Repararea Autovehiculelor

Capitolul 1

Introducere

Pentru ca parcul de utilaje sã lucreze cu eficientã economicã maximã a mecanizãrii si automatizãrii lucrãrilor, pe lângã exploatarea rationalã si întretinere corespunzãtoare, trebuie asigurarã organizarea si efectuarea la un nivel tehnic ridicat a reparatiilor curente si capitale precum si a asamblãrilor. Acest lucru necesitã crearea de conditii privind baza materialã si cadrele tehnice de specialitate.

În acest scop s-au creat unitãti specializate, cu utilaje capabile sã facã reparatii curente si reparatii capitale specializate pe tipuri de utilaje.

Este cunoscut faptul cã dupã un anumit numãr de ore de functionare, utilajele nu mai au aceiasi parametri de exploatare, starea tehnicã se înrãutãteste si apare necesitatea efectuãrii reparatiilor prin care masina sã fie repusã în stare normalã de functionare, pe o perioadã de timp determinatã.Perioada de timp dupã care un anumit tip de masinã are nevoie de reparatie, s-a determinat pe baza statisticii pentru fiecare tip în parte. Deasemenea, dacã din punct de vedere tehnic reparatiile se pot face în numãr nelimitat, putându-se crede cã un anumit tip de masinã poate fi utilizat un timp nedefinit, dupã anumite criterii tehnico-economice se poate stabili cu precizie câte reparatii capitale se pot face unui utilaj, pentru ca exploatarea acestuia sã fie economicã.

Dacã utilajele si masinile, ajunse la limitele functionãrii normale, în loc sã li se refacã parametrii initiali prin reparare, se reformeazã, s-ar obtine pierderi impresionante pentru economia firmelor.Din punct de vedere economic rezultã necesitatea reparatiilor si canalizarea eforturilor celor chemati sã îndeplineascã aceste cerinte, spre realizarea unor reparatii de bunã calitate si la preturi de cost cât mai scãzute, pentru a permite repararea unui numãr cât mai mare de utilaje.

În ultimul timp se practicã tot mai mult specializarea unitãtilor de reparatii, în repararea anumitor pãrti ale utilajelor, cu organizarea lucrãrilor în flux, aplicând procese tehnologice moderne la reconditionãri si folosind utilajele specifice de înaltã tehnicitate. Introducerea tehnologiilor avansate, asigurã calitatea reparatiilor, cresterea productivitãtii muncii si reducerea pretului de cost.

Prin abordarea problematicii reconditionãrilor prin prelucrãri mecanice sunt studiate o serie de probleme specifice fabricãrii utilajelor si anume: calculul adaosurilor de prelucrare, al dimensiunilor intermediare si al regimurilor de aschiere, precum si normarea acestor lucrãri.

Pentru proiectarea unui anumit produs, cât si pentru fabricarea acestuia, se urmãreste a se da pieselor caracteristicile necesare în ceea ce priveste calitatea materialului, forma, dimensiunile, precizia si calitatea de suprafatã, în asa fel încât sã corespundã integral scopului pentru care a fost creat.

Toate caracteristicile care concurã la obtinerea unui produs de calitate, formeazã asa-numitele conditii tehnice ale pieselor ce se executã, care de obicei se prescriu pe desenele de executie ale acestora.

În cazul unei analize temeinice a desenului pieselor privind forma, precizia si celelalte conditii tehnice impuse, urmatã de alegerea metodelor de prelucrare care pot sã le asigure, acestea, se obtin piese ce vor garanta functionarea corectã a ansamblului.

În timpul functionãrii, caracteristicile initiale ale pieselor se modificã datoritã defectelor care apar, fie de naturã accidentalã, fie chiar ca urmare a unei exploatãri si functionãri normale. ªi într-un caz si în celãlalt functionarea produsului se înrãutãteste apãrând necesitatea reparãrii lui, ca urmare mai ales a uzurii pieselor.

Tinând seama de natura, forma si mãrimea uzurii, pe de o parte, iar pe de altã parte de calitatea materialului piesei, conditiile tehnice impuse acesteia si posibilitãtile existente în unitatea care efectueazã repararea, se precizeazã metodele de reconditionare, stabilindu-se traseul tehnologic de reconditionare.Fiecare organ de masinã, component al unui utilaj, functioneazã în anumite conditii, apãrând un anumit tip de uzurã, de o anumitã mãrime, care în general se poate aprecia fãrã demontare, pe baza datelor statistice existente.

Cunoscând precis conditiile în care functioneazã (natura frecãrii, natura ajustajelor, calitatea materialelor în contact, felul ungerii si natura lubrifiantului), se stabilesc anumite metode tehnologice de prelucrare, fie pentru restabilirea dimensiunilor initiale, fie pentru reconditionarea la o dimensiune de reparatie (inferioarã sau superioarã dimensiunii nominale),

metodã denumitã si reconditionarea la trepte de reparatie.

Datoritã unei practici îndelungate institutele de cercetãri din domeniu au reusit sã elaboreze, pentru o anumitã etapã, tehnologii tipizate de reparatii pe grupuri de piese sau pentru piese separate.

Prin aceste tehnologii reconditionarea unei anumite piese se stabileste a se face într-o anumitã variantã, care cuprinde anumite metode de prelucrare. Conditiile concrete ale unitãtilor de reparat nu sunt întotdeauna corespunzãtoare prescriptiilor din tehnologia tip stabilitã, încât, aceste unitãti se vãd în imposibilitatea folosirii recomandãrilor. în acest caz se întocmeste de unitatea în cauzã o variantã tehnologicã de reconditionare functie de conditiile de care dispune, care sã asigure totusi conditiile initiale impuse la fabricarea piesei.

Fiind vorba despre un proces tehnologic, care trebuie sã asigure o anumitã precizie pieselor, în decursul procesului tehnologic de reconditionare, utilajele supuse reparatiei parcurg mai multe etape, într-o anumitã ordine impusã de desfãsurarea logicã a procesului tehnologic, cum ar fi: pregãtirea utilajului pentru reparare, demontarea acestuia în ansambluri, subansambluri si piese componente, spãlarea si sortarea pieselor, reconditionarea pieselor reparabile si înlocuirea celor nereparabile, asamblarea si rodarea utilajului, receptia si vopsirea lui.

Prin proces tehnologic de reparatie se întelege partea din procesul de productie al unitãtii de reparatii, care cuprinde totalitatea actiunilor ce se întreprind pentru restabilirea formelor si dimensiunilor initiale ale pieselor ce se reconditioneazã sau prin realizarea unor dimensiuni noi, de reparatie, pentru realizarea calitãtii suprafetelor, precum si realizarea caracterului initial al ajustajelor asamblãrilor uzate. Astfel, în procesul de productie al unitãtilor de reparatie se întâlneste tehnologia demontãrii utilajului, tehnologia reconditionãrii pieselor reparabile, tehnologia de reparatie a unor piese de mare uzurã (bucse, axe simple, roti dintate etc.) si tehnologia asamblãrii.