Muzeul Satului

Organizarea Muzeului Satului nu trebuie discutata independent de contextul a ceea ce sociologia mondiala a numit "Scoala sociologica de la Bucuresti", al carui initiator si conducator a fost prof. Dimitrie Gusti. Experiment interdisciplinar inedit, comentat si azi favorabil în Europa si în S.U.A., axat cu precadere asupra lumii rurale, "Scoala sociologica de la Bucuresti" a oferit afirmarea principiilor gustiene, în cadrul carora activitatea de cercetare se baza pe o legatura permanenta care trebuie stabilita între "cunoastere" si "actiune". Din aceasta perspectiva, Muzeul Satului din Bucuresti este unul din rezultatele "actiunii", la baza lui stând dorinta, explicit afirmata, de a demonstra global structura sociologica a satului românesc.

Dar iata cum s-au desfasurat evenimentele care au condus la cristalizarea ideii de organizare a unui muzeu al satului. În 1925, prof. Dimitrie Gusti alcatuieste o prima grupa formata din 10 monografisti, studenti ai catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti, la care se alatura si studentul în medicina D.C. Georgescu. Echipa este însotita de profesor în satul Goicea Mare, judetul Dolj (Oltenia), având cu ei chestionare deja elaborate si care erau organizate pe "cadre" si "manifestari", adica "cadrul cosmologic", "cadrul biologic", "cadrul istoric" si "cadrul psihologic". "Manifestarile" unei colectivitati umane se puteau concretiza, dupa parerea prof. Dimitrie Gusti, în domeniile "economiei politice", "jurisdictiei", "etnofolclorului" si "stiintelor camerale". Se intentiona, fara îndoiala, ca prin monografii satesti, realizate în localitatile - esantion, sa se alcatuiasca o sociologie a natiunii. Chiar daca, în final, nu s-a putut ajunge la concretizarea acestui proiect ambitios, experienta acumulata si materialele publicate au impus totusi scoala sociologica româneasca pe plan international, fiind cea dintâi semnalata în istoria doctrinelor sociologice.

În 1926, campania monografica s-a desfasurat la Rusetu, judetul Braila (Muntenia), echipa fiind alcatuita din 17 membri, iar cercetarea efectuandu-se pe durata a doua saptamâni. Este locul sa citam un excelent portret facut de H.H. Stahl profesorului Dimitrie Gusti, considerînd ca în felul acesta vom întelege mai exact spiritul de emulatie care a stimulat rezultatele campaniilor monografice: "Faptul ca profesorul nostru, personalitate atât de marcanta a vremii, obisnuia sa ne trateze cu titlul de "domnule coleg", întotdeauna cu o deferenta care mergea, când era cazul, pâna la un vadit respect, ne dadea un sentiment de mândrie. În echipa eram deci "colegi" cu marele profesor, membru al Academiei, de care multi altii, mai batrâni, aveau o temere reverentioasa, ca fata de cel pe care îl constatau mai învatat decât ei, oricare le-ar fi fost meseria.

Caci Gusti stia filosofie ca un doctor iesit din scolile filosofice germane, citind pe greci si latini în original. Stia economie politica mai mult decât altii, de specialitate chiar, elev fiind al lui Karl Bucher. Stia drept, cât oricare dintre marii juristi români. Stia psihologie ca unul care îsi daduse doctoratul cu Wundt. Oricare ar fi fost problema pusa în discutie, în domeniul stiintelor sociale, Gusti îti era superior, mai ales prin memoria sa exceptionala, care tinea proaspata o eruditie extraordinara, capabil fiind sa-ti spuna, sistematic, numele autorilor care se ocupasera de o anume problema, unde, în ce volum, în ce revista, deseori si la ce pagina puteai gasi informatiile necesare.

Si totusi, acest savant si adânc filosof, în cadrul sedintelor de seminar (de la sfârsitul fiecarei zile de activitate în sat) ti se înfatisa ca un modest cercetator, în cautare de adevar, lucrând cot la cot cu tine, îndrumându-te, asa cum ar trebui sa faca orice maestru cu ucenicii sai, atunci când sunt prinsi cu toti în focurile creatiei, într-o munca luata pe raspundere comuna. Gusti era totusi, aparent, distant, pastrând adica o politete care ni se parea ostentativa, distanta cuvenita totusi între oameni de vârste deosebite si de nivele stiintifice altele. Era cu toate acestea extrem de atent fata de orice elev al lui pe care îl socotea de buna credinta, bine pregatit si cu destula putere de munca, ca sa nu-i mai trebuiasca decât sa fie slefuit si ajutat sa mearga, pe raspundere proprie, în aventura pasionanta a cercetatorului stiintific. Si "sef de scoala" a putut fi, pentru ca pentru el suprema bucurie consta în succesele personale ale elevilor lui".

La aceste trasaturi amintite de H.H. Stahl mai adaugam pe cele ale academicianului Stefan Milcu, antropolog, care spunea, la o masa rotunda dedicata campaniilor monografice, ca Dimitrie Gusti a fost un profesor cum rar se pot întâlni. Urmarea evolutia stiintifica a fiecarui student, chiar si a acelora care promovau idei diferite de "sistemul" gustian. Îi invita acasa, îi chestiona asupra bazelor teoretice pe care îsi sprijineau demonstratiile, le împrumuta carti, nu alese la întâmplare, ci motivate de necesitatile pe care le impunea etapa stiintifica pe care trebuia sa o parcurga cel ce urmarea elaborarea unui sistem sociologic propriu. Numai asa ne putem explica de ce la campaniile organizate de D. Gusti au aderat o serie de oameni de cultura deja consacrati la vremea respectiva sau care au devenit savanti în perioada imediat urmatoare celui de al doilea razboi mondial.

În 1927, satul ales a fost Nerej, judetul Vrancea (Moldova), prima localitate aleasa într-o zona subcarpatica unde se manifestase, de-a lungul timpului, "razesia", depresiune socotita de Dimitrie Cantemir ca un fel de "republica taraneasca", una din numeroasele "tari" care pastrau înca evidente urmele autonomiei fata de curtea domneasca a Moldovei, tot asa cum s-au manifestat în timp si sara Oltului, Câmpulung Moldovenesc si altele. Echipa a fost formata din 41 de echipieri, în care figurau si 9 studente. Succesul cercetarilor anterioare a atras atentia unor savanti de renume, printre care trebuie sa-l numim aici pe prof. Francisc Rainer, seful catedrei de anatomie a Facultatii de Medicina, care a venit la Nerej cu întreaga aparatura necesara studiilor sale de antropologie.