Regiuni și Centre Turistice - Depresiunea brad-hălmagiu

1.Poziţionare geografică în cadru statal (dacă este cazul) şi continental

Depresiunea Brad-Hălmagiu se dezvoltă în bazinul Crişului Alb şi constituie una din „porţile” de pătrundere dinspre Câmpia Aradului spre Munţii Apuseni. Ţinutul este încadrat de culmile muntoase ale munţilor Zarand în vest, Metaliferi în sud, Bihor în est şi Codru-Moma. Administrativ, depresiunea Brad-Hălmagiu se desfăşoară pe teritoriul judeţelor Arad şi Hunedoara.

Depresiunea Brad-Hălmagiu

2.Potenţialul natural turistic

Relieful. Formată prin prăbuşirea fundamentului cristalin în tortonian (tortonianul superior), depresiunea Brad-Hălmagiu este dispusă în formă de amfiteatru natural, cu alternanţe deal-vale.

Clima. Climatul este continental, cu influenţe oceanice: temperatura medie anuală de 8ºC, iar numărul zilelor cu temperaturi pozitive de 260 zile, sunt parametrii climatici care determină o bună desfăşurare a activităţilor turistice.

Hidrografia este reprezentată, în principal, de Crişul Alb care traversează depresiunea şi care atrage mulţi pescari, aici predominând scobarul pe lângă specii de crap, ştiucă, lipan, ş.a. Din punct de vedere hidrografic localitatea Vaţa de Jos este recunoscută ca staţiune balneo-climaterică cu izvoare minerale, ape termale (cu proprietăţi curative deosebit de eficiente în tratamentul bolilor reumatice, a convulsiilor spasmodice, inflamaţiilor, paraliziilor, afecţiunilor tubului digestiv, glandelor anexe, afecţiunilor ginecologice, afecţiuni ale sistemului nervos) şi ape sulfuroase.

OBIECTIVE TURISTICE

- Natura ocrotită -

Cheile Ribicioarei, rezevaţie naturală de tip mixt, categoria a IV-a, sunt localizate în cursul median al văii cu acelaşi nume, amonte de satul Ribicioara, ajungând la o lungime de aproape 2 km şi desfăşurîndu-se în plan sub forma unui ’’S’’ inversat. Se remarcă prezenţa calcarelor jurasice cu pereţi pe alocuri abrupţi, pe care s-a dezvoltat o bogată vegetaţie specifică, având o structură calcaroasă, cu pereţi foarte abrupţi pe alocuri. Turiştii pot admira abrupturi, cornişe zimţate şi piscuri ascuţite, ravene în rocă sau grohotişuri mobile. Un mic afluent din versantul drept al cheilor, pârâul Topliţei –spre exemplu - generează în drumul său Peştera Topliţei (27m) sau Peştera de la Izvorul Topliţei (19m). Alte peşteri din Cheile Ribicioarei, deşi de dimensiuni mici, completează, divesitatea atracţiiei acestui obiectiv de interes turistic. Pe versantul drept al Cheilor Ribicioarei se află peştera Cismei, peşteră declarată rezervaţie speologică, cu o lungime a galeriilor de aproximativ 69 m şi o diferenţă de nivel de 41 m. Aceasta adăposteşte numeroase formaţiuni stalagmitice, un bogat depozit paleofaunistic şi desene rupestre.

Cheile Ribicioarei

Cheile Uibăreştilor se află pe teritoriul comunei Bulzeşti, dar accesul spre chei este mai facil prin satul Uibăreşti, sau peste deal din Cheile Ribicioarei. Lungimea sectorului de îngustare depăşeşte 2 km, avînd o desfăşurare relativ rectilinie şi o orientare nord-sud. Abrupturile şi crestele sunt şi aici dominante în peisaj. Înălţimea pereţilor depăşeste 200 m, iar în versanţii cheilor sunt prezente nişe, abriuri, peşteri. Aşa sunt cele două cavităţi din versanţii cheilor, Peştera de Jos de Podul Natural (21 m) şi Peştera din Calea Cicerii (120 m), precum şi peşterile de pe platoul desfăşurat de o parte şi de alta a cheilor: Peştera din Piatra Şoimului (65 m) şi Peştera Ponor (301 m) . Aceasta din urmă are o desfăşurare ce-i asigură supremaţia în context local, fiind situată pe versantul drept, în partea finală a unei văi oarbe. Galeriile etajului superior, cu o dispoziţie spaţială labirintică, sunt frumos concreţionate (stalactite, coloane, draperii, scurgeri parietale etc.). Obiectivul de vârf al Cheilor Uibăreştilor rămâne Podul natural de la Grohot, localizat în treimea superioară a acestora şi străbătut de pârâul Grohot. Uriaşa arcadă de calcare are o lungime de 45 m, reprezentînd doar un segment din peştera de odinioară şi este formată din roci predominant calcaroase (jurasice ) care realizează aici cea mai înaltă treaptă în sectorul vârfului Grohot (738 m). Aceste roci, uşor solubile dau totodată un relief interesant prin particularităţile sale morfologice, prin frumuseţea peisagistică, prin dezvoltarea fenomenelor carstice - subterane şi de suprafaţă – şi prin flora şi vegetaţia calcofilă favorizată atât de natura petrografică a solului, cât şi de condiţiile micro-climatice. Pantele Masivului Grohot sunt acoperite în special cu o vegetatie de grohotiş.Versantul sudic este populat mai ales cu plante ierboase xerofile, iar locurile mai dosite sunt preferate de cenoze. Mare parte din pâlcurile fitocenozelor sunt intercalate de tufărişe de liliac cu mojdrean. Dacă în partea din amonte tunelul subteran este mai larg, apele ocupînd întreaga albie doar la viituri, în cea din aval, lărgimea galeriei nu depăşeşte 5 m, fiind inundată în totalitate. Zona nu este amenajată turistic, dar constituie un spaţiu perfect pentru amatorii de drumeţii prin locuri sălbatice. Turiştii pot admira abrupturi, cornişele zimţate şi piscurile ascuţite, ravenele în rocă sau grohotişurile mobile.