Soluții de management în transportul aerian în vederea reducerii impactului ecologic

1. AVIATIA IN MEDIUL ACTUAL

Aviatia

Aviatia joaca un rol major in scenariile economice si sociale ale lumii moderne. Ea ofera o cale rapida, de incredere si sigura de transport. Ofera acces relativ usor in zone izolate ale globului si ajuta la transformarea lumii intr-un „Sat Global”. In comparatie cu alte forme traditionale de transport, aviatia a scurtat timpul calatoriilor in mod dramatic. In anul 2000, peste 1.6 miliarde de pasageri au folosit liniile aeriene in intreaga lume [1]. De vreme ce aviatia permite transportul foarte rapid al marfurilor, a ajutat de asemeni la cresterea si diversificarea importurilor si exporturilor. Astazi, marfuri cu o valoare de 40% din intreaga cantitate sunt transportate pe calea aerului[1]. Peste 29 de milioane de tone au fost transportate aerian din 1998 [2].

Industria trasnporturilor aeriene este o forta majora in economia globala. Turismul si calatoriile sunt cea mai mare industrie globala, atingand 10 % din Produsul Intern Brut (PIB) al lumii, iar aviatia este componenta cheie a acestui sector[2]. In anul 2000, in industria aeronautica lucrau peste 28 de milioane de oameni [1], iar multe alte slujbe erau de asemeni create ca efect in alte sectoare, precum cel hotelier, automobilistic, turistic etc. In 1998, liniile aeriene mondiale au avut un profit de circa 307 miliarde dolari [2].

Oricum, se poate observa ca in ciuda beneficiilor evidente, aviatia are un impact ecologic negativ atat la nivel local cat si la nivel global.

1.2 Mediul

In ziua de azi, se aude permanent despre mediul inconjurator si despre nenumaratele probleme ecologice. A existat o perioada in evolutia umanitatii, cand aceasta isi croia existenta fara a se gandi la impactul activitatilor sale asupra mediului in care traieste. La ora actuala exista o preocupare crescanda si o intelegere a faptului ca activitatile omului afecteaza si altereaza mediul in care traieste. Acest fapt se manifesta prin despaduriri, eroziunea solului, reducerea faunei si a diversitatii ei, calitatea scazuta a aerului si chiar in schimbari climatice.

De-a lungul anilor au existat preocupari la scara redusa pentru problemele ecologice, dar nu exista o ingrijorare reala sau o miscare ecologica majora pana in anii 1960. Acestea au rezultat ca urmare a problemelor cauzate de calitatea aerului, poluat de emisiile autovehicolelor, de activitatile industriale si de asemeni, in parte, de ingrijorarea provocata de rata alarmanta de despadurire si de reducere a faunei si a habitatului ei. Exista acum un puternic lobby pentru o dezvoltare privita cu responsabilitate, o dezvoltare care sa ia in considerare si impactul ecologic. Fraza folosita este dezvoltare durabila. Aceasta fraza a fost propusa si definita de Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, prezidata pe atunci de premierul norvegian Gro Harlem Brundland. In 1987, a fost prezentat un raport- „Viitorul nostru comun”- [3] in care dezvoltarea durabila a fost definita astfel:

„Dezvoltarea durabila intruneste nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare sa isi realizeze nevoile”.

Raportul a pledat pentru utilizarea responsabila a resurselor Pamantului pentru a nu compromite nevoile generatiilor viitoare, accentuand ca practicile industriale prezente provoaca abilitatea biosferei de a absorbi efectele activitatilor noastre economice.

In 1992, Natiunile Unite au sustinut o conferinta la Rio de Janeiro- Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii (UNCED). Aceasta conferinta si-a lasat amprenta in sensul ca pentru prima data in istorie guvernele au admis ca activitatile umane au avut intr-adevar un imapct negativ asupra mediului. S-a concluzionat ca exista necesitatea uni nou efort global pentru a corela elementele sistemului economic international si necesitatea omenirii pentru un mediu natural sigur si stabil. Conferinta a aratat ca mediul nu mai putea fi considerat in continuare asigurat. De atunci, s-au inregistrat o serie de progrese. UNCED a dezvoltat mai tarziu un plan de actiune ecologica globala, plan cunoscut ca Agenda 21.

In 1997, Protocolul de la Kyoto al Conventiei Cadru al Natiunilor Unite asupra Modificarilor Climatice (UNFCCC) a fost un pas mai departe facut la nivel international pentru limitarea impactului ecologic global a activitatilor umane si prevenirea unor daune ecologice majore ca rezultat al unor anumite emisii in atmosfera. Protocolul, cand a intrat in vigoare, a cerut tarilor enumerate in Anexa I a Conventiei (statele puternic industrializate) sa isi reduca emisiile totale a sase dintre gazele cu efect de sera.