Turismul Cultural în România

Capitolul 1 Prezentare turism cultural

1.1 Patrimoniul cultural – pe tipul de obiectiv turistic ales

Castelul Peleş, fostă reşedinţă de vară a familiei regale, este un monument unic în România, prin frumuseţe, prin valoarea sa istorică şi arhitecturală, comparabil cu edificii similare din Germania, Franţa, Elveţia şi din alte tări ale spaţiului european. Castelul Peleş este conceput cu lift interior, cu încălzire centrală şi este primul castel electrificat din Europa.

Frumuseţea peisajului l-a determinat pe regele Carol I să aleagă acest loc pentru construirea reşedinţei regale, în 1866, când a poposit la Mănăstirea Podul Neagului, din localitatea cu acelaşi nume. În urma acestei vizite, regele Carol I, în anul 1872 a achiziţionat 1000 hectare, în locul denumit Piatra Arsă (moşia Sinaia). La construirea catelului au participat muncitori de diferite naţii şi a fost decorat de celebrii creatori, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.

Lucrările castelului au fost încheiate în 1914 şi au costat aproximativ 16 milioane lei-aur.

Castelul Peleş a fost naţionalizat în 1948, în anul 1953 a fost declarat muzeu, iar din 2007 este proprietatea Regelui Mihai, rămânând însă, parte a patrimoniului cultural român.

Castelul Peleş a fost inclus şi într-un top al celor mai frumoase castele din întreaga lume. Realizat de un utilizator al site-ului opentravel.com, Peleş se află pe locul şase, alături de castele renumite precum Hohenzollern, Castelul Howard, Castelul Praga, fiind considerat “o construcţie ca în poveşti” .

1.2 Perspective de dezvoltare

Patrimoniul cultural istoric al României, este foarte bogat, printre care se regaseşte şi Castelul Peleş.

Una din acţiunile Ministerului Dezvoltării Regionale ale Turismului este „Conferinţa de dezvoltare a Castelelor”, scopul acestei acţiuni este de a contribui la dezvoltarea durabilă a castelelor cu potenţial de dezvoltare din punct de vedere social şi economic, prin crearea unei reţele largi de parteneri, crearea unei rețele a specialiștilor în domeniul patrimoniului cultural - dezvoltarea infrastructurii culturale și în special, cea în domeniul patrimoniului construit - fiind aproape imposibilă fără o rețea uniformă a experților în domeniu. Patrimoniul cultural devine o parte valoroasă a vieții noastre, a prezentului nostru, doar dacă are funcție reală, şi îndeplinește un rol în viața societății.

De asemenea, pe lângă proiectele naţionale de dezvoltare, oraşul Sinaia mai beneficiază şi de ajutorul instituţiilor locale. Planul de dezvoltare al judeţului Prahova , iniţiat de Consiliul Judeţean Prahova în 2010, ce se va derula până în 2013, este unul extrem de optimist, în care se pune accentul nu numai pe infrastructură şi turism, ci şi pe dezvoltarea resurselor umane. Tot în acest plan Consiliul Judeţean a prevăzut şi reabilitarea clădirilor cu valoare istorică din judeţ, printre care se află şi Castelul Peleş pentru care doreşte să atinga următoarele obiective:

- Înfiinţarea în Castelul Peleş a unui centru cultural modern cu destinaţie complexă;

- Promovarea obiectivelor şi manifestărilor culturale locale prin intermediul activităţilor turistice;

- Dezvoltarea unui asezământ cultural, menit să asigure perpetuarea meşteşugurilor şi ocupaţiilor tradiţionale din zona Sinaiei;

- Obţinerea de finanţări nerambursabile în domeniul cultural;

- Atragerea marilor operatori internaţionali de turism în judeţ şi integrarea judeţului în circuitele turistice internaţionale;

- Crearea şi promovarea produselor turistice cu specific regional;

De asemenea un rol foarte important pentru perspectivele de dezvoltare a Castelului Peleş îl ocupă şi ONG-urile având rolul de a facilita sarcinile autorităților și a proprietarilor, prin împlinirea unor funcții, pe care guvernul nu este în măsură să le îndeplinească în mod eficient, respectiv de a propune proiecte și abordări care ajută la recăpătarea măcar parțială a importanței castelelor.

În ceea ce privește structurile de primire, România are o imagine destul de bună pentru viitor, dar se are în vedere totuşi construirea unor structuri noi, dar și modernizarea celor existente. Structurile turistice de alimentație și tratament sunt bine reprezentate în comparație cu cele de agrement și prestări servicii, care nu sunt suficient de bine dotate din punct de vedere al bazei tehnico–materiale. Acestea din urmă necesită modernizări masive, dar și introducerea unor noi forme de agrement și extinderea rețelei de servicii. Turismul este foarte strâns legat de civilizație și cultură, între ele instituindu-se o relație de interdependență. Prin valorificarea resurselor naturale, umane și financiare puse la dispoziția sa, turismul generează efecte economice și sociale care duc la creșterea eficienței economice, a progresului și a civilizației. Manifestarea cererii turistice și dinamica acesteia în România sunt determinate de o serie de factori demografici, psihologici, organizatorici, care joacă un rol hotărâtor în cadrul diferitelor segmente de turism. Pentru o dezvoltare complexă a turismului, potențialii clienți ar trebui să fie mai bine informați prin intermediul mass–mediei, internet, TV.

Pe lângă zecile de castele, palate, clădiri monument sau foste domenii boereşti lăsate în paragină, în România există şi cazuri fericite ale unor clădiri de patrimoniu.

Acolo unde a existat interes şi iniţiativă, şi mai ales bani şi pricepere, unele clădiri, adevărate moşteniri istorice au devenit atracţii turistice. Excepţiile pot fi numărate pe degete, se arată într-o amplă analiză publicată în Adevărul, iar acestea sunt: Castelele şi palatele-muzeu, cum ar fi Peleş şi Pelişor, Bran, Castelul Huniazilor, sau cele preluate de organizaţii non-guvernamentale sau oameni de afaceri cum ar fi Castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi, Castelul Banffy de la Bonţida, Cluj, sau Castelul Şofronea din Arad.