Percepția copilului instituționalizat cu privire la fenomenul abuzului

Introducere

Am ales ca temă abuzul asupra copiilor, întrucât consider că este o problemă serioasă în zilele noastre și este crucial să se acorde atenție acestei chestiuni pentru a proteja drepturile și siguranța copiilor.

Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, pe care România a adoptat-o în 1989, reprezintă un cadru legal semnificativ pentru protejarea drepturilor copiilor. Acest tratat internațional subliniază importanța asigurării interesului superior al copilului în toate deciziile și acțiunile care îi afectează. Convenția recunoaște dreptul fiecărui copil de a fi protejat împotriva oricărui tip de abuz sau neglijență.

În lucrarea de față o să încerc să explorez diverse aspecte legate de acest subiect, cum ar fi legislația și politicile naționale privind protecția copilului, măsurile preventive, identificarea și raportarea cazurilor de abuz, intervenția și sprijinul oferit copiilor abuzați, educația și conștientizarea publicului cu privire la această problemă.

Istoria protecției copilului în România, are rădăcini care se întind până în secolul al XIX-lea. Primele orfelinate și instituții de protecție a copilului au apărut ca răspuns la nevoia de a oferi ajutor și protecție copiilor orfani sau abandonați, ca urmare a unor evenimente dramatice precum conflictele armate sau epidemiile.

Din informațiile pe care le-am obținut de-a lungul timpului, accentul protecției copilului în România s-a schimbat semnificativ după căderea comunismului, statul a început să se concentreze mai mult asupra protecției copilului în sensul mai larg al cuvântului, inclusiv abuzul asupra copiilor. Aceasta a inclus dezvoltarea legislației, politici și instituții specifice pentru combaterea abuzului asupra copiilor și pentru protejarea drepturilor acestora.

Trebuie subliniat faptul că înțelegerea abuzului asupra copiilor necesită luarea în considerare unui set complex de factori, iar abordarea trebuie să fie adaptată situației specifice a copiilor din diferite zone geografice și contexte culturale. Diferite zone geografice pot avea caracteristici și provocări specifice care afectează copiii, în sensul că zonele urbane pot fi diferite de zonele rurale în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate, educație și locuințe. Anumite culturi pot avea norme diferite cu privire la disciplina și comportamentul copiilor, iar înțelegerea acestor norme culturale este esențială pentru intervențiile eficiente în caz de abuz.

În continuare, mi-am propus să prezint fenomenul abuzului asupra copilului din perspectiva teortică și legislativă precum și să prezint rolul și contribuția instiuției specializate în protecția copilului, respectiv a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. De asemenea, îmi propun să aflu percepția copiilor aflați în sistemul de protecție specială, rspectiv în atenția instituței în cadrul căreia îmi desfășor activitatea, cu privire la fenomenul abuzului dar și cu privire la perceția pe care aceștia o au față de abuzul prin care au trecut.

Capitolul 1- Abuzul asupra minorului - aspecte teoretice

Cap. 1.1 - Definiții și teorii asupra abuzului minorului.

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului (1989) definește abuzul asupra copilului ca fiind "Orice violență fizică, emoțională sau sexuală, neglijare sau exploatare a copilului, inclusiv abuzul fizic, abuzul emoțional, abuzul sexual și neglijarea, care cauzează sau poate cauza daune fizice, psihologice sau emoționale copilului.

Abuzul asupra copilului constă într-un ansamblu de conduite care împiedică dezvoltarea armonioasă a personalității acestuia și se prezintă ca o formă de agresiune sau acțiune violentă de natură psihică, mentală, sexuală îndreptată asupra minorului de către persoanele cu care se află într-o legătură de dependență activă ori pasivă și care îi provoacă o tulburare psihică sau fizică.

Comportamentul abuziv da naștere deseori unor probleme de sănătate și de dezvoltare, poate duce la tulburări educaționale și psihoemoționale în perioada adolescenței sau în viața de adult, ceea ce provoacă solicitarea unui comportament abuziv. Mare parte a copiilor abuzați par la început ascultători, timizi, prietenoși, dar această falsă cumințenie poate masca probleme psihologice diverse.

Nu putem discuta despre abuzul asupra copilului fără să atingem și problematica fenomenului violenței în familie. Abuzul față de un copil începe și are cel mai adesea loc, din păcate, în locul în care acesta ar treui să fie teorietic protejat și ocrotit, respectiv în familie. Violența domestică, apreciază specialiștii în domeniu, se poate manifesta prin: „abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omucidere, de la mutilare genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin; abuzul sexual, viol marital, obligarea partenerei să se prostituieze; abuzul psihic și emoțional: intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau a unor rude apropiate), agresiune verbală, umilirea constantă, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, șantajul, izolarea de familie, prieteni; abuz economic: lipsa de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să lucreze, luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsa de control a femeii asupra bugetului comun” .