Diviziunea puterilor în stat - România versus Statele Unite

1.INTRODUCERE

Odată cu creșterea numerică a populației apare nevoia de organizare, formarea unor colectivități umane, care prin efortul comun urmăresc atingerea unor scopuri commune, rezolvarea problemelor ce necesită un efort comun pentru soluționarea acestora. De asemenea populația este în continuă dezvoltare, apare o diferențiere a acestora în săraci și bogați, astfel apare nevoia de protecție a averilor și pozițiilor sociale; apare nevoia „reglementării relațiilor de proprietate în cadrul unei anumite comunități”, factor determinant al evoluției și dezvoltării individului. Toate acestea conduc spre nevoia individului de protecție față de semenii săi, față de dezlanțuirea fenomenelor naturii.

În concepția lui Max Weber statul este aceea „asociere umană care își arogă cu succes dreptul de a avea, în granițele unui anumit teritoriu, monopolul asupra constrângerii fizice legitime”( Weber, 1992, p.8). Presupune existența unui teritoriu bine delimitat, în interiorul căreia este admisă legitimitatea de folosirea forței de constrângere și obligativitate. În continuarea ideii autorul definește statul „un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe instrumentul exercitării legitime a constrângerii” mergând până la o abordare modernă a notiunii de stat, ca o „unitate de dominație instituționalizată, care încearcă, în cadrul unui anumit teritoriu, să monopolizeze, ca instrument al dominației, constrângerea fizică legitimă”( Weber, 1992, p.12). De remarcat, în definițiile sale, Max Weber pune accent pe „constrângere”, ce denotă o caracteristică importantă a statului, pentru a-și putea exercita controlul asupra colectivității, în ideea menținerii unui echilibru.

Structura teritorială a națiunii unitară sau federală, reprezintă o alegere importantă și fundamentală. Națiunea reprezintă populația “cu o anumită conștiință de sine, o coerență, o istorie și o cultură comune și adesea o limbă comună” ( citat M.G.Roskin, R.L.Cord, J.A.Medeiros, W.S.Jones, 2011, p.73). Fiecare națiune are o structură de guvernământ puternică cu o autoritate supremă, capabilă să își pună în aplicare toate hotărârile.

Națiunile funcționează după un anumit set de reguli, adică după o constituție. Majoritatea constituțiilor prevăd drepturile și libertățile individuale. Constituția conține legile fundamentale ale societății, stabilește formele, instituțiile și limitele guvernării.( M.G.Roskin, R.L.Cord, J.A.Medeiros, W.S.Jones, Știința Politică - O Introducere, București: Polirom, 2011)

Scopul constituției este de a formaliza structura guvernării. Cu alte cuvinte constituția poate fi privită asemenea unui proiect, prin intermediu constituției se face o descriere a competențelor organelor statului, cu definirea autorității și limitelor puterii fiecărei ramuri administrative precum și mijloacele prin care se poate rezolva un conflict. De asemenea, se conturează repartizarea puterii între guvernul central și administrațiile locale și regionale.

Constituția stabilește legitimitatea guvernului. Un stat nou este recunoscut de celelalte națiuni după elaborarea unei constituții scrise care reprezintă un semn de permanență și responsabilitate. În cazul nostru, constituțiile au fost scrise la scurt timp după ce a avut loc o schimbare majoră a regimului. Pentru a elabora o nouă costituție, după răsturnarea unui regim, este necesară întrunirea unui corp legislativ, Adunarea Constituantă (M.G.Roskin, R.L.Cord, J.A.Medeiros, W.S.Jones, 2011, p.98). În cazul României, membrii Adunării Constituante au votat adoptarea Constituției în anul 1991, după Revoluția din decembrie 1989. Pe de altă parte, constituția Statelor Unite ale Americii este adoptată în anul 1787, reprezintă fundamentul organizării politice și juridice a statului federal american, iar în anul 1971 aeste adăugată „Declarația drepturilor omului” ce conține 10 amendamente. Așa cum spunea Prof. Univ. Dr. Ioan Muraru în lucrarea” Codex constituțional: constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene”- “Constituția este expresia de necontestat a personalității și gândirii politice” Dacă în cazul SUA, structura teritorială a națiunii este federală, în ceea ce privește România avem un sistem unitar, puterea nu este împărțită teritorial. Federalismul presupune existența de subdiviziuni civile, statele, „cu vieți politice propri considerabile și nu pot fi desființate legal sau modificate cu ușurință de puterea central”( (M.G.Roskin, R.L.Cord, J.A.Medeiros, W.S.Jones, 2011, p.76).

Nu toate constituțiile sunt la fel, dacă în constituția României se incercă să se precizeze totul în detaliu, constituția SUA este succintă, aspect ce nu sunt precizate, formată din 7 articole ce definesc puterile fiecărei ramuri a guvernării, iar cele 27 de amendamente, definesc succint drepturile civile. Constituția României cuprinde 156 de articole, grupate în 8 titluri, 6 capitole, iar diferențierea mai constă în specificarea drepturilor și libertăților cetățenilor, ceea ce SUA face excepție.