vessel inspection circular no. 11-02 (COMDTPUB P16700.4 – NVIC 11-02 / 13.01.2003O); subject: Recommended security guidelines for facilities.
7. IMO 3.21. "Port Facility Security Officer" - Suport de curs pentru formarea persoanelor desemnate cu securitatea facilităţilor portuare (PDSFP).
1.2 Informaţii generale privind portul Mangalia,amplasarea şi relaţia
S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A. cu portul Mangalia
Planul de securitate al S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A. este întocmit în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare pe plan internaţional şi naţional, prezentate în referinţe.
Deoarece,S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.nu este o entitate singulară în port ci este o parte organică a acestuia măsurile de securitate luate la interfaţa navă-port a societăţii trebuie să ţină seama de modul de organizare a portului şi de posibilităţile de a se lua măsuri corepunzătoare la nivelul acestuia astfel încât acestea să nu se suprapună, să nu intre în contradicţie cu măsurile existente la nivelul portului sau la cel al S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A. învecinate şi să aibă o influenţă minimă asupra desfăşurării activităţii în întregul port şi în facilitate.
În acest sens în paragrafele următoare ale acestei secţiuni se prezintă elementele principale ale portului din care face parte facilitatea şi relaţia acestuia cu portul din punct de vedere al amplasării, desfăşurării activităţii şi al măsurilor de securitate.
1.3 DESCRIEREA S.C.„DAEWOO-MANGALIA HEAVY INDUSTRIES”S.A.
Date generale despre societate
a) Numele societăţii: S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.
b) Contact de urgenţă permanent (24 ore din 24): 0241 70 62 00
c) Localizarea S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A. în cadrul portului Mangalia/
caracteristici principale:
Situat în România, la ţărmul Marii Negre, în partea de sud a orasului Mangalia (43"latitudine şi 28"34` longitudine), 45 kilometri distanţă de Portul Constanţa-Agigea, 2 kilometri de Portul din Mangalia, 400 km de Strâmtoarea Bosfor, prin locaţia strategică la Marea Neagra şi deschiderea către Marea Mediterană, şantierul naval DMHI se bucură de un climat propice, care oferă cele mai bune condiţii pentru construcţia şi reparaţia de nave.
d) Date generale despre societate:
Denumire: S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.
Adresă sediu: Strada Portului nr.1, 905500 Mangalia, Romania
Telefon: 0241 70 62 00
Fax: 0241 70 62 00
E-mail: dmhi@dmhi.ct.ro
Web site: www. dmhi.ct.ro
Administratorul societăţii: Daewoo-Shipbuilding&Marine Engineering din Coreea prin
Directorul general ing.Vasile IORGA
e)Persoana desemnată cu securitatea la S.C.„Daewoo-Mangalia Heavy Industries”S.A.:
Numele: Claudiu DUMA
Funcţia: Ofiţer cu securitatea
Telefon: 0241XXXXXX
Mobil: 0749XXXXXX
f) Obiectul de activitate al societăţii:
• Construirea de nave, reparaţia de nave, dezmembrarea de nave;
• Construirea de instalaţii marine şi de uscat şi structuri de oţel;
• Fabricarea, asamblarea şi comercializarea de maşini şi echipamente, piese de schimb şi
componente aferente produselor de mai sus;
• Ingineria legată de produsele menţionate mai sus (inclusiv proiectarea);
• Furnizarea de servicii de: aprovizionare, producţie, asamblare, comercializare, import, export
şi service la şi după vânzare pentru produsele de mai sus, precum şi importul şi exportul
oricăror altor produse, inclusiv materii prime, maşini, echipamente, instalaţii, dispozitive şi alte
asemenea strict legate de scopul prezentat.
g) Descrierea principalelor activităţi desfăşurate de societate:
• Proiectarea, fabricarea si livrarea de nave, inclusiv barje;
• Proiectarea, realizarea si livrarea de platforme marine si structuri metalice;
• Reparatii nave.
h) Principalele active:
Active proprii, concesionate sau închiriate pentru îndeplinirea obiectului de activitate.
Suprafata Şantierului este de 1.000.000 m2.
• Un doc în trepte, echipat cu două macarale portal de 480 tone fiecare, din două părţi:
- una pentru construcţii noi, cu lungimea de 304 m şi lăţimea de 48 m;
- una pentru reparaţii, cu lungimea de 322 m şi lăţimea de 48 m.
• Un doc pentru activităţi de reparaţii nave, cu lungimea de 360 m şi lăţimea de 60 m.
- ambele docuri sunt echipate cu macarale de 16,50 şi 120 tone;
- ateliere echipate cu tehnologie modernă;
- laboratoare pentru activităţi de control nedistructiv, analize chimice şi teste mecanice.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Plan de Securitate pentru SC Daewoo-Mangalia Heavy-Industries SA.doc