Circuit în Maramureș și nordul Moldovei

1. DESCRIEREA REGIUNII

Maramuresul este considerat de multi sufletul satului tipic romanesc. Cu asezarile sale pitoresti, dealuri inverzite si campii pline de flori salbatice, Maramuresul concentreaza tot ceea ce inseamna viata la tara. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unica de a se intoarce in timp, de a fi martori ai unor vremuri si ai unei vieti mai simple.

Maramuresul este o destinatie unica, situata in inima Europei, care a pastrat cu mare grija cultura, traditiile si stilul de viata al taranului din vremuri trecute. Regiunea tine locul unui testament al traditionalului, al unei ere romantice a simplitatii si a valorilor morale despre care in zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii nostri.

Putine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor ce au trecut. Familiile raman in aceleasi sate ca si stramosii lor. Mestesugurile si traditiile sunt transmise din generatie in generatie. Imbracamintea tesuta manual este inca purtata cu mandrie. Biserica este in continuare sufletul satului. Vecinii se cunosc unii pe altii si se ajuta intre ei.

Viata in Maramures este invaluita in mister. Vizitatorii lui strabat pasurile montane, coboara in vaile insufletite, unde traditiile rurale se dezvaluie in fata lor ca un muzeu ce a prins viata, un peisaj ce este pe placul si celui mai capricios calator.

Maramuresul se bucura de un peisaj unic. Munti inalti, dealuri inverzite, rauri mai largi sau mai inguste, lacuri, paduri, pasuni, toate alcatuiesc una din cele mai frumoase regiuni ale Romaniei. Situat in nordul tarii, Judetul Maramures se intinde pe o suprafata de 6304 km patrati invecinandu-se cu Ucraina si cu judetele Suceava, Bistrita-Nasaud, Cluj, Salaj si Satu Mare. Aproape 50% din regiune este muntoasa, aici gasindu-se cel mai inalt varf muntos din Carpatii Orientali: Pietrosu (2303m). Patru lanturi muntoase distincte separa Moldova (a nu se confunda cu Republica Moldova, tara de peste Prut) de Transilvania. De la NV la Est, Muntii Gutai, Tibles si Rodna separa Maramuresul istoric de restul regiunii, iar muntii Maramuresului formeaza o legatura naturala si politica cu Ucraina in NE.

Maramuresenii au fost dintotdeauna credinciosi lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mancau, până la acoperământul de deasupra capului si bisericile în care se închinau. Timpul nu a stat în loc si multe din aceste lucruri se fac acum din materiale mai moderne. Cu toate acestea, acolo unde miroase a lemn, maramureseanul se simte si azi acasă. Iar vizitatorii se opresc si se minunează de frumusetea vechilor case, porti si biserici. Pe vremuri casele purtau o marcă socială relevând statutul proprietarilor. De altfel, aceasta reiese mai ales din inscripţiile scrise în limba română cu litere chirilice sau în limba latină. Apar aici nume de meşteri, de proprietari, de demnitari locali, cu diferite ranguri sociale, preoţi şi juzi, maramureşenii simţind nevoia să-şi înobileze casele cu asemenea consemnări pentru a atesta vechimea construcţiilor şi a le conferi valori în plus. Elementul care determina organizarea interiorului caselor, atât în plan material cât şi în cel ritual, era „meştergrinda”. Aceasta străbate în lungime toate încăperile construcţiei şi leagă pereţii transversali, susţine întreaga structură a acoperişului, împărtind, totodată, spaţiul casei în două: în dreapta, spaţiul „faptelor de viaţă” si în stânga, spaţiul „faptelor de ritual”. Poarta maramureşeană este un element arhitectural care conferă Maramureşului o identitate locală incontestabilă. În documentele medievale, era consemnat faptul că doar nobilii, aşa numiţii „nemeşi”, adică oameni liberi, aveau dreptul să îşi ridice porţi. Cei care aveau poartă, erau supuşi direct regelui şi nu autorităţilor locale. Astfel, spre exemplu, dacă un răufăcător se ascundea în gospodăria unui nobil, era protejat în faţa autorităţilor locale prin semnul porţii. Stâlpii de porţi sunt expresia marilor mituri din cultura noastră populară. Motivele sculptate în lemn au, fiecare, semnificaţia lor bogată: Funia răsucită reprezintă infinitul, necuprinsul, dar şi legătura dintre cer şi pământ. Soarele, simbolul Dumnezeirii este „dătător de viaţă”. El vede tot, ştie tot şi mai presus de toate, ştie adevărul.

Arborele vieţii simbolizează viaţa veşnică, tinereţea fără bătrâneţe.

Figurile antropomorfe sculptate în stâlpii porţilor aveau rolul de a proteja casa, gospodăria de forţele Răului. În viziunea populară, stâlpul porţii este pragul dintre un spaţiu neutru şi unul sacru, cel al gospodăriei. Tocmai din aceste considerente, motivele cu rol protector sunt plasate aici, pe acest hotar simbolic. Azi, în Maramureş, mai pot fi văzute porţi vechi de lemn, in special in satele de pe Valea Cosaului, precum si în Muzeul Satului din Baia Mare si Sighet. Cat despre portile noi, acesetea au elemente decorative mult îmbogăţite, de inspiraţie recentă, dar şi-au pierdut din semnificaţiile iniţiale, păstrând doar componenta esteticului.