Organizarea Muncii la un Hotel

INTRODUCERE

Gradul de dezvoltare a sectorului hotelier într-o ţară poate spune foarte mult despre ţara respectivă, el este un adevărat barometru al calităţii vieţii, al stabilităţii politice, al dezvoltării economice de ansamblu, al civilizaţiei în general.

Legătura dintre turism şi industria hotelieră este complexă şi se desfăşoară în ambele sensuri. Pe de o parte, industria hotelieră se dezvoltă, se amplifică cantitativ şi structural ca urmare a circulaţiei turistice, iar pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiţionată de existenţa spaţiilor de cazare, gradului lor de echipare, de calitatea şi varietatea prestaţiei oferite.

Industria hotelieră joacă un rol important şi prin valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul economic a diferitelor zone, şi aceasta deoarece zone bogate în obiective turistice pot rămâne în afara interesului turistic datorită echipării necorespunzatoare şi invers.

În ultimele decenii progresul tehnic a cunoscut un înalt nivel în toate ramurile de activitate. Ritmul sporit al acestui proces în plină evoluţie a adus cu sine raporturi noi, între om – mijloacele de lucru şi mediul de producţie. Pentru a răspunde cerinţelor proceselor moderne de producţie, activitatea de protecţie a muncii, trebuie să ţină şi ea permanent pasul cu tot ce este nou.

Asigurarea protecţiei muncii este strâns legată de pregătirea profesională a angajaţilor şi de respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie a muncii.

În concepţia organizatorică a legii R. Moldova „Cu privire la protecţia muncii” obligaţia şi răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecţie a muncii, o au cei ce organizează, controlează şi produc procesul de muncă.

Conducătorii procesului de producţie, au obligaţia să cunoască în primul rând toate locurile de muncă din unitatea respectivă care prezintă pericol de accidentare şi în acelaşi timp şi cauzele reale care au produs anterior accidente de muncă, pentru luarea măsurilor tehnico-organizatorice corespunzătoare.

Măsurile de protecţie a muncii, se asigură pentru toţi angajaţii (permanenţi, sezonieri sau angajaţi vremelnic), pentru elevi şi studenţi în perioada practicii profesionale, precum şi pentru cei ce efectuează vizite în unităţi.

Normele şi regulile de protecţie a muncii au drept scop îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi înlăturarea cauzelor care pot provoca accident de muncă şi îmbolnăviri profesionale prin folosirea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi organizarea corespunzătoare a muncii.

O parte indispensabilă a protecţiei muncii este profilaxia incendiară care include un ansamblu de măsuri organizatorice şi tehnice, orientate spre asigurarea securităţii oamenilor, prevenirea incendiilor, limitarea propagării acestora în spaţiu, precum şi crearea condiţiilor pentru lichidarea cu succes a incendiului.

Soluţionarea cu succes a problemelor complexe ce ţin de securitatea muncii necesită o organizare corespunzătoare şi conlucrare a multor subdiviziuni ale întreprinderii, a organelor controlului şi supravegherii de stat, a sindicatelor.

Scopul şi sarcinele prezentei lucrări constă în evidenţierea specificului organizării muncii hoteliere, a rolului acesteia în contextul organizatoric general.

Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele obiective:

fundamentarea teoretică a industriei hoteliere;

determinarea specificului industriei hoteliere;

identificarea factorilor motorii şi a tendinţelor privind organizarea muncii hoteliere;

elaborarea strategiei managementului în întreprinderile de turism şi a propunerilor menite să sporească eficienţa muncii în intreprinderile de turism din Moldova.

CAPITOLUL I: ORGANIZAREA ŞI DISCIPLINA MUNCII – CONDIŢII DE DESFĂŞURARE NORMALĂ A ACTIVITĂŢII ÎN ORICE UNITATE

1.1. Noţiunea de organizare a muncii şi alte aspecte privind organizarea muncii

În sensul său cel mai cuprinzător, organizarea muncii constă în proiectarea, alegerea şi transpunerea în practică – în cadrul unei structuri determinate – a unui ansamblu de metode şi forme de activitate, care au ca scop valorificarea cu eficienţă maximă a potenţialului material şi uman, altfel spus, obţinerea unor rezultate de o valoare cât mai ridicată, cu investiţii cât mai reduse de materiale, energie şi timp, precum şi realizarea condiţiilor optime pentru afirmarea forţelor creatoare ale omului, pentru dezvoltarea deplină a personalităţii lui .

Eficienţa este raţiunea însăşi a organizării muncii, scopul ei ultim. De aceea, ea îşi găseşte consacrarea expresă în lege. Acest principiu fundamental, care pune accentul pe economiile cât mai mari de materiale şi energie umană, trebuie să fie însă bine înţeles. Efectul este amplificat – uneori în mod spectaculos faţă de rezultatele anterioare – în primul rând, datorită investiţiei de inteligenţă, inventivităţii, îmbinării într-un mod nou a elementelor procesului muncii.

Optimizarea procesului muncii implică îmbogăţirea continuă a experienţei omului ca participant la acest proces, afirmarea şi dezvoltarea personalităţii lui .

Organizarea muncii implică toate laturile procesului de muncă. Ea are în vedere atât optimizarea relaţiilor dintre om, pe de o parte, şi mijloacele de muncă, pe de altă parte – direcţie în care sunt chemate să acţioneze cu precădere ştiinţele economică şi tehnologică – cât şi perfecţionarea relaţiilor dintre oameni în cadrul acestui proces, care nu poate fi decât social, conştient, subsumat unei anumite finalităţi (scop). Organizarea muncii este prin excelenţă o operă umană. Ea este nedespărţită de ordine, gândită şi înfăptuită în considerarea unor scopuri prealabil determinate.