Autorizare și Control în Apa

Introducere

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european. O vacanţă la ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice.

Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva, în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă parte oraşul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o schimbare socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.

În ţările Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului, pentru majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manieră mai mult sau mai puţin spontană ori organizată.

Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului touristic în spaţiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă parte, prin diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu turismul în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural. Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, agroturismulnu mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţară sunt preferate din ce în ce mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în

dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere comunitare1, au o contrapondere în agroturismul. Activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de cuprindere, care pune în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă general în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendinţe, numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene se preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în

spaţiul rural.

Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă, precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar.

Practicarea turismului rural presupune existenţa următoarelor elemente:

-existenţa unui spaţiu rural bogat în tradiţii cu un mediu natural deosebit;

-oamenii interesaţi să practice o astfel de activitate;

-serviciile oferite de aceşti oameni: cazare şi masă;

-existenţa unei baze materiale (care implică mijloace de transport şi căi de

-acces) şi a unui cadru legislativ adecvat, care să impulsioneze oamenii în

-vederea practicării unei astfel de activităţi.

În ansamblul economiei locale, turismul rural se defineşte ca fiind “o formă de valorificare turistică a spaţiilor rurale prin exploatarea resurselor naturale, a valorilor şi tradiţiilor culturale şi istorice, a produselor agricole, a produselor de marcă cu identitate regională, şi specific etnografic şi cultural, menite să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi recreative, divertisment şi diverse servicii”.