Extras din proiect
Compania rusă Gazprom, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de gaze naturale, are ca obiect de activitate prospectarea zăcămintelor şi extracţia gazelor naturale şi a petrolului, transportul, prelucrarea şi realizarea acestora pe teritoriul Federaţiei Ruse şi în afara ei.
Compania a fost creată în anul 1992 ca Societate pe Acţiuni de tip închis, iar în 1998 a fost transformată în Societate pe Acţiuni de tip deschis. În momentul înfiinţării statul deţinea 100% din acţiunile firmei iar acum ponderea sa este de 50,002%. Prin urmare statul intervine direct în toate acţiunile interne şi externe ale companiei.
Misiunea declarată a Gazprom-ului este asigurarea consumatorilor din Federaţia Rusă cu gaze naturale şi onorarea contractelor şi a acordurilor interstatale referitoare la exportul de gaze.
Obiectivul strategic al concernului este de a deveni cea mai mare companie energetica de nivel şi standarde mondiale.
Compania Gazprom are un grad înalt de internaţionalizare. Activităţile ei nu se rezumă doar la exportul de gaze naturale. Aceasta deţine numeroase companii mixte cu care derulează proiecte atât în Rusia, cât şi în restul lumii (Europa; Asia: Turkmenistan, Uzbekistan, Kazakhstan, China, India etc; America latină: Venesuela) .
GAZPROM – PREZENTARE GENERALĂ
Grupul GAZPROM este format din societatea pe acţiuni OAO Gazprom şi subsidiarele acesteia (figura 1).
Compania rusă OAO Gazprom este unul dintre cei mai mari producători mondiali de gaz natural şi are ca şi obiect de activitate prospectarea zăcămintelor şi extracţia gazelor naturale şi a petrolului, transportul, prelucrarea şi realizarea acestora pe teritoriul Federaţiei Ruse şi în afara ei.
Figura 1. Structura Grupului Gazprom
STRUCTURA GAZPROM-ului
Gazprom este o companie energetică integrată vertical în componenţa căreia intră societatea mamă GAZPROM şi filialele acesteia, care se ocupă cu extracţia, transportul, prelucrarea şi vânzarea gazului, petrolului şi a altor hidrocarburi, depozitarea subterană a gazului, precum şi alte activităţi ce includ controlul tehnic al sistemului de transport prin conducte, forarea sondelor de petrol şi gaze, furnizarea de echipamente, producerea energiei electrice şi termice, prelucrarea informaţiilor şi asigurarea serviciilor bancare.
Figura 2. Activităţile de bază ale Gazprom-ului
Explorarea şi extracţia. În acest sector sunt implicate 7 filiale care au ca obiect de activitate prospectarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi.
Transportul gazului natural este efectuat de către 17 filiale care distribuie şi repartizează gazul pe regiuni. Reglarea fluctuaţiilor sezoniere ale consumului de gaz se face prin intermediul a 25 de depozite subterane de gaz situate pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Marketingul şi distribuţia gazului. Gazul natural este vândut pe piaţa internă de către societatea Mezhregiongaz. Exportul Gazprom-ului este realizat de filiala Gazprom Export.
Prelucrarea gazului şi a petrolului este realizată la întreprinderile societăţii „SIBUR HOLDING”, „GAZPROM NEFT” şi complexul de procesare al Gazprom-ului.
Activităţi auxiliare. Gazprom de asemenea execută activităţi care sunt auxiliare la afacerile sale de bază. Asemenea activităţi includ construirea, repararea, îmbunătăţirea şi controlul tehnic al Sistemului Unificat de Transport al Gazului; prelucrarea informaţiilor (Gazprom deţine câteve posturi radio şi de televiziune, ziare etc); producerea energiei electrice şi termice; asigurarea serviciilor bancare.
Structura oricărei organizaţii corporatiste se schimbă în funcţie de strategiile de dezvoltare ale companiei. Gazprom nu este o excepţie în acest sens. Reorganizarea activităţilor are ca scop creşterea eficienţei companiei, care este integrată vertical, în cadrul întregului lanţ de formare a costurilor produselor finite. Reorganizarea structurii interne a companiei prevede concentrarea activităţilor distincte de profil în filiale specializate la care Gazprom să fie unic acţionar.
Reorganizarea vizează 17 filiale şi presupune două etape:
1. Delimitarea activităţilor de profil şi a activelor corespunzătoare – activităţile şi activele care se suprapun cu cele ale filialelor deja existente (companii „donator”) vor fi delimitate în persoane juridice separate (companii „buffer”; „tampon”);
2. Consolidarea activităţilor de profil şi a activelor – companiile „buffer” astfel formate vor fi consolidate, în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară, prin fuziunea cu compania de profil corespunzătoare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Gazprom.doc