Extras din proiect
A. Identificarea resurselor tursitice din localitatea Roşia Montana
I. Prezentarea localitatii.
1.1 Istoric
Localitatea are o existență milenară, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.
A fost înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria.
Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior. Primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.
În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roșia Montană.
Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roșiei eraușteampuri cre funcționau asemănător morilor de apă, fiind folosite pentru măcinarea minereului, în perioada anului când pe valea Roșiei debitul apei era insuficient pentru șteampuri, se deschidea stăvilarul unui lac (tău) artificial.
Roșia Montană a cunoscut și trăit toate evenimentele istoriei românilor: În anul1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniș, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluționari.
În perioada romana organizarea exploatarii aurifere cadea în sarcina unui procurator aurariarum, libert pe timpul lui Traian si facând parte din ordinul cavalerilor începând cu Hadrian. Rosia Montana (Alburnus Maior) era subordonata administrativ Procuratorului general din Ampelum (Zlatna ).
Importanta mineritului aurifer este subliniata de descoperirea a trei contracte de vânzare-cumparare de sclavi (Corpus Inscriptiones Latinarum, III, Tab. Cer.VI, VII, 25) si de un bogat inventar de unelte si ustensile folosite în galeriile de exploatare miniera (opaite - lucernae, butuc de roata hidraulica, daltite, sfredele etc.).
Dupa retragerea aparatului administrativ si militar roman, izvoarele arheologice confirma continuitatea locuirii în zona; mineritul se practica doar ocazional, numai pentru nevoile proprii ale membrilor obstilor satesti.
În Evul Mediu, localitatea a purtat denumirea Rosia Montana cu diferite variante: Valea Rosie, Verespatak, Rosia de Munte, dar nu mai apare în documente ca localitate de sine statatoare, fiind inclusa pâna în 1860 în orasul Abrud. Pentru mai buna exploatare, regii maghiari au încercat anumite reglementari juridice, care au contribuit la dezvoltarea mineritului aurifer.
În anul 1642 se pomeneste ,,asa zisa Cetate, celebra mina de aur de la Rosia Montana", care este pe jumatate cumparata de Ladislau More de la Stefan Fodor, împreuna cu fânetele si steampurile ce-i apartin. Revigorarea exploatarii miniere se datoreaza si unor masuri de redresare din perioada domniei lui Gabriel Bethlen. Dieta din 1618 introducea o serie de înlesniri: scutirea pe timp de un an de urbura, scutirea de slujba ostaseasca, ajutoare pentru minerii invalizi, libertate de circulatie. Drept urmare, daca în 1676 în Rosia Montana functionau 77 de steampuri, în 1757 erau 119, iar în 1772 acestea erau în numar de 226 ( A.Sântimbreanu, Muzeul Mineritului din Rosia Montana).
La 1773 împarateasa Maria Tereza aproba statutul mineritului din Abrud; imaginea împaratesei este înca vie în memoria comunitatii din Rosia Montana si din Corna, retinând actul de danie catre biserica catolica din Rosia Montana (icoana Fecioarei Maria, împodobita cu un sirag de perle negre, aflata si astazi între odoarele bisericii), precum si activitatile de modernizare ale Taului Mare.
Totusi, înca din anii 1781-1782, rosienii au depus o multime de plângeri la judecatorie prin care protestau fata de obligativitatea lucrului ,, cu palma si carul" la amenajarea taurilor de acumulare (V.Wollman , B. Roman, A.Sântimbreanu, Aurarii din Muntii Apuseni). Cu acest prilej gasim consemnate o serie de nume ale petitionarilor. La vremea rascoalei lui Horea, Closca si Crisan rosienii se implica direct, arzând casele ungurilor, biserica catolica si incendiind unele guri de mina (David Prodan, Rascoala lui Horea). Rosienii participa la Revolutia de la 1848 -1849, fiind înrolati în armata lui Iancu, unde apar condusi de eroii locali - George Gritta si preotul Simion Balint, devenit prefectul Legiunii Aries, al carui monument funerar se afla conservat în cimitirul bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Rosia Montana.
În anul 1850 întâlnim titulatura în limba româna a localitatii Rosia si Corna, ortografiat Korna (Fondurile arhivare ale Statisticii Transilvaniei din 1830-1850). Începând cu anul 1857 începe actiunea de separare administrativa de Abrud, devenita oficiala în anul 1860. Dupa 1854 localitatea Rosia Montana va avea denumirea dubla, maghiara si româneasca, Verespatak-Rosia, iar dupa Marea Unire se va numi Rosia de Munte (Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Evaluarea Potentialului Turistic al Rosiei Montane.doc