Provinciile Maritime ale Canadei

Capcane pentu homari în North Rustico Harbour

1. Introducere şi hartă

Provinciile Maritime

PEISAJELE DIVERSE CARE ALCĂTUIESC MOZAICUL acestei regiuni puţin populate au un element comun – marea. Provinciile Maritime – New Brunswick, Insula Prince Edward şi Nova Scotia – au fost colonizate de pe mare şi majoritatea celor aproximativ două milioane de locuitori ai lor trăiesc în aşezări de coastă de diverse tipuri. Satele pescăreşti parcă neatinsee de trecerea timpului şi micuţele porturi sunt cele care atrag astăzi numeroşi vizitatori către această lungă şi adânc crestată coastă, care adăposteşte golfuri şi golfuleţe, cu fiorduri şi estuare, faleze abrupte şi insule, dar şi înfricoşătoarele fluxuri şi refluxuri din Golful Fundy.

Spre interior, Provinciile Maritime, prin contrast, par pustii, acoperite de pătura pădurii crescute pe solurile subţiri şi flămânde ale platourilor muntoase, cu stânci din familia celor ale lanţului Appalachian. Porţiunile fertile care mai apar sunt cu atât mai bine-venite, precum valea râului Saint John din New Brunswick şi Valea Annapolis din Nova Scotia. Insula Prinţului Edward (P.E.I.) este o excepţie. Careurile frumos ordonate ale fermelor în care cultivarea cartofului e predominată i-au adus provinciei numele de “Million Acre Farm” (Ferma de un million de acre) sau, mai puţin politicos “Spud Island” (Insula Cartofului).

Provinciile Maritime nu au un centru natural; marea le separă şi le uneşte. Halifax poate că este cel mai mare oraş, dar destinul său a fost întotdeauna unul oceanic, cu puternice legături cu Europa şi Statele Unite, ca şi interiorul continentului. Mult mai interior, Fredericton, capitala provinciei New Brunswick, îşi împarte funcţiile de municipiu cu oraşul-port Saint John şi cu Moncton, care încă mai serveşte drept nucleu feroviar regional şi, într-un rol mai nou, drept centru pentru populaţia acadiană. Insula Price Edward, reticentă în a se ralia restului Canadei în timpul Confederaţiei, încă mai este confundată în visele unei identităţi separate, în pofida construirii marelui pod care o leagă de vecinii săi de peste Strîmtoarea Northumberland. Şi Insula Cape Breton este, de asemenea, distinctă – industria sa grea stă nas în nas cu decorul sălbatic al coastei sale galice şi cu parcul Naţional Cape Breton Highlands. De asemenea, Cape Breton este deţinătoarea celui mai măreţ dintre numeroasele monumente istorice aflate în Provinciile Maritime – vasta fortăreaţă franceză reconstruită Louisbourg.

Provinciile Maritime sunt cele mai omogene etnic dintre toate regiunile Canadei. Francezii sînt încă prezenţi în toate cele trei provincii, în pofida regilor deportării acadiene impuse de către britanici la jumătetea secolului al XVIII-lea. Deşi numărul lor este redus în P.E.I. şi doar mai putin reprezentativ în Nova Scotia, ei formează aproape o treime dem populaţia New Brunswickului, provincia doar oficial bilingvă a ţării. Altminteri, majoritatea populaţiei îşi susţine descendenţa din ramura britanică sau irlandeză. Scoţienii trăiesc pe tot cuprinsul provincie Nova Scotia, cu highlander-ii şi irlandezii concentraţi în Insula Cape Breton; mulţi irlandezi locuiesc în oraşe, ca şi loialiştii americani, pentru care mai ales New Brunswickul a devenit a doua patrie. Printre loialişti s-au aflat şi sclavi eliberaţi, strămoşii comunităţii de culoare din Halifaxul contemporan. Dar mai înainte de ei, britanicii stabiliseră o colonie de “protestatanţi străini”, cei mai mulţi de origine germană, în proiectatul oraş-port Lunenburg, parte a strategiei pentru consolidarea stăpînirii lor asupra unei regiuni a cărei populaţie colonială era aproape în întregime franceză.

Au trebuit să treacă mulţi ani, expulzarea acadienilor (1755) şi două asedii ale Louisbourgului (1745 şi 1758), până când Provinciile Maritime să intre în sfârşit şi pe de-a întregul în mâinele britanicilor, iar Île-St.-Jean să devină St. John’s Island şi, mai apoi, Prince Edward Island.

În secolul al XIX-lea, economia Provinciilor a axplodat cu “lemnul,vîntul şi apa”. Lemnul local era exportat sau folosit la construirea faimoaselor corăbii cu pânze ale regiunii. Odată cu apariţia vaselor din oţel, după 1880, a început un lung declin, frânat temporar de cele două războaie mondiale şi, recent, de modernizarea hotărâtă şi încurajarea unor ramuri precum creşterea somonului, agricultura şi – din ce în ce mai mult – turismul.

2. a. New Brunswick

GOLFUL FUNDY ESTE UN REMARCABIL CUPRINS DE APĂ CU FLUX ŞI reflux. Nimic asemănător nu mai există în lumea maritimă. Aici au fost înregistrate unele dintre cele mai mari cote de flux din lume – pînă la 15 metri. Înălţimea lor este cauzată de forma de pîlnie a golfului – larg şi adânc la intrare, îngust şi cu ape mici la capăt. Aceste maree impresionate conduc 100 de miliarde de tone de apă înăuntru şi în afara golfului în fiecare zi, oferind un spectacol magnific.